Problema identității comunității vlahe sau aromâne din Balcani devine din ce în ce mai puțin relevantă pentru noile generații, oferind contextul propice pentru țările cu interese în zona sudică a peninsulei să își urmărească cu și mai multă ardoare propaganda seculară naționalistă.

Retorica românească asupra identității acestor popoare nomadico-transhumante din Balcani este bine-cunoscută și propagată în rândul populației încă din școală. Conform acesteia, vlahii sunt prezentați ca frați îndepărtați ai poporului român, urmași ai ciobanilor din spațiul carpato-danubioano-pontic ce vorbesc dialecte ale limbii române iar, în urma transhumanței, s-au stabilit în zone din Peninsula Balcanică, ajungând și până în Moravia.

Istoria lacunară a vlahilor este un factor ce marchează puternic abordarea identității lor la nivel internațional. Nici ei nu își cunosc exact rădăcinile, fiind împărțiți între adoptarea unei identități grecești, românești sau chiar vlahe. Cercetările pe tema aceasta sunt puține, majoritatea fiind subiective. De cele mai multe ori, acestea nu sunt scrise prin prisma comunităților, ci sub influența unor interese naționale. Este important ca situația acestor comunități să fie adusă din nou la lumină și prezentată sine ira et studio.

Cine sunt vlahii?

Termenul „vlah” a apărut pentru prima dată într-un document istoric din secolul al VII-lea, în lucrarea istoriografului bizantin Theophylact Simocatta (Boor & Wirth 1972), deși alte surse menționează secolele XI și XII, concomitent cu ascensiunea pe scena internaţională a Țării Românești. Termenul a fost folosit pentru a descrie populațiile vorbitoare de limbă latină din Balcani. Numele celtice „volcae, ouólkai” reprezintă rădăcina termenului „vlah”. Acestea au fost transliterate din latină în gotică drept „walhs”. Etnonimul a dobândit semnificația „străin” sau „vorbitor de latină” în gotică înainte de a intra în limba slavă (Friedman 2015), de unde și asemănarea numelui dintre populația latină situată la nord de Dunăre și poporul balcanic latinizat de la sud de Dunăre. Totuși, diferența dintre denumirea de „român” a comunității neolatine din nord și cea de „vlahi” din sud este faptul că primul termen are puternice conotații etnice, implicând neîndoielnica descendență de la Roma, în timp ce al doilea aduce în prim plan folosirea limbii latine ca limbaj între membrii comunității (Pop 2009, 2). Acest etnonim comun a fost folosit ca pârghie de către autoritățile române pentru a justifica diferitele politici luate în numele „frăției” dintre români și vlahi.

Vlahii au fost prezenți în toată Europa de Est și de Sud-Est în primele secole ale mileniului, împrăștiindu-se în timp din cauza invaziilor, cuceririlor, oportunităților comerciale și a transhumanței. Numeroase nume sunt folosite pentru aceștia, inclusiv români, aromâni, vlahi, koutsovlachos (în greacă, deși folosit mai ales într-un sens peiorativ), choban (în albaneză), tsintsar sau vlasi (în slavă), karagouni (în turcă) ș.a.m.d. Grecia, Albania, Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia, Bosnia și Herțegovina și Croația sunt cel puțin șapte dintre statele din sud-estul Europei în care își au reședința comunități vlahe (Binder 2004, 115). Fiecare dintre acestea are un dialect diferit. Există patru dialecte la începutul secolului XXI: daco-româna din România, aromâna din sudul Balcanilor, istro-româna din Peninsula Istria și megleno-româna. Gramatica lor este foarte asemănătoare, dar există suficiente disparități care le diferențiază (Abadzi 2004, 7). Vlahii sunt, de asemenea, dispersați în Polonia, Moravia, Ucraina și Republica Moldova, dar numărul și impactul lor sunt foarte scăzute.

Vlahii înșiși nu au obiceiuri care să indice că ar fi originari dintr-o altă regiune a lumii și nu au persistat cântece sau legende despre ținuturi arhaice ale unei națiuni îndepărtate pe care ar fi părăsit-o în timpul invaziilor slave. Mai mulți vlahi macedoneni au fost intervievați în anii 1890 și fiecare dintre ei a susținut că și-a petrecut întreaga viață în țara natală (ibidem). Există mai multe teorii cu privire la originile vlahilor și niciuna dintre ele nu poate fi dovedită ca fiind adevărată cu documentația limitată care există în acest sens. Mulți savanți au crezut că un test ADN ar putea fi un instrument concludent. Încercările din trecut au fost înăbușite de guvernul grec pentru că, așa cum spune profesorul Robert Lee Wolff de la Universitatea Harvard: „în Balcani, datele adunate de savanți sunt adesea considerate ca oferind argumente puternice pentru soluționarea controverselor actuale” (Dvoicenko-Markov 1984). Cu toate acestea, în 2006, asemănarea genetică a aromânilor cu celelalte populații din Balcani a fost demonstrată de Bosch et al. în încercarea lor de a identifica dacă vlahii sunt descendenți din daci, greci, iliri, traci latinizați sau dintr-un amestec dintre aceștia.

