În condițiile în care România se ocupă de aproximativ 1.100 km de frontiere ale UE, peste 1.800 de frontiere externe (a doua ca mărime din bloc) și 5 tripuncte, în paralel cu acoperirea identică a frontierelor UE de către Bulgaria, respectiv 750 km de frontiere terțiare și 4 tripuncte, orice întârziere în extinderea Schengen are repercusiuni destul de mari. Astfel, KPMG România a dezvăluit într-un raport recent că orice amânare, datorată creșterii timpilor de așteptare la cele 32 (din cele 62 ale României) și 24 (din cele 38 ale Bulgariei) de puncte de trecere a frontierei UE, emite peste 46.000 de tone de CO2 direct în regiunile de frontieră.

Prin urmare, chiar dacă din 2011 ambele țări au încercat să elimine controalele fizice la frontiere, între ele și cu Ungaria – Grecia, procesul de aderare la Schengen pare să rămână mai degrabă un deziderat îndepărtat decât o realitate apropiată. Între timp, în ciuda faptului că au frontiere destul de etanșate, ceea ce aduce în discuție o serie de provocări economice, politice, sociale etc., dinamismul mișcărilor din cele două țări cu cele mai mari diaspore pe cap de locuitor din UE nu face decât să crească. 

Astfel, numai în 2022 au intrat în cele două țări peste 3,1 mil. de autoturisme, 750.000 de autobuze și 3 mil. de camioane din statele membre ale UE, la care se adaugă cele peste 3,4 mil. de autoturisme, 800.000 de autobuze și 3,5 mil. de camioane care ies din cele două țări. Toate aceste persoane, care în anumite perioade reușesc să depășească peste 75.000 pe punct de intrare și se întind în cozi de zeci de km¹, au fost nevoite să aștepte în medie în ultimii ani între 30 și 45 de minute (autoturisme), între 30 și 110 minute (autobuze) și între 30 de minute și 72 de ore (cu o medie de 7 ore pentru camioane²)³.

Toți acești factori se traduc într-o ecuație destul de simplă – minutele de așteptare pentru fiecare mașină, autobuz și camion înseamnă mersul în gol sau condusul lent la toate tipurile de motoare. În plus, fără a lua în considerare gunoiul generat, deteriorarea unor produse sau orice alte forme de poluare, doar mersul în gol al unui parc auto cu o vechime relativ medie produce aproape 1/10 din emisiile anuale ale orașului Lyon (peste 46 de mii de tone). La rândul său, aceasta ar fi echivalentul poluării generate de generarea a peste 56 de milioane de kwh de energie electrică prin soluții pe bază de cărbune, ceea ce este suficient pentru a acoperi consumul lunar a aproape 50.000 de cetățeni ai UE. 

WDacă urmăm aceeași logică, în afară de amprenta masivă de carbon de peste 3.800t CO2 pe lună, autoturismele emit în medie peste 26.209 grame de NO2 pe zi (aproape o tonă pe lună), toate acestea în timp ce camioanele ajung la un total de 754.833 g. de NO2 pe zi (aproape 24 de tone pe lună⁴). Din acest motiv, în general, în regiunile de frontieră se înregistrează recorduri de poluare a aerului, depășind mediile naționale⁵.

Deoarece chiar și Comisia „este conștientă de faptul că aderarea întârziată a României și Bulgariei ar putea avea efecte suplimentare, cum ar fi emisiile de gaze cu efect de seră ale vehiculelor care așteaptă la punctele de trecere a frontierei”⁶, putem spera că dezastrul aderării nu va dura încă un deceniu. În caz contrar, ne putem aștepta ca mai mult de o treime din emisiile de un an ale Parisului (jumătate de mil. de tone de CO2, alături de 1/5 din NO2), sau echivalentul a 600 GWh de energie electrică produsă pe bază de cărbune, să treacă în scurt timp prin punctele de control, deoarece va circula liber prin aerul Europei.

1. https://spotmedia.ro/stiri/social/cozi-uriase-la-frontiere-coloane-de-25-de-kilometri-la-vama-siret-se-asteapta-si-900-de-minute ↩︎
2. https://www.romania-actualitati.ro/stiri/romania/cozi-de-15-kilometri-in-vama-giurgiu-id92916.html ↩︎
3. https://www.ctnews.ro/record-de-trecere-a-frontierei-in-judetul-constanta-in-minivacanta-de-rusalii-235-000-de-persoane-si-70-000-de-mijloace-de-transport-in-doar-cinci-zile/ ↩︎
4. O fuziune între fluxul inițial de mașini și emisiile realizate de acest raport – https://trl.co.uk/uploads/trl/documents/PPR987-TRL-Idling-Analysis-Summary.pdf ↩︎
5.  https://www.eea.europa.eu/data-and-maps/dashboards/air-quality-statistics
   ↩︎
6. https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/E-9-2023-000953-ASW_EN.html – răspuns oficial la o întrebare publică pe această temă ↩︎

The post CO2 fără vize – Cum aderarea întârziată a României și Bulgariei la Schengen creează poluare transfrontalieră appeared first on Novus Ordo Media.

