Multumita cooptarii unor reprezentanti ai mediului academic cu legitimitate profesionala cel putin nationala, cadrul analitic a capatat o coerenta structurala si de substanta, in privinta procesului de fundamentare si elaborare a proiectului de regionalizare.

Urmand insa seria panelurilor dezbatere organizate in Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia care au reunit reprezentanti ai administratiei publice locale, ascultand observatiile acestora, realizez ca ceea ce si-a asumat coalitia de guvernare ca fiind proiectul de regionalizare este daca nu misiune imposibila cel putin un demeres extrem de riscant, care daca nu “arde” multe etape le comprima in extrema, proiectand lumi paralele si oameni care raman in afara frazelor aparent cu subiect si predicat.

Mai jos, in sinteza, prezint intrebarile frecvent ridicate de catre participanti si reflectii personale. Raspunsurile ar trebui sa vina de la cei direct implicati. In final, o analiza asupra ultimului raport CONREG.

Cum percepe APL procesul de regionalizare?

1. “domnule profesor, puteti relua explicatiile?!”

Evident poate sa fie lipsa de metoda si nepricepere din partea-mi, insa, atunci cand auditoriul si participantii la dezbatere nu au un stoc minim de cunostinte, este cel putin nepotrivit sa reclami intr-un demers public co-angajarea lor in explorarea unui subiect altminteri extrem de tehnic.
Pentru ca nu face obiectul prezentului articol, o singura observatie se impune. Din pacate, a fost gresit indusa in randul opiniei publice o definire tendentioasa a regionalizarii ca fiind procesul de reorganizare administrativa si teritoriala prin emergenta unui palier intre judet si guvern, regiunea, definita ca “o cumulare de judeţe”. Superficial se face trimitere la nivelul teritorial dintre comuna si judet ca fiind tot o …regiune si asta in conditiile in care Romania a cunoscut o varietate de regiuni in ultimele secole.

2. “domnule profesor, de ce se face regionalizarea contra-timp?Se cunosc efectele pe termen mediu si lung?”

Recunosc ca aici, si acum, imi este greu sa raspund.
In lipsa unor analize de impact socio-economic si financiare, care sunt scenariile de dezvoltare post regionalizare? Desi am inteles ca fie in 2013, fie niciodata, inainte de a delibera si legifera, una dintre etapele oricarui ciclu de politici publice este analiza alternativelor de politica. Care sunt asadar alternativele la aceasta regionalizare? In alta ordine, care este impactul acestei regionalizari?

Desi nu face obiectul aici, recomand lecturi asupra reformei administrativ –teritoriala in Suedia si Finlanda, ambele pilotand regionalizarea inainte de genera o reforma nationala, Suedia blocand continuarea procesului iar Finlanda, dupa 7 ani de pilotare, dat fiind faptul ca nu exista argumente solide pentru regionalizare, a decis continuarea proiectului pilot pentru inca…7 ani!

3. “domnule profesor, care este societatea civila care participa la elaborarea proiectului de regionalizare?”

Cu toate ca am apreciat constructia unui portal online dedicat regionalizarii ca un demers necesar pentru o informare cat mai corecta asupra pasilor si documentelor cheie, ramane inca de neinteles de ce nici acum nu se cunoaste componenta grupului de reprezentanti ai societatii civile in CONREG. Astfel, ramane inca un deficit major ce ridica semne de intrebare asupra legitimitatii proiectului in sine. Discutiile la nivel de regiuni, cele mai multe cu membrii ai partidelor din arcul guvernamental, nu pot decat superficial sa abordeze public problematica regionalizarii.

4. “domnule profesor, problematica socio-economica a Romaniei este la nivel local, nu la nivel regional!”

Primarii nu sunt angajati si nici nu intentioneaza sa genereze dezbatere publica locala in jurul proiectului de regionalizare. Nu cunosc existenta portalului online dedicat procesului de regionalizare, majoritatea termenilor folositi se cer a fi explicati!

Reiau o teza mai veche, si anume ca, in conditiile fragmentarii excesive a actului administrativ si deficitului local de fiscalitate in paralel, ar fi fost mai urgenta o regionalizare la nivel micro-regional prin amalgamarea comunelor si nu crearea, acum, a unui nivel suplimentar.

5. “domnule profesor, ce se intampla daca peste zece ani Uniunea Europeana se dezintegreaza?”

Intrebarea este valida in conditiile in care justificarea proiectului regionalizarii are ca nivel de referentialitate Uniunea Europeana si necesitatea de armonizarea a structurilor administrative la nivel European si in consens cu recomandarile ce decurg din documentele programatice al UE.

Criza actuala de proiect integrat al Uniunii Europene, o Uniune Europena cu una sau mai multe viteze, in pragul delimitarii zonei euro intr-o comitologie aparte a UE ar trebui sa genereze o rationalizare si proportionalitate mai mare a optiunilor nationale de politica publica in Romania.

Poate ca o mai mare prudenta si planuri B si C ar putea asigura Romaniei pe termen lung o pozitionare internationala solida si nu balansarea intereselor in functie de “poarta” dinspr care se primeste ravas.

Insa, in ultimele doua decenii (secole?!), proiectul de modernizare si dezvoltare sociala a Romaniei a fost definit, explorat proiectiv si actional ca raspuns la conditionalitati externe si mai putin ca raspuns la optiuni autohtone armonizate, intr-o perioada de revenire a trecutului continuu al subdezvoltarii sociale in Romania secolului al XXI-lea, o perioada in care anomia sistemului social genereaza blocaje institutionale, discontinuitate in proiectarea si implementarea politicilor de dezvoltare sociala, precum si o stare de saracire continua a populatiei.

Asadar, ce optiune/-i avem?

6.”domnule profesor, ce mandat popular au cei care ne vor reprezenta la nivel de regiune?”

Au fost aduse in discutie teme precum elector specializat (?!) care plaseaza orice proces intr-o stare regresiva din punct de vedere democratic; potrivit unui proiect, neoficial, presedintii consiliilor judetene, primarii de municipii si primarii oraşelor care fac parte din Consiliile pentru Dezvoltare Regională prin legea 315/2004, devin membri de drept ai consiliului regional fara a fi alesi de catre electori (?!?!).
Nimic insa nu da o lovitura mai mare decat articolele 61 si 62. Adica, orice cetatean, simplu, NU are dreptul sa candideze?! Orice cetatean, membru al “colectivitatii regionale” [Prin colectivitate regională se înţelege totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă] NU are dreptul sa voteze?
Am insistat asupra caracterului neoficial al documentului, insa, nedumerirea participantilor era una evidenta.