Teoriile care susțin rădăcinile romane ale vlahilor sunt cele mai cunoscute, sugerând că vlahii sunt descendenți ai legiunilor romane, care păzeau trecătorile muntoase, amestecate cu populația locală. Aceștia au devenit apoi păstori și, datorită așezămintelor din munții înalți, nu au fost afectați de slavizarea care a avut loc după secolul al VI-lea, când triburile slave au inundat Balcanii. Cu toate acestea, dacă soldații romani ar fi avut copii în afara părților vorbitoare de latină ale imperiului, este mai plauzibil ca urmașii acestora să fi învățat să vorbească limba locală a comunității în care s-au născut. Singura modalitate prin care latina ar fi putut înlocui limba locală este prin conștientizarea importanței și a statutului său înalt de către localnici, aceștia alegând, astfel, să o întrețină pentru perspective comerciale mai bune (Abadzi 2004, 12).

Etnogeneza vlahilor din nordul Dunării a fost supusă slavizării, în secolul al VIII-lea. Acest proces a afectat mai ales vocabularul românilor, deoarece gramatica și fonetica erau deja latinizate. Această perspectivă duce la o altă teorie foarte politizată în mediul academic, dar pentru populația românească, adevărul ei este cert. Școlile din țară și societatea predică despre caracterul „românilor din diaspora” al vlahilor balcanici și consideră că aceștia s-ar fi mutat în sudul penisnulei în căutarea pășunilor mai bogate de acolo, între secolele VI și X, conform speculațiilor istorice (ibidem).

Vlahii de munte și grecii erau percepuți de călătorii străini ca fiind diferiți, prin urmare mulți au aderat la teoria conform căreia vlahii sunt o etnie locală distinctă. Religia este considerată factorul primordial care face ca cele două grupuri să coincidă, și anume credința creștină ortodoxă, în timp ce adoptarea denumirilor grecești aducea un statut mai înalt în societate și o asimilare mai ușoară în cadrul populației locale. Unii indivizi chiar se identifică ca macedono-vlahi și subliniază moștenirea vlahilor din Macedonia Mare a epocii otomane (Papanace 1996). De cealaltă parte a spectrului, anumiți istorici greci moderni vâd populația aromână drept greci latinizați (Abadzi 2004, 12).

Plauzibile sau nu, aceste teorii, în multe instanțe, au servit unui anumit scop pentru statele interesate să obțină un fel de pârghie în beneficiul lor în zona balcanică. Cert este că, într-adevăr, aromânii au o puternică origine latină când vine vorba de limba lor și că un factor decisiv, probabil zonele muntoase în care au locuit, i-au ajutat să-și păstreze caracterul unic.

Blestemul modernizării

În prima jumătate a secolului trecut, savanții care vizitaseră comunitățile vlahe din Balcani scriau despre „fuziunea lor între transhumanță și nomadism” (Evans 1940, 175). Cu toate acestea, păstoritul de oi nu a fost singura activitate a acestor comunități. Aromânii erau prezenți în toate clasele sociale. Printre aceștia se numărau atât oameni de la munte din Albania cu puțină educație, cât și oameni de afaceri din mediul urban și administratori de școli grecești. Mulți vlahi erau negustori, vindeau lână, piei, produse lactate, textile și alte bunuri, în orașe. Bărbații erau, de asemenea, negustori și cârciumari, în timp ce soțiile lor erau cele care se ocupau de țesut. Vlahii urbani au dezvoltat limba și literatura greacă în cele mai întunecate epoci ale Imperiului Otoman prin traduceri și tipografie, încă din secolul al XVII-lea. Cercetările indică faptul că aceștia se identificau drept greci, numele lor erau adesea grecești și unii dintre ei au ajuns și eroi naționali. (Abadzi 2004, 5)