Uneori, companiile-mamă zboară sub radar în timp ce produsele lor ocupă podiumul, o idee care a          fost valabilă pentru Farmec de-a lungul deceniilor, mai ales că linia lor Gerovital este mai mult văzută            și simțită decât eticheta din spate. În ciuda acestui fapt, având o istorie dinamică și o moștenire perfectă, compania a reușit să transforme un mic magazin vechi de 134 de ani într-un centru care trimite peste 400 de produse în toate colțurile lumii.

Dacă frumusețea poate fi în ochii privitorului, succesul și ratele de creștere sunt obiective, iar cel mai mare jucător de pe piața de frumusețe din România are o strălucire destul de specifică, încă de la prima sa concepție ca un mic butic și laborator în Budapesta anului 1889, sub numele Molnar Moser. Ulterior, pentru că a fost nevoie de aproape jumătate de secol pentru a-și construi reputația, abia în 1943 rețeaua deschide un laborator independent la Cluj-Napoca (Mol-Mos), care era specializat pe 6 produse, pentru ca 6 ani mai târziu să fie naționalizat și transformat în (mai puțin atrăgătoarea) Fabrica de Cosmetice nr. 21, sub auspiciile Ministerului Sănătății.

În ciuda faptului că funcționa pe o platformă relativ în creștere, abia la mijlocul anilor ’60 compania a cunoscut prima creștere exponențială, deoarece Partidul Comunist Român a decis că țara are nevoie de unul dintre cele mai mari „cea mai mare și mai puternică fabrică de cosmetice”, capabilă să concureze și chiar să își depășească rivalii europeni. Astfel, în 65, compania a introdus Laptele Doina, un demachiant emblematic, care și în prezent ocupă peste 15% din această piață în România.

După ce a intrat cu succes pe o piață în plină expansiune, compania își schimbă conducerea cu Liviu Turdean (care o păstrează până în 2009, iar mai târziu o transmite fiului său, Mircea), totul în timp ce prof. Ph. Dr. Ana Aslan era însărcinată să transforme celebrele sale cercetări anti-îmbătrânire în practică comercială, ceea ce a dus la prima apariție a produsului Gerovital (1967)¹.

„România a inventat avionul, a inventat stiloul și a inventat și anti îmbătrânirea.” ²

Mircea Turdean

Doar doi ani mai târziu, compania face o nouă descoperire (de data aceasta doar națională), introducând pentru prima dată mai multe produse de tip spray și începându-și expansiunea în cea mai mare platformă de produse cosmetice din țară sub denumirea de Întreprinderea Industrială de Stat „Flacăra” (care a fost transformată în Fabrica de Produse Cosmetice Farmec în 1972).

Până la căderea regimului comunist, Farmec avea peste 1.000 de angajați direcți, pentru a acoperi         90% din cererea de produse cosmetice din România, aducând pe rafturi și mai ales la export un portofoliu de peste 600 de produse, de la produse de îngrijire a pielii și spray-uri până la soluții de curățenie pentru casă. Deși în acea perioadă mai existau alte două fabrici, Miraj București și Nivea Brașov, fiecare dintre ele a rămas specializată doar pe o parte din segmentele de piață.

Ulterior, în 1995, Farmec a fost privatizată prin metoda MEBO, peste 70% din acțiunile sale fiind cumpărate pentru 5,5 milioane de euro. EUR de către salariați, lansând în doi ani Plarform Dezmir, la acea vreme cea mai mare din sud-estul Europei, totul în timp ce primea noi investiții sau echipamente și chiar marcând noul mileniu cu o rețea națională de agenții. Până în 2008 Farmec cumpără pentru 1,2 mil. EUR.

Marca Gerovital, împărțită până atunci de Gerovital Cosmetics București (fosta Miraj București) și își începe expansiunea aproape anuală în corporația pe care o cunoaștem astăzi.