O analiza asupra rapoartelor CONREG

Regionalizare pentru dezvoltare

Pentru ca se face trimitere obsesiv la Uniunea Europena ca fiind principalul “vinovat de serviciu” pentru demararea procesului de regionalizare, se impun cateva considerente asupra unor elemente actuale ale noului cadru comunitar de dezvoltare pentru perioada 2014-2020. Din pacate, prea putin sau deloc se regasesc in documentele actuale ale CONREG.

Agenda dezvoltarii regionale are trebui sa acomodeze teme noi precum securitate energetica, migratie, inovatie, cercetare, bioeconomie, societate bazata pe cunoastere, dezvoltarea de tip cluster,etc. Din pacate, si pentru perioada 2014-2020, strategiile de dezvoltare regionala fac trimitere rezidual la teme precum cooperarea trans-frontaliera si cooperare trans-nationala si inter-regionala.
Recurent se discuta despre necesitatea unor poli de dezvoltare (asupra carora am facut observatii intr-un articol precedent), punand inca o data in termeni antagonici, relatia urban-rural, centru -periferie.

Introducerea componentei geografice prin Tratatul Lisabona in algoritmul dezvoltarii pana atunci dominat de variable socio-economice, marcheaza tranzitia de la un modus operandi traditional prin care politicile sectoriale se constituiau in matricea dezvoltarii, aproape exclusiv urmarind specializarea functionala, catre inovare in sectorul public avand ca fundament o politica de dezvoltare integrata intr-un spatiu si nu limitata de granite administrative si fizice.

Regionalizarea presupune analize si proiectii dincolo de analiza disparitatilor si a fluxurilor migratorii; relatiile complexe intre urban si rural, in ultima perioada ruralul castigand in economia alocarii unei atentii mai mari in termenii spatiului locuit, reclama definirea unor politici teritoriale care sa aiba in vedere destructurarea de sistem societal a zonelor urbane, cu precadere in fostele zone monoindustriale, si revitalizarea ruralului cu efecte negative asupra coeziunii sociale a zonelor urbane abandonate dar si asupra mediului in rural, pierderea terenului arabil, poluarea crescuta prin naveta celor ce se muta la tara, cresterea costului terenurilor, etc.

In contextul coeziunii teritoriale, dezvoltarea policentrica presupune deconcentrarea activitatilor economice intr-un teritoriu insa nu implicit in zonele urbane care, gresit sunt asumate ca fiind candidatul ideal pentru crestere sustenabila si inovatie.

In contextul in care in Romania fluxurile migratorii sunt contrar tezei atractiei generate de centrele urbane,catre rural, in contextul in care predictiile Natiunilor Unite privitoare la urbanizare in Romania proiecteaza un procent destul de mare al populatiei in mediul rural, aproximativ 40% in anul 2050, a miza pe politici publice de dezvoltare ignorandu-se dezvolarea endogena, diversa, in functie de capitalul teritorial al unei regiuni poate mai degraba sa augmenteze disparitatile intra si inter-regionale.
Ramane inca o teza confuza nivelul teritorial la care trebuie asigurata dezvoltarea policentrica!

Apreciem necesar a fi luata in considerare axa centru –periferie urmarind structurarea si echilibrarea vectorilor socio-economici de dezvoltare in zone specifice de dezvoltare; mentinerea dihotomiei urban-rural nu face decat sa fundamenteze politici de dezvoltare care stimuleaza desertificarea spatiului rural, altminteri definit ca teritoriu strategic pentru elemente de securitate globala, alimentele, precum si ca terioriu propice pentru inovare sociala si economica. De acord ca indicatori precum capitalul uman, mortalitatea infantila, sporul natural in comunitatile rurale sunt negative comparativ cu cele din urban insa tocmai astfel de diagnoze trebuie sa fundamenteze politici de dezvoltare stimulative si inclusive (a se vedea noua politica de inclusive, smart and sustainable growth a Uniunii Europene, a se vedea Strategia EU 2020) care sa faciliteze participarea tuturor grupurilor dintr-un teritoriu.

Definirea politicilor de dezvoltare regionala prin concentrarea resurselor financiare in centrele urbane risca sa genereze si mai mult somaj, poluare, saracie si dezechilibre societale, chiar daca pe termen scurt indicatorii economici pot fi pozitivi; atractia capitalului uman catre centrul regiunii si ocuparea fortei de munca in industrii si servicii va determina direct o “desartaciune” a ruralului si asa cu o demografie negativa. Astfel, decalajele se vor adanci si mai mult, in conditiile in care , Romania ramane 87% un teritoriu rural!

In plus, cetatenii au dreptul la acces si oportunitati egale, servicii si facilitati indiferent de mediul de rezidenta.

Pietele si factorii de productie trebuie diversificate dintr-o perspectiva a capitalului teritorial si nu ca raspuns limitativ la indicatori si criterii functionale precum densitatea si concentrarea, fluxurile populatiei, suprapunerea mediului rezidential cu cel al pietei muncii, proximitatea granitelor administrative.
Dezvoltarea contextualizata subliniata in raportul Barca reclama nevoia de a lua in considerare factori care aparent au o contributie reziduala insa care determina impactul politicilor de dezvoltare si la nivel regional.
Trebuie avut in vedere faptul ca pot exista resurse in comunitate care determina structural competitivitatea unui teritoriu indiferent de care este dinamica populatiei, conexiunile teritoriale. Mai mult, factori non-economici si sociali, precum instrumentele financiare proiectate in comunitate, programarea multi-anuala pe proiecte a bugetelor alocate pentru dezvoltare, guvernarea inter-comunitara pot compensa deficitul socio-economic structural si chiar conditiona parcursul de dezvoltare al unui teritoriu.