În secolul al XIX-lea, vlahii au devenit obiect al idealurilor naționaliste ale țărilor din jur. Pentru români, ei erau văzuți ca „frați pierduți”, iar grecii îi vedeau greci, conform politicii lor fără minorități, dar, în Albania și Macedonia de Nord, vlahii erau, într-adevăr, văzuți și tratați ca parte integrantă și piloni ai societății. Vlahii macedoneni, de exemplu, sunt unul dintre grupurile etnice care formează fundalul politic multicultural al țării. Această idee este susținută de realitatea că mulți dintre cei mai mari lideri, gânditori și artiști au fost vlahi. În plus, atunci când vlahii se căsătoresc într-o gospodărie de etnie macedoneană, descendenții lor capătă identitatea macedoneană. Deoarece mulți aromâni nu și-au subliniat și nu și-au declarat caracterul vlah de-a lungul anilor, există încă o marjă de libertate în definirea termenului „vlah” (Vangeli 2018). În Albania, comunitățile vlahe din părțile de sud ale țării au avut privilegiul de a învăța limba aromână în școlile primare (Winnifrith 1987, 35).

Frăția românească cu vlahii a marcat începutul naționalismului timpuriu din secolul al XIX-lea. Din acest efort naționalist s-a născut noul termen etnic „macedo-români”, care a fost menit să desemneze că vlahii erau într-adevăr români din Macedonia. Ministerul român de externe a lansat în 1890 o propagandă prin comunitățile vlahe „pentru a-și trimite copiii la școli românești, unde se servea și mâncare” (Abadzi 2004, 17). În comunitățile sudice ale Macedoniei, propaganda era ineficientă, din cauza faptului că aromânii se considerau greci și beneficiau de educația grecească. Cu toate acestea, strategia a funcționat în comunitățile din nord, unde erau puține școli grecești. Din cauza opoziției guvernului grec față de cauza românească, în 1905, un oficial grec a lansat un apel prin care a cerut ca orașele să închidă școlile românești și să ardă manualele. Vlahii s-au împărțit, în cele din urmă, în două grupuri: pro-greci și pro-români. A existat puțină animozitate între cele două părți înainte ca Grecia să facă regretabila alegere de a folosi forța împotriva vlahilor pro-români lipsiți de apărare (Balamaci 2010). Unii vlahi au insistat să facă presiuni asupra guvernului român să ia măsuri pentru protecția compatrioților, însă nu au avut multe de câștigat în urma acestor relații cu „țara mamă”. Școlile românești au funcționat doar 50 de ani, până în 1945, iar certificatele școlare românești nu erau recunoscute în Grecia, prin urmare absolvenții își puteau continua studiile doar în străinătate. Mulți s-au mutat în România sau chiar în Statele Unite. Unii dintre oamenii care au rămas au avut o viață dificilă și s-au luptat să obțină un loc de muncă potrivit, deoarece erau etichetați drept „comuniști” sau „reacționari” (Abadzi 2004, 19).

După Primul Război Mondial, multe sate aromâne au fost distruse, pământul a fost redistribuit, iar refugiații veniți din Asia Mică au generat concurență comercială. Mulți tineri vlahi au căutat o viață mai bună în România, mai ales că, prin Tratatul de la București din 1913, au dobândit „statut de minoritate” care „garanta educație gratuită și adecvată într-un moment în care statul grec nu putea sau era indiferent față de integrarea noilor sale provincii nordice.” (Gounaris 1997, 82). După ce România a dobândit Cadrilaterul, în 1918, autoritățile române s-au confruntat cu adevărul: Cadrilaterul nu era românesc. Prin urmare, guvernul i-a îndemnat pe vlahii din Grecia și din celelalte state să se mute acolo pentru a crește numărul vorbitorilor de limbă română, promițând totodată pământ și remunerație. Guvernul grec a fost de acord cu această abordare, însă cu condiția ca toți vlahii care pleacă să renunțe definitiv la cetățenia greacă, inclusiv pentru descendenții lor (Abadzi 2004, 19).

A urmat o serie de greutăți pentru vlahii care au fugit pe pământurile românești. Nu li s-au dat bani și pământurile lor nu aveau acces la apă. Întoarcerea în Grecia nu era o soluție, așa că aceștia au încercat să se descurce cu ceea ce aveau la îndemână, construind case și școli. Din păcate, în 1940, prin Tratatul de la Craiova, România a pierdut Cadrilaterul în favoarea Bulgariei. Vlahii erau acum fără adăpost, iar România nu mai avea nevoie de ei. Cu toate acestea, au fost trimiși înapoi pe teritoriile românești ca refugiați și au devenit rapid o problemă în societate, afiliindu-se grupurilor politice extremiste și ajungând în lagărele de concentrare comuniste (ibidem).