După o serie de investiții, Farmec-ul modern a transformat Transilvania într-un hub care trimite peste 500 de produse, împărțite în aproape 50 de mărci și linii de produse, către magazinele fizice proprii din peste 40 de țări și nenumărați alți revânzători din întreaga lume (inclusiv China, Japonia, Iordania, Israel, SUA etc.). Prin urmare, în condițiile în care a înregistrat o creștere de aproape 40% a exporturilor în perioada 2014-2017, nu este șocant că Farmec plănuiește să își cvadrupleze ponderea exporturilor (pentru a ajunge la 20% din întregul său business) prin construirea unei noi fabrici în jurul orașului Cluj-Napoca, printr-un proiect de 40 mil. EUR, care ar urma să dubleze capacitățile de producție actuale³.⁴

Fără a trece în revistă ratele de creștere anuală și cifrele, merită menționat faptul că doar în 2022 Farmec a reușit să aibă un venit total de 12,89 mil. EUR, o cifră de afaceri de 59,5 mil. euro, active imobilizate în valoare de 24,9 milioane de euro și un profit net ulterior de 2,2 milioane de euro. EUR, în ciuda unei creșteri de 30% a costurilor de producție și a volatilității ridicate a pieței, dublându-și bugetul de investiții la 2,42 mil. EUR.⁵

În conformitate cu traiectoria sa frumoasă, mai ales pe măsură ce noi linii de produse pătrund pe piețele neexploatate din Europa și din lume, tot mai mulți consumatori vor descoperi produsele Farmec, iar cu o gestionare atentă, balanța ar putea înclina în viitor în favoarea celor care spun că au auzit de primul produs mai degrabă decât de Gerovital.

1.  Internal link to the Ana Aslan article on the 3 Seas website ↩︎
2.  https://adevarul.ro/economie/povestea-farmec-cluj-napoca-produse-cosmetice-din-1488575.html ↩︎
3.  https://www.businessmagazin.ro/actualitate/cand-rafturile-magazinelor-romanesti-sunt-pline-de-produse-din-strainatate-cativa-antreprenori-romani-au-facut-si-ei-pasul-peste-granite-18101833 ↩︎
4.  https://www.zf.ro/business-construct/plan-investitie-40-mil-euro-relocarea-productiei-farmec-mircea-21849403 ↩︎
5. https://www.revista-piata.ro/business/strategii-de-piata/item/17930-mircea-turdean-director-general-farmec-marea-provocare-in-2023-accesul-la-materii-prime ↩︎

The post O moștenire frumoasă: Farmec și cei peste 130 de ani de produse cosmetice appeared first on Novus Ordo Media.

Pentru România, una dintre cele mai mari pierderi ale Marelui Război constă în vasta sa comoară de peste 120 de tone de aur și numeroase alte obiecte de valoare, care a fost trimisă în Rusia pentru a fi păstrată în siguranță. În ciuda faptului că a fost o soluție pe termen scurt, chiar și după un secol de negocieri, comoara rămâne îngropată undeva sub nasul Ursului, împodobind încă seifurile Moscovei și sperând să fie cândva adusă înapoi. 

În momentul în care Primul Război Mondial a început să facă ravagii în Europa, România era înconjurată de imperii beligerante și nu s-a grăbit să intre în luptă, păstrându-și neutralitatea până în august 1916, când a plecat în tranșee alături de puterile Antantei. Deși făcuse progrese pe câmpul de luptă, entuziasmul s-a stins repede, căci un an mai târziu românii se vedeau luptând în Carpați, iar trupele germane se plimbau pe bulevardele micului Paris al Estului, aspect care a impus luarea unor măsuri radicale pentru protejarea Tezaurului Național, o soluție fiind trimiterea celei mai mari părți a acestuia la Moscova.

Deoarece familia regală română era strâns legată de dinastii atât din partea Antantei, cât și din partea Deșteptării, a fost o alegere destul de dificilă pentru a decide unde să tragă linia și să intre în război. De exemplu, Majestatea Sa Regele Ferdinand I conducea o ramură a familiei Hohenzollern (Germania), soția sa, Majestatea Sa Regina Maria, fiind nepoata Majestății Sale Reginei Victoria (Marea Britanie), numeroși alți membri regăsindu-se în centrul monarhiilor domnitoare sârbe, bulgare, austro-ungare, rusești etc. 

După doi ani de indecizie, Majestatea Sa Regele Ferdinand I a decis să urmeze dorința poporului și a declarat război Austro-Ungariei (Détente), trei dintre armatele românești trecând granița și avansând pentru a recuceri Transilvania. În ciuda faptului că inițial a întâmpinat puțină opoziție, pentru România consecințele intrării în război într-un stadiu mai târziu s-au dovedit a se transforma într-o matrioșcă – de îndată ce se făceau progrese apăreau noi complicații. 

Întrucât ofensiva germană se apropia de București, tot Guvernul, armata și Familia Regală s-au mutat în Moldova (la aproximativ 150 km de granițele Basarabiei – pe atunci rusești), inclusiv Banca Națională a României și bunurile sale. În timp ce cea mai mare parte a administrației s-a regrupat la Iași, guvernul a decis să mute în străinătate pentru păstrare în siguranță o parte din rezerva națională a țării, cedând insistențelor lui Mossolov și trimițând trenuri peste trenuri la Moscova, în valoare de aproape 350 mil. LEI la acea vreme.