Astfel, dezvoltarea devine functie de coordonare a politicilor publice, capital social si teritorial, asociativitate atat la nivel local cat si macro, (a se vedea Danube region) , precum si nevoia de retele transnationale . Internationalizarea APL va facilita proiectarea unor piete emergente pentru companiile locale/regionale astfel, angajand APL nu doar in functia limitativa de colector de taxe si administrator de politici publice centrale.

Aici, am gasit util a face un inventar[1] al modului in care este interpretata coeziunea teritoriala in diverse state membre ale Uniunii Europene tocmai pentru a sublinia greseala izolarii spatiului rural in proiectul de regionalizare propus de Guvern:

Avand in vedere dezvoltarea sociala, ultimul raport CONREG subliniaza ca disparitatile sunt accentuate intra-judetean mai mult decat INTRA-regional – “În ”relieful social” al Românei din ultimul deceniu, disparitățile de dezvoltare s-au accentuat mai mult între segmentele urbane și rurale ale județelor decât între județe ca atare.”[2]

Recitit, as spune ca Raportul este o pledoarie nespusa pentru micro-regionalizare si nu pentru cea de tip meso. Integrare functionala si edificarea unei administratii performante, doua din propunerile Bancii Mondiale (World Bank, 2009: XIX).) citate in Raport sunt de luat in seama pentru nivelul dintre municipalitati si judet unde toate problemele socio-economice sunt manifeste. Abordarea lor la nivel meso tine de teritorii care au capacitatea de a intra in competitie directa in afara granitelor tarii; deocamdata avem regiuni gazda pentru mall-uri si investitii conjuncturale, de exploatare, in conditiile in care ruralul devine exponent al sub-dezvoltarii endemice si orasele, “centre de dezvoltare”, genereaza suburbii decuplate de la politica de dezvoltare a orasului.

Raportul recunoaste indirect externalitatile negative ale centrului cu impact devastator asupra proximitatii “O sursă a sărăciei din județele Câmpiei Române este și faptul că, pe termen lung, Bucureștiul a acționat ca un magnet care a atras capitalul uman din zonele de câmpie însă nu a dat nimic în schimb, nu a contribuit în niciun fel la dezvoltarea infrastructurii rurale din județele apropiate de unde și-a atras forța de muncă.”

Citand din Raport, “Marea provocare a regionalizării [este]: reducerea decalajelor de ocupare agricolă a populației”; raman insa mai multe intrebari deschise:

1. in conditiile in care alimentatia a devenit componenta a sistemului securitatilor globale, analizele prezente care fundamenteaza procesul de regionalizarea pleaca de la premiza ca zonele dominate de ocupare in agricultura compun o cauzalitate directa pentru sub-dezvoltare; trei sunt dimensiunile pe care le-as recomanda a se avea in vedere pentru o modificare substantiala de analiza:
(a) astfel de teritorii unde domina agricultura pot deveni zone de securitate nationala si regionala maximizand avantaje competitive;
(b) nu agricultura genereaza inapoiere ci lipsa politicilor de dezvoltare rurala la nivel de judete; delimitarea intre dezvoltarea agriculturii si a ruralului in ansamblu este de neconceput in conditiile in care economia din mediul rural este inca dependenta de agricultura. A discuta despre servicii si ocupare in mediul rural, in afara agriculturii si a ramurilor conexe acesteia, este ca si cum s-ar dori proiectarea unor insule economice intr-un teritoriu care neaga insasi existenta acestora. Rezultatul? Incoerenta in politicile de dezvoltare sociala, anularea esentei ruralului si incapacitatea de proiectare a unui model de ruralitate in care dezvoltarea economica sa ia in considerare atat aspectele economice, dar si pe cele care tin de teritorialitate, cultura comunitara, valorile identitare, viata sociala in ansamblu.
(c) a nu lua in considerare ca 45 % din populatia Romaniei traieste in rural si 87% din teritoriu este rural, ca 70% din saracii Romaniei se afla in rural, a proiecta o politica de dezvoltare regionala mizand pe urban, este o eroare de doua ori: epistemologica, netinandu-se seama de realitatile socio-economice, si in al doilea rand una strategica, ignorand tocmai recomandarile Coimisiei privind coeziunea teritoriala.
Potrivit datelor furnizatre de catre INS, in Romania gradul de urbanizare a crescut cu doar 0,6% in perioada 1990 – 2011, de la 54,3% la 1 iulie 1990 la 54,9% la 1 iulie 2011. Mai mult, in Romania doar 11% dintre locuitorii tarii traiesc in zone considerate urbane daca luam in considerare noua tipologie a Comisiei Europene, aplicata de Eurostat, din pacate nu se regasesc ca si fudamentari ale proiectului de regionalizare.

Este de luat in seama un argument in plus pe care il ofera Raportul pentru reconsiderarea decupajului teritorial “ […]regionalizările de rang 2 și 3 din România conferă un avantaj suplimentar. Împreună, așa cum trebuie considerate în bună logică de subsidiaritate, ele asigură o foarte bună matrice de construcție identitară.
A judeca proiectul de regionalizare din România 2013 prin ignorarea acestui fapt fundamental duce la punerea în paranteze a unei condiționări de bază a procesului respectiv ” pentru ca,astfel, teza regionalizarii ca proces de diminuare a disparitatilor este indirect demontata, apreciind ca si in regiuni dezvoltate, “disparităţile urban-rural intrajudeţene sunt maxime la Cluj, Iaşi şi Dolj.”[3]

Desi nu face obiectul articolului prezent, nu in ultimul rand, este de subliniat din punt de vedere metodologic, o proiectare a procesului  regionalizare din perspectiva cauzalitatilor si nu a oportunitatilor.

Evident ca este nevoie a se lua in considerare cauzalitatile procesuale si de structura insa a nu genera scenarii de dezvoltare si a face drumul invers catre status quo nu stimuleaza inovarea in dezvoltare si construieste cai de interventie prin politica publica si proiecte care vor situa Romania ,solidar, la nivel national, in zone de convergenta europeana si nu de competitivitate.

Cum ramane insa cu unul dintre obiectivele declarate ale proiectului de regionalizare?!

Disclaimer: Material preluat în integralitate, cu acordul autorului, de pe articolul original aferent platformei Contributors.ro

[1] Raspunsuri la chestionar administrat de catre Comisia Europeana guvernelor din tarile respective; potrivit EoRPA Paper 08/5, p.18-22

[2] Sandu, D., Disparități și fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României. Consiliului Consultativ pentru Regionalizare CONREG – grupul academic. București, aprilie  2013, P.4.