Abordarea greacă a problemei vlahe a fost, de asemenea, naționalistă. Conform ideii expuse de academicienii greci, acești oameni erau de fapt „eleni vlahofoni”, o populație de „rasă” greacă ce stăpânise o limbă romanică. Deși această idee nu a fost niciodată acceptată în afara Greciei, atât grecii, cât și vlahii elenizați s-au regăsit în ea. După căderea Imperiului Otoman, mulți vlahi s-au preocupat să fie asimilați în statul grec aflat în expansiune (Balamaci 2010).

Vlahii astăzi

În pofida politicii Greciei de a nu avea minorități în cadrul granițelor sale, latinii din Balcani au reușit să își mențină comunitățile și identitatea. Limba aromână nu este utilizată formal în Grecia și nu există nici cursuri de predare a acesteia. Ca și în cazul limbii albaneze, nu există nici un program de radio sau ziar în aromână. Pe lângă Federația Panelenă a Asociațiilor Culturale ale Vlahilor, mai există încă 200 de alte organizații de vlahi, dar acestea nu promovează și nici nu predau limba. Doar Universitatea Aristotel din Salonic oferă cursuri introductive și intermediare de „koutsovlahă” încă din 1994 și organizează evenimente culturale importante. Este important de notat faptul că Federația Panelenă a Asociațiilor Culturale ale Vlahilor din Grecia, cel mai mare grup de aromâni din lume, a respins în mod constant desemnarea limbii aromâne ca limbă a unei minorități. De asemenea, aceasta nu consideră vlahii ca fiind un grup etnic separat de greci, considerându-i „parte integrantă a elenismului.”

Aromâna a fost, de asemenea, văzută frecvent ca o limbă de rang social scăzut din cauza utilizării sale în rândul comunităților rurale. Familiile ce au ajuns în ranguri societale mai înalte au lăsat-o în urmă. De asemenea, școlile din România și ideologiile legionarilor au grăbit declinul limbii. Majoritatea vlahilor din Grecia refuză să accepte ortografia și gramatica autorilor vlahi, limba rămânând nescrisă. Chiar și deciderea asupra reglementării unei ortografii comune pentru vlahi este dificilă (Abadzi 2004, 23).

Între timp, grecii au depus mult efort pentru a-și susține agenda cu privire la influențarea identității vlahilor. Spre deosebire de încercările slabe ale României de a realiza același lucru, grecii au un succes considerabil din mai multe motive. În primul rând, vlahii văd Grecia ca pe un puternic apărător împotriva populației majoritare musulmane a Albaniei. În al doilea rând, Grecia, aflată chiar peste graniță, le oferă un potențial economic mult mai mare mare (Balamaci 2010). Din toate aceste motive, adoptarea culturii grecești de către aromâni a părut un lucru firesc și mult mai avantajos decât conservarea tradițiilor vlahe care, pentru mulți, erau doar o amintire a unor vremuri grele și incerte.

Concluzii

În concluzie, se pare că umbra culturii dominante vecine mereu va altera percepția asupra identității unei minorități. Vlahii, chiar și în interiorul comunităților lor, sunt împărțiți în facțiuni, fiind fie pro-români, pro-greci sau pro-autonomie. Au existat încercări în trecut, mai ales în timpul celor două războaie mondiale, ce aveau ca scop crearea unui stat aromân, dar foarte puțini vlahi au avut conștiința națională necesară implementării unor astfel de proiecte.

Testul Haplogroup efectuat în 2006 a arătat că ADN-ul aromânilor este foarte asemănător cu cel al oricărui alt popor din Balcani. Cu toate acestea, această dovadă științifică nu a avut niciun impact major asupra modului în care vlahii își percep identitatea.

Este foarte importantă înțelegerea problemei de față. O identitate strictă nu este definitorie pentru comunitatea aromânilor. Aceștia își pot scrie propria istorie cu aceleași limite și libertăți ca orice altă națiune balcanică. Ei sunt produsele granițelor naționale, influențelor culturale, intereselor naționale și a latinizării și „cu siguranță nu sunt cetățeni inferiori ai niciunei alte țări balcanice de care doresc să aparțină, indiferent de specializarea lor profesională și statutul lor social” (Gounaris 1997, 84).

Multe personalități politice ilustre din Balcani au fost de origine aromână. A fi vlah în Grecia nu este o caracteristică unică. Datorită căsătoriilor mixte, genele acestora sunt răspândite în întreaga comunitate greacă. Un punct de vedere foarte interesant este adus în discuție de scriitoarea Helen Abadzi: „Nu se mai pune problema dacă vlahii sunt greci. Noi, grecii, suntem […] cei care am devenit puțin vlahi.”