Astfel, după ce a semnat cu reprezentanții ruși un tratat care garanta păstrarea și restituirea bunurilor, la 14 decembrie 1916 un prim tren a fost încărcat cu 1735 de lăzi cu monede de aur și 3 cu lingouri pure, în valoare de peste 314,5 milioane de euro. LEI, alături de alte 2 cu bijuteriile familiei regale (în valoare doar pentru materialele lor de 7 mil. LEI), care reprezentau o mare parte din rezerva obligatorie de 40% a BNR necesară pentru susținerea monedei. Ajunse la destinație, bunurile au fost depuse în Sala de Arme a Kremlinului, o cameră administrată de Banca Națională a Rusiei, iar în perioada ianuarie-februarie 1917 toate obiectele au fost inspectate, certificându-se că „toate obiectele de valoare verificate, inventariate sau cântărite, s-au dovedit a fi – atât din punct de vedere cantitativ, cât și valoric – în conformitate cu declarațiile Băncii Naționale a României”, Tezaurul incluzând o varietate de monede străine, de la lire sterline și coroane austriece la mărci germane etc. 

Cum Guvernul român se temea de o nouă ofensivă germană, în iulie 1917 a fost pregătit un alt tren care să plece spre Moscova, de data aceasta luând nu doar rezerva BNR, ci și obiecte de valoare de la Academia Română, CEC Bank, Arhivele Naționale, Muzeul Național de Antichități, Pinacoteca de Stat și alte câteva companii, ministere, obiective de patrimoniu național sau instituții religioase. Astfel, de data aceasta, cele trei vagoane au transportat la Moscova alte 7,5 mld. lei în active, aurul BNR și alte valori însumând peste 1,6 mld. lei. LEI, ridicând totalul aurului României depus la Kremlin la 91,48 tone de material pur (aproape de rezervele naționale românești din prezent, de 103,7 tone).

Astfel, în august a fost semnat un nou protocol, în care se menționa că „restituirea întregului tezaur al României era garantată de guvernul rus”, fără ca cineva să se aștepte că acesta din urmă ar putea fi răsturnat în timpul Revoluției din Octombrie. Prin urmare, în ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului din Rusia a tăiat legăturile diplomatice cu Bucureștiul, a confiscat tezaurul românesc cu promisiunea că „va fi restituit poporului român” și nu oligarhiei. 

De-a lungul negocierilor de pace, oficialii români au încercat să readucă bunurile înapoi, însă prima restituire a avut loc abia în 1935, primind înapoi 1.443 de lăzi cu documente de arhivă, majoritatea prezentând semne de folosință și 198.000 de lei în bancnote. După ce au trecut alte două decenii, în 1956, URSS a restituit o altă parte a Tezaurului, de data aceasta incluzând 39.000 de artefacte artistice și istorice (unele datând din secolul al IV-lea), alături de un impresionant număr de 32,65 kg de aur.

După prăbușirea URSS, România a semnat în 2003 un tratat de constituire a unei comisii mixte pe această temă, care a avut 5 întâlniri până în 2019 și, deși a înregistrat unele progrese în ceea ce privește restituirea unor materiale de arhivă mai mici și a unor bunuri minore, când vine vorba de piese artistice, inventar de aur sau alte materiale valoroase acestea continuă să se prăfuiască la Moscova (în condițiile în care valoarea lor de bază – neistorică – depășește 15 mld. euro). De atunci, chiar și Consiliul Europei este de acord că aceste obiecte istorice care adună praful în inima Rusiei „includeau ce era mai bun din ceea ce exista în România la acea vreme”¹, BNR și autoritățile guvernamentale continuând să „întreprindă toate demersurile necesare pentru ca aceste bunuri valoroase să se întoarcă acasă”², alături de expunerea publică a nenumărate piese artistice, de patrimoniu sau de patrimoniu de o valoare neînchipuită. Dintre toate declarațiile, întâlnirile, documentele, cărțile etc. din jurul Tezaurului României, doar Radio România Internațional a încapsulat toate sentimentele și evoluțiile de perspectivă legate de acesta, într-o singură frază – „după o sută de ani, Tezaurul României se află încă la Moscova, prizonier al unei prietenii neloiale”³.

1. Cum au confiscat bolșevicii Tezaurul Băncii Naționale a României | Centenarul Europei ↩︎
2. Banca Naţională a României – Un secol din istoria neterminată a Tezaurului BNR la Moscova (bnr.ro) ↩︎
3. Radio Romania International (rri.ro) ↩︎

The post Pierdut, găsit și niciodată returnat – Comoara României trimisă la Moscova appeared first on Novus Ordo Media.