[3] Sandu, D, Disparități și fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României. Consiliului Consultativ pentru Regionalizare CONREG – grupul academic, București, aprilie  2013P.24

The post Regionalizarea, Romania si …romanii. Contradictii si confuzii asupra procesului de regionalizare 1.0 appeared first on Novus Ordo Media.

Reforma intarziata sau inoportuna?

In urma unei lecture sumare a Programului de guvernare 2013-2016, este usor de identificat una din temele recurente ce capata valoare de obiectiv strategic, nevoia de contructie a unui stat puternic. Ramane insa de raspuns cum se va realiza avand in vedere ca acelasi program de guvernare isi propune  “reorganizarea administrativ teritoriala prin crearea cadrului institutional pentru functionarea regiunilor administrativ teritoriale” prin “continuarea reformei în administratia publica cu accent pe cresterea autonomiei colectivitatilor locale prin declansarea reala a procesului de descentralizare, cu respectarea principiului subsidiaritatii”, “prin repartizarea responsabilittailor între administratia publica centrala pe de-o parte si cea regionala si locala, de cealalta parte, iar majoritatea serviciilor deconcentrate din judete sa devina institutii de interes judetean/local în coordonarea/subordinea autoritatilor locale” sau, citand o declaratie relativ recenta, “cat mai multe atributii de la judete si cat mai multe atributii de la guvernul central [transferate catre regiune]”.

La o a doua lectura, la fel de sumara, fara a fi nevoie sa fi fost macar un student mediocru la stiinte politice, sau sa fi urmat un curs de ocazie, toate aceastea ar trebui sa conduca inevitabil la slabirea statului prin teritorializarea functiilor si rolurilor si redefinirea competentelor. Fara a fi straini de o potentiala anarhie ce poate aparea in sectorul public date fiind hegemonia devenita endemica a baronilor locali, autoritatea de tip traditional, “divizarea” teritoriul in feude economice, coruptia, nepotismul, deja forme constitutive ale sistemului public, insa, la fel de important, deficitul de formarea profesionala din sector, capacitatea minima a Romaniei de a interveni strategic in economie (a se vedea ce a mai ramas in proprietatea statului) este greu de crezut ca, inconstient (?!), politicienii uita ca un stat puternic reclama monopolizarea de catre autoritatea centrala a mijloacelor de administrare si control, un sistem de taxare stabil, centralizarea birocratiei si expansiunea functiilor administrative . Sa fie oare vorba de o forma de stat post-modern? De acord, insa, atat algoritmul propus cat si asumptiile nefundamentate, le apreciem ca fiind cel putin la fel de riscante precum tezele populiste de tip secesionsim statal.

Fara a avea intentia de a aborda, aici, teme precum redefinirea suveranitatii statului national, forme de reorganizare statala precum in Spania, Belgia, amintim doar reformele de data recenta din Anglia ce urmaresc recentralizarea politicilor si functiilor administrative ale statului.

De ce nu avem nevoie acum de o astfel de regionalizare?

Dincolo de euforia succesului incontestabil al coalitiei de guvernare, desi deja anuntata, moderanizarea Romaniai prin regionalizare, acum, contravine oricarei logici. Criza financiara reclama un stat puternic a carui functionalitate este consolidata prin politici de stabilitate macro-economica. In schimb, devolutia substantiala, la momentul actual, nu va face decat sa vulenrabilizeze si mai mult statul.
Avand in vedere tendintele actuale, este clar ca regiunea nu poate defini o geografie economica functionala; asadar, ramane provocarea de a construi teritorii functionale, la alte niveluri teritoriale!

Trebuie avuta in vedere o noua geografie a economiei, care sa aiba in vedere trasaturile fizice, sociale, economice, de mediu, culturale ale spatiilor ce pot sa capete identitate teritoriala, astfel, putand mult mai usor sa construim institutii noi.
Pentru a face trimitere la un singur document ce a influentat politica de dezvoltare a UE, raportul Barca, acesta vorbeste de abordari ale dezvoltarii contextualizate.

In prezent, fragmentarea excesiva a unitatilor administrative conduce in mod direct la fragmentarea serviciilor publice, la un ethos orientat dincolo de o geografie unitara a serviciilor publice, catre o teritorializare neuniforma, ajustata catre nivelul si dimensiunea nevoilor si oportunitatilor, intr-o abordare multi-nivel. Subdezvoltarea a devenit pattern in majoritatea comunitatilor locale, prea mici ca marime si incapabile institutional sa inoveze si sa atraga investitii.

Pentru ca vizeaza descentralizarea si mai mare- descentralizarea inseamna in primul rand teritorializarea politicilor publice, formularea de raspunsuri prin politica publica pentru preferintele diferite si agregat exprimate ale constituentelor locale. Insa, tocmai aici est problema de nivel zero- slaba, inexistenta capacitate si cultura de politica publica la nivel local, dublata de un comportament generalizat de tip free rider al cetatenilor vor impinge si mai mult dezvoltarea locala la voia intamplarii, sau, inapoi, la centru! Sanatatea si piata muncii sunt doua dintre problemele structurale ale comunitatilor locale ce vor reclama interventia guvernului central prin programe suport si nu raspuns prin politica regionala per se.

Din punct de vedere politic, regionalizarea va stimula si mai mult competitia pentru resurse de la bugetul de stat; astfel, regiunile mai bogate vor forta catre o formula discretionara de alocare si nu catre cele statistice care, categoric, ar favoriza regiunile mai sarace. Armonizarea intereselor trans-regionale in jurul unui numitor comun, dezvoltarea nationala echilibrata, poate ramane doar formularea unui deziderat de politica publica!