Bibliografie

Abadzi, Helen. “The Vlachs of Greece and Their Misunderstood History (English).” Academia.edu, January 1, 2004. https://www.academia.edu/3804965/The_Vlachs_of_Greece_and_their_Misunderstood_History_English_.

Balamaci, Nicholas S. “The Balkan Vlachs: Born to Assimilate?” The Balkan Vlachs: Born to Assimilate? | Cultural Survival, March 19, 2010. https://www.culturalsurvival.org/publications/cultural-survival-quarterly/balkan-vlachs-born-assimilate.

Binder, David. “Vlachs: A Peaceful Balkan People.” Mediterranean Quarterly 15, no. 4 (December 1, 2004): 115–24. https://doi.org/10.1215/10474552-15-4-115.

Boor, Carl de; Wirth, Peter, eds. Theophylacti Simocattae Historiae. Bibliotheca scriptorum graecorum et romanorum Teubneriana. In aedibus B.G. Teubneri. 1972.

Bosch, E., F. Calafell, A. Gonzalez-Neira, C. Flaiz, E. Mateu, H.-G. Scheil, W. Huckenbeck, et al. “Paternal and Maternal Lineages in the Balkans Show a Homogeneous Landscape over Linguistic Barriers, except for the Isolated Aromuns.” Annals of Human Genetics 70, no. 4 (July 2006): 459–87. https://doi.org/10.1111/j.1469-1809.2005.00251.x.

Dvoichenko-Markov, Demetrius. “THE VLACHS : THE LATIN SPEAKING POPULATION OF EASTERN EUROPE.” Byzantion 54, no. 2 (1984): 508–26. http://www.jstor.org/stable/44170903.

Evans, E. Estyn. “TRANSHUMANCE IN EUROPE.” Geography 25, no. 4 (1940): 172–80. http://www.jstor.org/stable/40561343

Friedman, V. A.. “Vlach.” Encyclopedia Britannica, March 11, 2015. https://www.britannica.com/topic/Vlach.

Papanace, Constantin. Marturile Lui Constantin Papanace – Un Document al Causei Aromânilor. Constanta, Romania: Editura Fundatiei Andrei Saguna, 1996.

Pop, Ioan-Aurel. “On the Significance of Certain Names: Romanian/Wallachian and Romania/Wallachia.” Anuar 2009. Cluj-Napoca, Romania: publicaţie anuală a Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, 2009. http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/48209.

Sandru, Ruxandra. “Diaspora Periata.” ZIUA., 2004. https://web.archive.org/web/20071012140525/http://www.ziua.net/display.php?id=154530&data=2004-08-10&kword=Divjaka,+unde+invata+aromana+peste+60+copii.

Vangeli, Anastas. “Macedonia Social Briefing: The Vlachs of Macedonia and Their Political Representation.” Weekly Briefing, MK, 7, no. 3 (May 2018). https://doi.org/https://china-cee.eu/wp-content/uploads/2018/05/2018s527%EF%BC%882%EF%BC%89Macedonia.pdf.

Wigram, D.D. Hellenic Travel. London, U.K.: Faber and Faber Ltd., 1947.

Winnifrith, Tom. The Vlachs: The History Of A Balkan People. The Vlachs: The History Of A Balkan People. London, U.K.: St. Martin’s Press, 1987. https://doi.org/https://www.goodreads.com/book/show/4442925-the-vlachs.

ΠΟΠΣΒ -ΥΠΟΚΑΤΑΣΚΕΥΗ. “ΠΟΠΣΒ -ΥΠΟΚΑΤΑΣΚΕΥΗ,” 2005. https://web.archive.org/web/20040915235417/http://vlahos.xan.duth.gr/draseis/psifismata/180803.htm.

The post Cât de români sunt vlahii din Balcani? appeared first on Novus Ordo Media.

Poziția Budapestei în Grupul de la Vișegrad a fost una controversată încă de la izbucnirea războiului din Ucraina. Ministrul afacerilor europene al Republicii Cehe a declarat că, în momentul de față, grupul se află „în pauză”, în timp ce ministrul polonez Wojciech Skurkiewicz a declarat pentru Agenția de Informații Radio că starea actuală a grupului V4 este departe de a fi optimistă, totul din cauza poziției asumate de către Ungaria. Mulți analiști consideră că relațiile dintre cele patru țări trec, în prezent, prin cea mai rece fază încă din 1990 și până în prezent.

