România, vecinul cu care ți-ai dori să împarți parolele de Wi-Fi, dar care trebuie să stea la coadă ore în șir pentru a face acte. Paradoxurile unei societăți prea mult și în același timp prea puțin digitalizate.
În timp ce majoritatea ar presupune că economiile avansate sunt fruntașe în materie digitală sau de TIC, apariția României în fruntea clasamentelor rămâne un fenomen aparent inexplicabil. Această supra-performanță derivă dintr-o răsturnare de situație reușită, deoarece tranziția și vidul de reglementări au condus la o concurență exacerbată, care a favorizat modernizarea rapidă, adoptarea dinamică de noi soluții și ajustări extreme ale prețurilor maximale. Astfel, înlesniți de această cursă, antreprenorii au aspirat cumva să ajungă la lună și au aterizat ei înșiși, respectiv întreaga țară, printre stele, generând progrese inegale care au dat naștere la dihotomii foarte interesante.
De exemplu, în ceea ce privește infrastructura, vitezele de descărcare ce situează România pe podium (top 5 UE și 10 global) oferă utilizatorilor posibilitatea de a descărca întreaga serie HBO Cernobîl la 4K în aproximativ 10 min., deoarece banda largă are o medie de 180Mbps sau peste 230 Mbps în zonele urbane, iar cea mobilă se situează la aproximativ jumătate (100 Mbps – top 30 global și 10 UE), ambele crescând cu ¼ în fiecare an (15-20%, respectiv 28-35%)1. De asemenea, aceste avantaje sunt cele mai ieftine din UE, mai accesibile chiar și decât cele din Bulgaria sau Moldova, planurile medii costând câteva cești de cafea sau 0,5% din venitul mediu (bandă largă – 0,04 EUR/ 1 Mbps sau 7 EUR pe lună; date mobile – 0,4 EUR pentru 1 GB cu 8,5 EUR pe lună pentru nelimitat la viteze 4G+ până la 5G)2.
În pofida unei astfel de infrastructuri, Bucureștiul plănuiește de ani de zile să implementeze e-ID, în timp ce serviciile sale publice digitale sunt cele mai scăzute din Europa, cu de trei ori mai puține soluții de e-guvernare, utilizatori sau formulare pre completate decât media UE, alături de o disponibilitate de două ori mai mică a platformelor pentru cetățeni și întreprinderi.
Altfel, dacă ne uităm la cei care alimentează industria, România se situează pe primele 3 locuri în UE în ceea ce privește procentul de absolvenți în domeniul TIC, proporția studenților de sex feminin care urmează acest curs (și a celor care sunt angajați în acest domeniu), companiile care oferă cursuri de formare în domeniul TIC sau ponderea angajaților care au aceste specializări. Cu toate aceste, rămânem însă pe ultimul loc în ceea ce privește angajarea de specialiști în întreprinderi, proporția de TIC în totalul forței de muncă și competențele digitale la nivelul întregii populații.
Mai mult, în ceea ce privește persoanele din spatele ecranului, accesul acestora s-a dublat în mai puțin de un deceniu, la egalitate cu tendințele din Europa Centrală și de Est sau chiar din UE Big 5, cu peste 84-88,9% din populație care utilizează internetul (depășind Franța, Italia sau Grecia), la care se adaugă o tendință similară în sectorul mobil, unde există 1,5 dispozitive unice cu acces la internet pe cap de locuitor. În plus, ratele de posesie a dispozitivelor, de creștere și de diversificare îi pun pe români pe picior de egalitate cu ceilalți europeni, folosindu-le pentru a tripla penetrarea rețelelor sociale (în timp ce cheltuiesc mai mult decât media timpilor) sau pentru a descărca peste 1 mld. de aplicații unice în fiecare an (o piață de 210 mil. euro).
Totodată, deși susținute de doar jumătate dintre utilizatorii de internet (una dintre cele mai scăzute rate din UE), cumpărăturile online au reprezentat anul trecut bugetul Ministerului Educației (6,2 miliarde de euro), ceea ce înseamnă că, în medie, oamenii din România au cheltuit de 3 ori mai mult decât colegii lor din Ungaria sau de 16 ori mai mult decât cei din Croația. În afară de aceasta, călătoriile și rezervările turistice online, de care se leagă uneori fluxurile sale diasporei, au ajuns la 2,1 mld. EUR (cu o creștere medie de 80% de la pandemie încoace), la care se adaugă cele peste 300 mil. cheltuite pe media digitală (pentru a ușura timpul de tranzit) și 115 mil. EUR în plus pentru comenzi de mâncare, care convinge apoi ¼ din români să aibă dispozitive de monitorizare a sănătății3.
Astfel, cu tendințe de consum ca orice alt stat, industria s-a ridicat la aceste niveluri, deși se situează pe ultimele locuri în ceea ce privește digitalizarea IMM-urilor (jumătate din media UE), prezența în social media a întreprinderilor sau ponderea globală a vânzărilor electronice, fără a mai vorbi de adoptarea tehnologiilor avansate (big data, AI, cloud etc.), când până și facturarea electronică sau comerțul transfrontalier online sunt cu mult rămase în urmă.
Ca atare, putem observa cum din aceste poziții paradoxale a apărut o societate în oglindă. Pe de o parte, avem proiecția unui stat purtător de o infrastructură puternică (chiar noduri blockchain de vârf la nivel continental, centre de date de mari dimensiuni, hub-uri de interconectare ale UE etc.), conglomerate TIC de renume mondial, sectoare foarte productive și rate de inovare ridicate, sedii ale instituțiilor cibernetice ale NATO și UE etc. În timp ce, pe de altă parte, există reflecția unei națiuni incapabile să transpună în cascadă aceste descoperiri chiar și în chestiuni simple, cum ar fi platformele administrative, registrele digitale, abilitățile cetățenilor, prezența întreprinderilor, transparența, printre altele. Așadar, în timp ce întreprinderile și publicul au dat startul acestei tendințe, este nevoie ca autoritățile să asigure continuitatea acesteia și ca România să rămână un performer în toate domeniile.
- https://www.romania-insider.com/romania-eu-countries-highest-internet-speed-households
↩︎ - https://www.romania-insider.com/broadband-romania-among-five-cheapest-world-2023
↩︎ - https://www.slideshare.net/DataReportal/digital-2023-romania-february-2023-v01 ↩︎