Regionalizarea urmareste cresterea eficientei de alocare dinspre nivelul central catre nivelurile sub-nationale si stimularea capacitatii de productie a nivelurilor sub-nationale, maximizand resursele endogene. Cel putin in teorie! In fapt, politica de dezvoltare regionala, in termeni simpli, dezvoltarea socio-economica echilibrata in interiorul unei regiuni, este substantial limitata prin mentinerea polilor nationali de crestere. Tendintele de migrare a capitalului uman dezechilibreaza si mai mult coeziunea locala si perspectiva pe termen mediu si lung a comunitatilor si asa profund marcate de un spor natural negativ, populatie imbatranita, ocupare in economia de subzistenta, etc., astfel, doar orasele-capitala si aglomerarile urbane vor beneficia. Consecinta imediata este emergenta unor insule de crestere economica si o multi-polaritate de insule de saracie.

Ce se va intampla cu cele opt Agentii de Dezvoltare Regionala ramane inca o necunoscuta. Propuneri precum transformarea acestora in aparat tehnic al Consiliilor pentru Dezvoltare Regionala, pierd din vedere faptul ca ADRurile nu sunt construite pentru a indeplini functii administrative ci de planificarea/programare si management de fonduri.

Si atunci?

Desi un suporter pasional al regionalizarii, realizez ca varsta iti aduce un nivel minim de intelepciune in a dezvolta un discernamant cel putin responsabil.

Descrierea problemei:

Argument 1: Teoreticienii anunta agresiv incapacitatea statului centralizat in a raspunde nevoilor si preferintelor comunitatilor locale si in a stimula si facilita eficienta economica. Suporterii federalismulu fiscal promoveaza eficienta guvernelor descentralizate fundamenta printr-o dubla descentralizare, cea a autoritatii si resurselor , crescand astfel capacitatea guvernelor locale in a-si orienta cheltuielile si investitiile mai aproape de preferintele, altminteri heterogene, ale constituentelor, precum si in a maximiza resursele locale nefolosite.
Insa, aparentul entuziasm generat de o sigura si directa crestere economica si coeziune sociala in a caror imediat realizare doar timpul mai sta, este moderat de faptul ca si cei mai infocati optimisti recunosc distributia inegala a resurselor.

Argument 2: Disparitatile socio-economice si decalajele in dezvoltare inter-regionala au constituit parte din argumentatia pentru care Romania isi redefinea politica nationala de dezvoltare, din una preponderant fundamentata prin politicii publice de distribuire si redistribuire catre o politica de dezvoltare regionala ce restabilea raporturile si dimensiunile de dezvoltare intre centru si local. Din pacate, decalajele au urmat o curba ascendenta, adancindu-se si mai mult in ultimii ani.

ARGUMENT 3

Politica polilor de crestere are ca scop dezvoltarea centrului urban; din perspectiva dezvoltarii regionale contravine dezvoltarii echilibrate si reducetii decalajelor si nu se justifica din doua motive:

a. rationamentul economiilor de scara; astazi discutam de economie bazata pe cunoastere si nu pe una care speculeaza algoritmul economiei clasice in a creste toti factorii de productie, pamantul, capitalul si munca pentru a asigura cresterea economica, in conditiile in care, astazi, prin simpla interventie asupra unuia dintre acestia poate fi crescuta eficienta economica.
Ce consecinte deriva? Desructurarea comunitatilor locale prin migrarea capitalului uman ce are instructie profesionala, gravitarea comunitatilor locale in jurul centrului urban si depedenta exclusiva

b. coordonarea in elaborarea politicilor de dezvoltare in interiorul polului; nu prin concentrarea economiei in centru ci prin diviziunea muncii si specializarea productiei, prin delocalizarea companiilor catre zona periurbana; de ce? Costuri de administrare mai mici, fiscalitate in favoarea ruralului, echilibrare demografica, dezvoltarea serviciilor publice si nu supra-solicitarea celor din zona urbana de unde rezulta blocaje in trafic, poluare crescuta, infractionalitate, clivaje sociale, poluare, etc.
Este de preferat diversificarea economiei, maximizarea asseturilor locale ce pot genera economie sustenabile si stabilitatea matricei vietii sociale si nu consolidarea economiei de scara care sunt vulnerabile instabilitatilor macroeconomice nationale si globale.

Mai mult, cum pastram echlilibrul functional al teritoriului?

Argument 4: O rata a absorbtiei fondurilor euorpene de sub 10%, corectiile aplicate Romaniei pentru programele POS DRU (198 milioane de euro) si POS MEDIU(175 milioane euro pana in anul 2015 ), POS Transport (350 mil euro pana in anul 2015), par sa descurajeze orice demers de deconstructie a unui proiect public a carui legitimitate este solid fundamentata prin nevoia de atragere a fondurilor Europene; care este mobilul acestuia insa? Faptul ca Romania trebuie sa cotizeze la bugetul U.E. circa 1% din PIB si a consumat mai putin decat a dat? Faptul ca avem proiecte de dezvoltare locala si regionala coerente si ne lipsesc resursele?

Concentrarea problematicii regionalizarii in jurul absorbtiei fondurilor europene, limiteaza spatiul pentru explorarea optiunilor de politica publica si ignora capacitatea imensa de inovare sociala si economica pe care aceasta ar putea sa o determine, conservand fondul unei noi directii de dezvoltare racordata la marile proiecte Europene si globale, si asumand o continua stare de dependenta in relatia cu UE.

Exista doua premise ce pot sa justifice retorica politicienilor vis-à-vis de tema regionalizarii Romaniei:

(a). aparent, fara a lasa loc de comentarii, politicienii recurg la un referential pur functionalist in a justifica nevoia de continuare a regionalizarii in Romania, si anume cresterea eficientei absorbtiei fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeana.

In fapt, miza continuarii procesului de regionalizare, depaseste abordarea minimalista, chiar si numai declarativa, a alesilor ce, fara echivoc, in cor, se pronunta sau trimit la studii (?), rapoarte (?) de specialitate care vin sa fundameteze un astfel de demers.

Tehnic, este o problema ce tine de mecanica politicilor publice, care, din pacate, nu respecta regulile elementare, altminteri definite prin lege (H.G 775/2005, 52/2003, etc.).

Pentru tarile din Europea Centrala si de Est, miza regionalizarii se regaseste in directia democratizarii si consolidarii statului de drept, temeinic expus deficitelor structurale, aproape endemice, in ultimele doua decenii: politica publica discontinua, fragementata de cele mai multe ori de clivajele politice si de rotatia la putere, administrarea fondurilor publice, deficit bugetar ce nu se regaseste in politici de sprijin a sectorului economic sau in sisteme de securitate sociala.