Administrația de la Budapesta pare nestatornică în agenda sa naționalistă. Politicile lui Viktor Orban de a menține achiziția de gaz rusesc ieftin au fost menținute prin acțiunile sale, chiar și înainte de izbucnirea războiului. Mai mult, cu doar câteva săptămâni înainte de invazia rusă, președintele se afla la Moscova, pentru a conveni asupra unui nou contract de furnizare de gaze cu Vladimir Putin. Viktor Orban a criticat sancțiunile UE împotriva Rusiei, subliniind lipsa lor de eficacitate în slăbirea agresiunii ruse, creând, în același timp, o creștere a prețurilor la energie electrică și alimente pe continent.

Ministrul maghiar al afacerilor externe și al comerțului, Peter Szijjarto, a declarat că i se pare nedrept ca populația maghiară să „plătească prețul războiului” fiind lipsită de petrol și gaze rusești și de locurile de muncă sau confortul ce pare să le însoțească.

În ultimii ani, putem observa cum dependența Ungariei față de combustibilii fosili ruși a crescut exponențial. Cu o producție internă redusă, dependența de import a Ungariei a atins chiar și 87% în anul 2020, Rusia reprezentând „64% din importurile de țiței și 95% din importurile de gaze” (IEA 2022). Administrația de la Budapesta nu intenționează să scadă consumul de petrol, dar se pare că intenționează să reducă creșterea totală a consumului. Din cauza lipsei de resurse interne, importurile de combustibili fosili ale țării vor continua probabil să crească.

În acest context, valoarea forintului maghiar scade de la izbucnirea războiului, atingând minime istorice, cu o reducere de până la nouăsprezece procente față de euro înregistrată în toamna anului 2022. Se pare că nu doar războiul împovărează economia maghiară, ci și pandemia. Consecințele ultimilor doi ani încă persistă cu un deficit bugetar în creștere, dublat de disputa cu Comisia Europeană cu privire la fondurile de redresare.

Nivelul inflației cu care trebuie să lupte Ungaria este unul dintre cele mai ridicate din întreaga Europă, ajungând la peste 25%. Inflația energetică a gospodăriilor este cu mult peste 60% în toamna anului 2022 (Moldicz 2022, 2).

Creșterea prețurilor la combustibil și energie cauzată de războiul din Ucraina a pus sub presiune bugetul Ungariei. Astfel, prețurile de vânzare pentru gaze naturale și electricitate au fost de mult timp plafonate în Ungaria, pentru a menține costurile pentru gospodării la prețuri accesibile și pentru a evita expunerea acestora la volatilitatea pieței (IEA 2022). Această politică ar trebui să vină în sprijinul gospodăriilor vulnerabile și întreprinderilor mici. Cu toate acestea, din august 2022, legea nu mai acoperă gospodăriile sau întreprinderile care depășesc nivelul mediu de consum de energie. În cazul depășirii limitei de consum impuse, prețurile de vânzare sunt majorate către prețurile pieței. Cu toate acestea, plafonarea prețurilor a lăsat găuri semnificative în bugetul Ungariei, găuri care sunt supuse umplerii prin diferite metode, precum modificarea legii KATA a impozitului forfetar, prin care întreprinderile mici obișnuiau să plătească lunar o sumă fixă de bani care acoperea toate obligațiile față de stat. Începând cu iulie 2022, revizuirea legii ar putea îngreuna, în special pentru mulți antreprenori noi, să demareze și să-și conducă afacerile (Szokolai 2022). Această măsură face parte din numeroasele eforturi pe care statul ungar le-a adoptat pentru a reduce consecințele crizei economice. Celelalte taxe speciale care au fost introduse sunt menite să adauge 800 de miliarde de forinți la bugetul de stat în 2022 și 1 trilion de forinți în 2023, reducând, în același timp, cheltuielile guvernamentale pentru acești doi ani.

În iulie 2022, declarând totodată starea de pericol din cauza izbucnirii crizei energetice, guvernul ungar a decis și alte puncte de acțiune pentru această problemă, cum ar fi:

· creșterea producției interne de gaze de la 1,5 la 2 miliarde de metri cubi;

· datoria ministrului afacerilor externe de a continua negocierile cu alte țări pentru furnizarea de gaze naturale;

· punerea în aplicare a interzicerii exportului de surse de energie și a lemnului de foc

· creșterea producției interne de cărbune;

· repornirea centralei pe cărbune Mátra;

· prelungirea duratei de viață a centralei nucleare Paks, efectuând, de asemenea, analize ale costurilor și planurilor de fezabilitate;

· „subvenționarea consumului de energie al companiilor consumatoare de energie de către guvern, care va plăti jumătate din creșterea prețurilor la energie (până la 500.000 euro)” (IEA 2022), deși ajutorul nu este acordat automat tuturor întreprinderilor.

Ceea ce ar trebui Ungaria să facă, în primul rând, este să încerce să urmărească o abordare națională a cererii de combustibili fosili. Cu toate acestea, fiind puternic dependentă de conducta Druzhba de Sud și, prin urmare, foarte dependentă de importul de combustibili fosili ruși, embargoul Uniunii Europene asupra importurilor rusești a adâncit abordarea euro-sceptică a guvernului. Administrația Orban a cerut scutirea țării de la embargo. UE a acordat Ungariei acces limitat la conducta Druzhba, dar țara trebuie să găsească urgent noi modalități de diversificare a importurilor de petrol, alături de partenerii săi regionali.

Comisia Europeană încearcă să stimuleze dezvoltarea energetică a țărilor către o abordare mai ecologică, cum ar fi utilizarea energiei solare și eoliene, încurajând totodată dezvoltarea inovațiilor în tehnologii precum cele de producție de biometan și hidrogen. Multe țări din UE, inclusiv Grupul de la Vișegrad, văd, de asemenea, potențialul energiei nucleare de a înlocui utilizarea cărbunelui și a gazului.

După cum s-a menționat mai devreme, obiectivele actuale ale Ungariei menționează atât utilizarea energiei nucleare, cât și a celei alimentate de combustibili fosili. Revenirea la cărbune și repornirea centralei Mátra a fost o decizie puțin conștientă de actualele probleme de mediu. Cu toate acestea, se pare că centrala se confruntă cu inoperabilitate din cauza disfuncționalităților, deși Viktor Orban continuă să insiste asupra funcționării ei la capacități și mai mari. În prezent, centrala Mátra este oprită pentru reparații încă de la sfârșitul lunii septembrie.

Cheia Ungariei pentru asigurarea securității și independenței energetice este punerea în aplicare a tranziției ecologice, potrivit unei noi analize aprofundate a Agenției Internaționale pentru Energie. Energia solară fotovoltaică este, de asemenea, o alternativă viabilă acum pentru Ungaria, deși, în sezonul rece, rețeaua nu poate satisface pe deplin cererea. În general, performanța țării în ceea ce privește utilizarea energiei regenerabile a crescut în ultimii ani, deși nu a atins încă ambiția guvernului de 21% pentru 2030 din consumul final brut de energie.

Prelungirea duratei de viață a celor patru reactoare nucleare de la Centrala Nucleară Paks ar putea fi primul pas în eliminarea treptată a industriei combustibililor fosili. Energia nucleară produsă ar garanta jumătate din aprovizionarea cu energie a țării. „Între 2012 și 2017, tuturor celor patru unități ale CNE Paks li s-au acordat licențe de prelungire a duratei de viață de 20 de ani, pe lângă durata de viață inițială de 30 de ani, noile date de închidere fiind programate pentru 2032-37” (ibid). Încă două reactoare au fost planificate să fie construite la Paks II prin acordul guvernului cu compania rusă de stat Rosatom. Acordul de finanțare de 10 miliarde de euro a fost convenit să acopere 80% din costul anticipat al proiectului, Ungaria urmând să ramburseze împrumutul de-a lungul a 21 de ani de funcționare (Reuters 2022). Din cauza războiului și a sancțiunilor, mulți se întreabă dacă Rusia își va permite să finanțeze împrumutul într-o perioadă convenabilă de timp, având în vedere că proiectul a fost deja amânat cu 5 ani. În 2021, jumătate din energia electrică din Ungaria provenea din surse nucleare, urmată de contribuții puternice din „gaze naturale (28%), cărbune (11%) și solar (5%)” (IEA, 2022). Dintre țările membre ale IEA, Ungaria deține a treia cea mai mare pondere de energie nucleară, după Franța și Slovacia.

Per total, potențialul de energie regenerabilă al Ungariei nu trebuie subestimat. Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut în ceea ce privește independența energetică a țării, care ar putea fi obținută doar printr-o creștere a utilizării surselor regenerabile interne.

Pe măsură ce inflația continuă să crească și războiul din Ucraina nu pare a-și întrezări sfârșitul curând, administrația maghiară își pierde din ce în ce mai mult legătura cu societatea civilă. Deși plafonarea prețurilor la mâncare este aici pentru a rămâne, populația maghiară nu se va mai bucura de preț plafonat la pompele benzinăriilor. Cetățenii își plătesc cu greu facturile, iar unii chiar renunță la viața de apartament și se mută la țară în favoarea locuirii în iurte, pentru o viețuire mai rentabilă.