(b). in conditiile in care proiectarea bugetelor locale este conditionata de transferurile de la bugetul de stat, de cele mai multe ori sub semnul incertitudinii, performanta APL in a se angaja in investitii de capital prin creditare este drastic diminuata dat fiind riscul mare pe care il genereaza in a fi rambursat, iar pe de alta parte, legea insasi limiteaza accesul APL la credinte definind un plafon maxim raportat la cheltuielile cu creditarea (dobanda, comisioane, capital, etc.) si cuantumul veniturilor proprii.

Regionalizarea nu va face decat sa complice si mai mult incapacitatea comunitatilor mici in a se angaja in proiecte de dezvoltare. a

Si totusi, daca regionalizam?

Optiuni de politica publica

Una din caracteristicile sistemului Romanesc de guvernare, de observat in politica de dupa 1989, este data de lipsa optiunilor de politica publica, schimbarile structural, radicale sau nu, fiind de cele mai multe ori functie de variabile directe sau proxi livrate sub forma conditionalitatilor externe, si mai putin rezultanta a consensului clasei politice intarit prin suport popular. De cele mai multe ori, optiunea populara a fost fie amanata, fie blocata prin justificari avand ca referentiali organizatiile internationale, UE, IMF, WB, etc.

Aceasta lipsa de diagnoza reala a sistemului societal a fost dublata permanent de un deficit de management, de sistem, strutura si proces, fiecare guvern redesenand arhitectura publica si demarand proiecte noi, cu alte cuvinte, inceputuri mereu neterminate.

Daca sau nu, fundamentate de catre Naomi Klein’s Shock Doctrine sau de catre un momentum continuum de Schumpeterian moment of “creative destruction”, greu de spus.

Daca sau nu probleme structurale ce tin de disfunctionalitati ale statului sau de ineficienta pietei libere in a regla raporturile socio-economice, intre supra-reglementare si incapacitatea de a reglementa in acord cu evolutiile socio-economice, din pacate este prea putin articulat in studiile de specialitate.

Ca descentralizarea este o tendinta agresiva de reiventare a politicii publice in ultimele trei, patru decenii nu mai este nici o noutate nici macar pentru cei mai putin avizati.

Paradoxal, desi fara o fundamentare substantiala, avand in vedere doar cazul descentralizarii in Romania, indraznim a formula ipoteze de tipul ca la noi descentralizarea a insemnat mai degraba o re-centralizare printr-un grad si mai mare de conditionalitati indirecte asupra nivelului local, incapabil sa sustina administrarea directa a politicilor publice locale sis a angajeze comunitatile in scenario de dezvoltare.

Indiferent de algoritmul ce va sta la baza reechilibrarii transferurilor de finante catre local, descentralizarea fiscala va conduce la adancirea si mai mare a disparitatilor regionale, in primul rand data fiind fiscalitatea extreme de scazuta in zonele mono-industriale, cu o populatie imbatranita, etc. In conditiile in care zonele sarace au supravietuit printr-o politica de dezvoltare prin excelenta centralizata, pentru ele, descentralizarea va bloca si mai mult capacitatea si viteza de recuperare si convergenta sociala si economica. Baza de impozitare scazuta, acces dificil sau deloc la capital, capital social pervers, coruptie sunt doar cateva din deficitele sistemice si structurale ce vor reprezenta provocari si mai mari pentru regionalizare.

Indiferent de argumentatia folosita, dreptul comunitatilor locale in a se autoguverna, in a conserva identitatea culturala, lingivistica, istorica (reclamate de minoritatea maghiara), cea de competitivitate si schimbare sociala precum si de capacitate ridicata a guvernelor locale in a compensa deifictul si ineficienta nivelului central in a asigura eficienta economica si sociala (reclamata de Guvern), cea de nevoie de integrare a regiunulor la nivelul politicilor globale (Uniunrea Europeana, apreciem ca, performanta organizationala si putinatatea resurselor locale vor exacerba impactul negativ al regionalizarii si vor creste inegalitatile teritoriale, trebuie avut in vedere ca cele mai multe APLuri se afla in zone rurale (zonele rurale din România acoper? 87,1% din teritoriul ??rii, cu o popula?ie de 44,9% din totalul na?ional, iar peste 70% dintre acestea in 2011 s-au confruntat cu probleme de supravietuire.

In plus, desi planificarea dezvoltarii este unul dintre argumentele constituirii unei politici regionale, am asistat mai degraba la raporturi concurentiale, de competitive intre judete in atragerea de fonduri si mai putin la coerenta in investitiile de interes regional. Din pacate, a fost generat un regionalism la viteza multipla, tradus in dezvoltarea judeteana in detrimetul celei regionale.

Deficitul de politica publica este si mai pronuntat la nivel local, cu precadere in spatiul rural, insa, in cele mai multe cazuri nici urbanul nu face exceptie; introducerea nevoii de strategii de dezvoltare locala ca si conditie de eligibilitate pentru finantari nerambursabile, pentru unitatile administrative teritoriale, a condus la o adevarata isterie a strategiilor construite peste noapte, intr-un format mai degraba de tipul copy –paste, fara fundamentare, fara suport popular, ignorate de insisi beneficiarii directi, consiliile locale si primariile, in fond, actiunile de dezvoltare fiind de tipul ad-hoc, pe termen scurt, orientate catre “oportunitati” de partid, si mai putin dictate de catre nevoi reale, optiuni ale constituentelor si obiective pe termen mediu si lung.

La nivel de municipalitati in mediul rural am asistat mai degraba la un tip de competitive distructiva data fiind infiintarea de servicii publice care fie nu pot fi administrate, fie erau mai eficiente si de calitate intr-o forma de administratre inter-municipalitate.

Constrangerile asupra cheltuielilor publice complica dar in acelasi timp forteaza catre o reorganizarea a furnizarii de servicii publice la un nivel teritorial superior, ca in cazul municipalitatilor rurale, sau dinspre judete catre regiune, si inferior dinspre nivel central/ Guvern catre regiune.