Administrația de la Budapesta trebuie să-și intensifice strategiile de guvernare. Sunt multe opțiuni care ar putea ajuta țara să-și depășească situația. În primul rând, Ungaria are potențial în energie geotermală și eoliană și ar trebui să investească în astfel de instalații de producere a energiei regenerabile.. Dacă toate centralele cu energie regenerabilă ar fi folosite la potențialul lor maxim, țara ar putea închide ultima sa centrală pe cărbune în mai puțin de 5 ani.

În al doilea rând, strâns legat de punctul anterior, este de o importanță absolută modul în care țara va gestiona tranziția ecologică, oferind, în același timp, sprijin adecvat comunităților implicate în centrala pe cărbune Mátra. Multe țări eșuează lamentabil în fața acestor comunități, lăsându-le în situații sumbre, disperate. Odată cu deschiderea Centralei Nucleare Paks II, construcția de parcuri eoliene, apariția centralelor geotermale și așa mai departe, va exista o cerere de muncitori în aceste domenii de expertiză. Cei afectați de tranziție ar trebui să beneficieze de sprijinul guvernului, putându-se recalifica și având prioritate în ocuparea posturilor vacante în domeniul energiei regenerabile.

În al treilea rând, administrația nu are experți calificați în domeniile de proiectare, finanțare, implementare, monitorizare și evaluarea a politicii de eficiență energetică. Guvernul ar trebui să finanțeze și să sprijine implementarea unei agenții de eficiență energetică ce va avea responsabilitatea de a facilita accesul la programe de energie regenerabilă. Acest tip de agenție ar putea colabora cu autoritățile locale pentru sprijin în implementarea proiectelor (IEA 2022).

Lista recomandărilor ar putea continua. În cazul Ungariei, dependența de petrol și gaze rusești a dovedit că administrația greșește în lupta lor ideologică împotriva UE. Protestele mocnite din acest moment ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă de ultim moment pentru administrația Orban. Rusia nu mai este răspunsul atunci când orașele din toată țara închid facilități sau limitează transportul public din cauza creșterii împovărătoare a prețurilor la gaze. Este timpul ca țările europene să-și realizeze potențialul de energie regenerabilă și să refuze să ardă petrol și gaze ce finanțează terorismul într-o eră a inovației tehnologiei verzi și durabile.

Bibliografie

“Hungary 2022 – Analysis.” n.d. IEA. https://www.iea.org/reports/hungary-2022.

Moldicz, Csaba. 2022. Review of Hungary Economy Briefing: The Sources of Inflation in Hungary. Edited by Chen Xin. Weekly Briefing 55 (2): 1–6. https://china-cee.eu/wp-content/uploads/2022/10/2022e10_Hungary.pdf.

Szokolai‌, Róbert. “Alea Iacta Est – Revision of Hungarian KATA Tax Law May Bring Adverse Effects for Young Entrepreneurs in the Country – CESI.” 2022. July 25, 2022. https://www.cesi.org/posts/alea-iacta-est-revision-of-hungarian-kata-tax-law-may-bring-adverse-effects-for-young-entrepreneurs-in-the-country/.

‌Reuters. 2015. “Special Report – inside Hungary’s 10 Billion Euro Nuclear Deal with Russia,” March 30, 2015, sec. Special Reports. https://www.reuters.com/article/uk-russia-europe-hungary-special-report-idUKKBN0MQ0MN20150330.

‌Ciobanu, Tim Gosling, Edit Inotai, Edward Szekeres, Claudia. 2022. “Democracy Digest: Giving the v3 Sign to Orban.” Balkan Insight. April 1, 2022. https://balkaninsight.com/2022/04/01/democracy-digest-giving-the-v3-sign-to-orban/.

‌Szadai, Levente. n.d. “Rising Public Anger amid Economic Crisis in Hungary.” In Defence of Marxism. Accessed January 3, 2023. https://www.marxist.com/rising-public-anger-amid-economic-crisis-in-hungary.htm.

‌“Hungarian Government Announces State of Danger due to Energy Crisis.” 2022. Telex. July 13, 2022. https://telex.hu/english/2022/07/13/hungarian-government-announces-state-of-danger-due-to-energy-crisis.

The post Ungaria încotro? – efectele crizei energetice în Europa Centrală appeared first on Novus Ordo Media.