Intre retorica deficitului democratic ce poate capata o expunere narativa tentanta si un simplu efort in a intelege ca anumite servicii publice nu au granite administrative (a se vedea mediu, social, educatie, sanatate, etc.) ramane, din pacate, un exercitiu de intelepciune al alesilor locali.
Aparent o forma ascunsa de re-centralizare agregarea unitatilor administrative in forme superioare optimizeaza relatia ­centru-local printr- o comunicare inter-guvernamentala mai eficienta si diminuarea costurilor de tranzactie.

IDENTITATEA REGIONALA

Asadar, ramane de raspuns cum vom reusi sa generam angajament civic si politica publica care sa reflecte o noua stare de referentialitate, regiunea. Este de asteptat ca in regiunile cu o identitate regionala pronuntata (?!) interesul asupra unei noi comitologi politice si administrative sa fie unul crescut, insa, cum constructele identitare reclama procese indelungate de socializare si remodelare culturala, ramane un deficit major de acoperit.

In ce masura regiunile de dezvoltare, urmand decupajul territorial actual, reflecta arii teritoriale coerente cu interese comune si indentitate impartasita? In ce masura cetatenii sprijina un astfel de demers?

Esecul angajarii unei mase populare in designul proiectului de regionalizare risca sa alimenteze scepticii si sa dea nastere unei crize de legitimitate inca din etapa incipienta. Pe de alta parte, o agenda regionala care nu agregheaza asteptari si preferinte, risca sa produca de-click intre public si guvern.

POLITICA PUBLICA REGIONALA

In conditiile in care se pastreaza nivelul judetean, apreciem emergenta administratiei regionale, chiar si dublata de o camera legislativa, ca fiind puternic disfunctionala din trei motive:
(a). deciziile politice la nivel regional vor sluji inca interesele la nivel de judete si in al doilea rand,
(b). coordonarea organismelor responsabile de administrarea fondurilor Europene la nivel regional va fi atributul ministerelor de linie, ceea ce va conduce la blocaje si mai mari;
(c). exista riscul unei supra-reglementari.

Lipsa performantei in evaluarea de tip ex-ante limiteaza capacitatea de definire a unei abordari integrate care sa vizeze dezvoltarea strategica a unui teritoriu; si aceasta in conditiile in care administratia slaba si guvernarea publica au fost semnalate si in Pozitia Comisiei Europene privind prioritatile Romaniei in 5 noiembrie 2012, ca fiind provocari pentru perioada 2014-2020.

Guvernarea multi-nivele trebuie sa capate atribute programatice si nu dar de simpla mecanica administrativa, data fiind complexitatea si intensitatea interdependentelor dintre diferiti actori statali precum si evolutia dimensiunii participarii actorilor non-statali la procesele de guvernarea publica.
Guvernarea regionala, inovare teoretica dincolo de o noua categorie conceptuala in stiintele politice, aduce in prim plan o noua arhitectura a relatiei dintre dimensiunea aparatului guvernamental si natura si dimensiunea problematicii ce trebuie sa fie abordata de aceasta data spatial, dincolo de granite administrativ-teritoriale.

Optiunea guvernamentala, cel putin in acest moment, este ca regiunile sa aiba personalitate juridica si sa poata angaja credite.
Accesarea de fonduri europene de catre regiuni, asa cum se intentioneaza ridica cel putin doua probleme (a) de unde capacitate de co-finantare si (b) de unde capacitate de pre-finantare a proiectelor. Daca avem in vedere obiectivele principale pentru care se redefineste administrativ Romania, atunci suntem cel putin sceptici asupra marilor proiecte regionale ce o sa apara date fiind limitarile fiscale.
Ramane insa de vazut cum va fi reglementata politica fiscala la nivel regional; ce formula de taxare se va gasi pentru a nu creste numarul de taxe pentru cetateni? Bugetul regional se va constitui din contributii voluntare ale consililiilor judenete, ca si in prezent (acoperind insa doar cheltuielile administrative ale ADRurilor), va fi realizata o redistribuire a contributiilor de la bugetul de stat de data aceasta catre regiune, judet, orase si comune? Insa, intr-o perioada de austeritate si crize sociale, este greu de explicat de ce sunt crescute cheltuielile cu aparatul administrativ, chiar daca este vorba de cel de la nivel regional.

Din pacate, strategia de dezvoltare a capacitatii statului este fundamentata pe o paradigma specifica perioadei post-industriale si nu reflecta un raspuns instutionalizat care sa aiba in vedere tendintele globale care reclama nu o economie de scara, ci economii bazate pe cunoastere, economii bazate pe o crestere inclusiva unde localul si cetateanul indiferent de apartenenta, educatie, etc. este co-optat in vederea maximizarii capitalurilor sub-estimate.

Apreciem ca intreaga comitologie de stat creata la nivel regional va ridica probleme si mai mari in termeni precum coordonare, fragmentarea deciziilor, lipsa de responsabilitate si legitimitate.

POLITICA REGIONALA DE DEZVOLTARE

Daca discutam de o politica publica mai aproape de cetateni, in conditiile in care si asa avem un deficit democratic major al sistemului democratiei reprezentative, “alegerea sefului” regiunii de catre primarii din regiune si consilierii judeteni ridica urmatoarele probleme:

(a). nici primarii si nici consilierii judeteni nu au primit mandate din partea cetatenilor pentru politica regionala; programul politic pentru care au fost alesi este altul decat cel pentru nivelul regional; astfel, o delegare a legitimarii populare catre nivelul regional nu va face decat sa alieneze si mai mult cetatenii de sistemul democratiei pluraliste; alegerea consilierilor regionali din randul celor judeteni si cei ai municipiilor resedinta de judet ignora nu numai procedurile minimale de constructie a organismelor deliberative, insa, si mai delicat, demonstreaza o necunoastere a unei Romanii rurale, cu o popula?ie de 44,9% din totalul na?ional. In plus, s?r?cia este predominant? în mediul rural, aici înregistrându-se peste 70% din oamenii s?raci- asadar, vorbim de nereprezentarea celor multi, cu nevoi .

(b). transparenta alegerii ramane deocamandata o variabila necunoscuta; “o sala” in care niste oameni se intalnesc si aleg, nu reprezinta decat o “legitimare” artificiala a unei numiri ce este fundamentata prinr-un algoritm politic, cel mai probabil de la centru, si nicidecum de la nivel local.

(c). designul institutional se pare ca este pe departe a fi clar nici macar pentru coalitia de guvernamant; se vorbeste de guvernator sau presedinte regional, in conditiile in care guvernatorul ar trebui sa fie reprezentantul guvernului in teritoriu iar presedintele, ales, reprezentantul nivelului local.

Astfel, e posibil ca, ipoteza noastra, sa fie, involuntar, confirmata: “intarirea statului” se traduce in expansiunea birocratiei centrale catre nivelul regional si controlul si mai mare exercitat asupra comunitatilor locale.

AGENTIILE DE DEZVOLTARE REGIONALA

In conditiile in care eficienta ADRurilor raportata la misiunea asumata si la rezultatele de impact ramane contestata, avand in vedere orientarea strategica a resurselor ADRurilor cu precadere catre administrarea fondurilor Europene, rezulta nevoia unei analize profunde asupra necesitatii pastrarii ADRurilor in formula actuala, ca sistem de structuri si procese ce pot doar sa complice si mai mult intreaga comitologie regionala ce se anunta a fi dezvoltata. In perioada 2007-2012, relatia ADRurilor fie pe orizontala cu alte agentii regionale ce administreaza fonduri europene insa si pe vertical cu ogranismele deconcentrate a fost un confuza in termenii comunicarii, nestructurata si nereglementata.

Absorbtia fondurilor europene

Din pacate, aceasta retorica nu isi gaseste corespondent in proiectul propus de Guvern. Capacitatea de absorbtie nu are nimic de a face cu redesignul teritorial administrative la nivel regional ci la nivel micro-regional si este in proportie de 100% influentata de stabilitatea la nivel macro a politicilor monetare si fiscale care la randul lor determina conditional posibile instrumente financiare suport.

Romania va avea si pentru perioada 2014- 2020 un management centralizat al fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeana. Inventarea unor structuri regionale care sa administreze programele Europene nu face decat sa genereze din start inca o perioada de programare cu o rata a absorbtiei si mai mica.

Sa nu uitam care au fost provocarile 2007-2013 in administrarea fondurilor:

1.    deficientele majore din sistemele de management si control;
2.    resursa umana necalificata;
3.    salarizarea a facut ca putin profesionisti sa fie atrasi de sistem, acesta functionand la subcapacitate; in plus, aceasta a generat un flux continuu de intrati si iesiti din sistem ceea ce a vulnerabilizat si mai mult coerenta si stabilitatea de structura si procese;
4.    asistenta tehnica de tip help-desk pentru beneficiari a fost aproape de zero;
5.    ingerinta politica;

Desfiintare consiliilor judetene

Desi optiune de politica publica, nivelul administrativ reprezentat de aparatul tehnic judetean va ramane cel putin pentru urmatoarea perioada de programare a bugetului comunitar, 2014-2020, ca fiind singura organizatie fezabila ce poate sa articuleze, e drept, destul de timid si neinspirat, o politica publica judeteana si sa asigure asistenta in dezvoltare pentru majoritatea primariilor din mediul rural.

Incotro?

Directia I: inovare institutionala la nivel regional si micro-regional

1.    Redefinirea statului ADR-urilor ca parteneriat public-privat cu responsabilitate directa fata de nivelul judetean si local si nu catre central;
2.    Consolidarea Consiliului pentru Dezvoltare Regionala prin largirea acestuia in a reuni si reprezentanti ai sectorului privat si tertiar precum si prin intarirea rolului de a pre-selecta, in functie de prioritati regionale, raportat la strategia de dezvoltare regionala si la planurilor tematice regionale operationale propunerile de proiect pentru orice tip de program de finantare sectoriala;
3.    Institutionalireaza grupurilor de lucru tematice care sa monitorizeze implementarea strategiei de dezvoltare regional;
4.    Infiintarea unor parteneriate public-private de dezvoltare la nivel micro-regional care sa fie responsabile de politica de dezvoltare socio-economica la nivel micro-regional;
5.    Infiintarea consortiilor regionale orientate catre furnizarea de servicii publice specific ce sunt mai eficiente la nivel regional; membrii sunt municipalitatile locale; astfel, regionalizarea s-ar face la un cost mult mai mic decat o regionalizare formala;
6.    Legea ADI trebuie sa fie amendata in asa fel incat sa stimuleze cooperarea intre micro-regiuni;
7.    Zonele metropolitane- ce se intampla cu localitatile lasate in afara nucelului de dezvoltare?

Directia II: amalgamarea comunitatilor locale cu un numar mai mic de 5000  de locuitori

1.    amalgamarea municipalitatilor locale sub 5000 de locuitori, clarificarea relatiilor contractuale inter-municipalitati. Furnizarea serviciilor publice de catre municipalitati se justifica numai in masura in care acestea pot dovedi ca au capacitatea operationala; in caz contrar, Guvernul Romaniei ar trebui sa realoce responsabilitatile catre nivelurile superioare;
2.    Actiuni care sa urmareasca dezvoltarea de capital teritorial prin infiintarea de consortii regionale si microregionale pentru furnizarea de servicii de interes public precum si pentru angajarea in proiecte mari de infrastructura.

Directia III: constructia teritoriilor functionale

Cum definim teritorii functionale care sa armonizeze nivelul de luare a deciziilor- planificare politica publica si o geografie pentru economie optima, actiune sociala in conditiile in care granitele administrative sunt relative arbitrare ?

Patru directii ar trebui avute in vedere:
–          nivelul la care functioneaza o piata a muncii;
–          nivelul la care este nevoie de planificare pentru dezvoltare
–          nevoia de activitate umana
–          nevoia de topografie uniforma

Directia IV: nevoia de mandat popular pentru viitorul nivel regional

Stimularea participarii populare prin proiectarea unui nou spatiu politic, regiunea, poate
–          sa restructureze sistemul centralizat de constructive a partidelor politice;
–          sa dezvolte democratia participativa, definita ca panaceu al succesului sau insuccesului politicilor publice;
–          sa genereze procese de socializare ce alimenteaza un anumit tip de fabric social si care rezulta in teritorii organice.

Disclaimer: Material preluat în integralitate, cu acordul autorului, de pe articolul original aferent platformei Contributors.ro

The post Regionalizare sau re-centralizarea politicilor publice appeared first on Novus Ordo Media.