În această poveste cu două țări, colaborarea internațională dintre România și Republica Moldova transcende simpla lor apropiere geografică, în care Iașiul se află la 150 km prea departe de Chișinău. Prin urmare, cooperarea lor (care face legătura între termenul de frăție și parteneriat) este o mărturie a unor legături adânc înrădăcinate, sedimentate prin secole de tradiții, cultură, identitate și istorie comune, toate scrise în aceeași limbă și pentru o vreme pe aceeași pagină.

Înainte de a ne referi la această legătură, merită să subliniem momentele în care aceste două regiuni au devenit de fapt două țări. Astfel, timp de secole, în afară de râul Prut, nu a existat nicio graniță între această îmbrățișare, deoarece teritoriile Basarabiei (actuala Republică Moldova) au făcut parte din Principatul Moldovei (astăzi provincie românească) până în 1812. Chiar dacă s-a confruntat cu numeroase imperii în timpul Evului Mediu, conducătorii moldoveni mergând până la Khotyn sau în Crimeea pentru a lupta, prima ruptură a pornit de la o confruntare între Imperiul Otoman și cel Rus (1806-1812), din care Basarabia a devenit un bun pasiv și o victimă. Ca atare, întrucât Principatele Moldovei și Valahiei se aflau în acea perioadă sub influența otomană, aceasta din urmă a folosit Basarabia ca monedă de schimb în Tratatul de la București, desprinzând-o de continent și marcând începutul dominației rusești.

Odată cu trecerea unui secol, plin de lupta românilor pentru independență și unitate, Basarabia decide să se reunească cu Regatul României, serbând 1 Decembrie 1918 ca o națiune reîntregită. Aproape imediat ce sărbătorile s-au stins, în 1945 URSS a recucerit Basarabia și a asimilat-o blocului său, divizând-o pentru a doua oară. După o jumătate de secol de ruptură, accentuată de separarea familiilor, sârme ghimpate, tactici de supunere, deportări în Siberia și multe alte momente întunecate ce marchează o adevărată traumă civilizațională, Moldova și-a revendicat independența în 1991, România fiind prima care a recunoscut suveranitatea noii republici. Acesta a fost unul dintre primele gesturi care a introdus o lungă listă de cooperare și colaborare.

Trecând la vremuri recente, după numeroase (și constante) întâlniri bilaterale între oficiali, sesiuni comune instituționale, precum cea parlamentară din 2018 (care a marcat 100 de ani de la Marea Unire a României), în care s-a adoptat o rezoluție comună pentru unificare, oferind Moldovei accesul la Dunăre pentru primul său port etc., parlamentul moldovean a înlocuit recent „limba moldovenească” cu „limba română” în toate documentele și în Constituție, ștergând distanțarea simbolică a lui Igor Dodon de vecinii lor și subliniind încă o dată bazinul lingvistic comun și legăturile culturale împărtășite. Mai mult, un număr semnificativ de moldoveni percep România ca fiind casa lor, 4/5 dintre studenții care decid să studieze în UE alegând România, care se adaugă la cei peste 10% de moldoveni care locuiesc constant în România sau la cei 1/3 dintre ei care au dublă cetățenie¹.

În afară de nivelurile demoscopice, această prietenie se sedimentează și în plan economic, toate cifrele înregistrând o expansiune remarcabilă. Astfel, România este cel mai important partener comercial pentru Republica Moldova, exportând peste 2,1 mld. EUR doar în 2022 (o creștere de 134% în doi ani) și importând peste 1 mld. EUR (o creștere de 94% față de 2021), trimițând peste 545 mln. EUR în investiții directe în același an și având aproape 5.000 de firme înregistrate cu capital mixt, fără a mai vorbi de o serie de programe de ajutor sau de susținere care depășesc în medie 100 mil. EUR anual doar în scheme de finanțare directă.

Totodată, pe tot parcursul pandemiei, România a dedicat peste 5 mil. EUR pentru a spori gradul de pregătire a vecinului său, alături de donații lunare care au inclus echipamente medicale, tratamente, dispozitive de urgență, camioane, mobilizarea a zeci de specialiști, aproape jumătate de milion de doze de vaccin (până la sfârșitul crizei) sau asigurarea de asistență medicală și primirea de pacienți în perioadele de vârf².  De asemenea, când am pășit imediat într-o altă criză, cea energetică, România a sărit în ajutor și a oferit granturi de dimensiuni medii, a semnat acorduri și a avut o suită de întâlniri la mai multe niveluri, pledând activ pentru asistența Republicii Moldova în cadrul Conferinței de la Paris (noiembrie 2022). Având în vedere perturbările din zonele vecine, Moldova s-a trezit izolată energetic, mai ales că regiunea Transnistria (pro-rusă, revizionistă și separatistă) amenința cu o decuplare completă, totul în timp ce Ucraina era obligată să oprească exporturile. Astfel, pe toată durata iernii trecute, România a acoperit aproape 90% din necesarul de energie al Republicii Moldova, oferind garanții pentru întregul stoc, în cazul în care cererea ar fi depășit consumul prognozat, fiind realizate mai multe planuri de dezvoltare a infrastructurii pentru a face față mai bine viitoarelor răceli³.

În timp ce Bogdan Aurescu (ministrul român de externe) a prezentat, cu ocazia semnării unui acord de cooperare trilaterală, Ucraina în război și Republica Moldova în război ca fiind „parteneri esențiali pentru viitorul securității europene”, în special în Marea Neagră, aceasta din urmă reprezentând „singura țară din lume care are doi miniștri de externe”, este destul de clar că această solidaritate regională rezistă în fața oricăror adversități. Prin urmare, ambele state și cetățenii au ales să își sublinieze asemănările, făurind un „pod de flori” care poate să continue să crească frumos, fie că este vorba de traiectoria europeană sau transatlantică a Republicii Moldova sau de unificarea sa cu România, mai ales dacă aceste căi sunt parcurse și sedimentate împreună. 

„România este iubită în Republica Moldova pentru umărul pe care ne putem sprijini atunci când ne luptăm, pentru ajutorul imens și necondiționat oferit cetățenilor noștri, pentru sprijinul ferm acordat aderării la Uniunea Europeană. România este iubită pentru limba română, în care am crescut ca într-o casă părintească, și pentru istoria noastră comună – o istorie a curajului și a luptei pentru libertate” – Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, 1 dec. 2022

„România și Republica Moldova au o relație foarte specială – mai puternică pe zi ce trece! Împărtășim o comunitate de limbă, cultură și istorie și am construit împreună o colaborare extrem de deschisă, sinceră și eficientă.”

Klaus Werner Iohannis, Președintele României, 23 februarie 2023.

1. https://www.g4media.ro/document-circa-un-sfert-din-cetatenii-republicii-moldova-au-primit-cetatenia-romana-iar-procentul-ar-putea-ajunge-la-o-treime-pandemia-a-ingreunat-procesul.html ↩︎
2. https://www.mae.ro/node/1677 ↩︎
3. https://www.reuters.com/business/energy/romania-provides-80-90-moldovas-energy-needs-minister-2022-11-21/ ↩︎

The post Frați cu frontiere: România și Republica Moldova (re)unite în granițe appeared first on Novus Ordo Media.

Astfel, proiectul intitulat „Dincolo de graniță”, a cărui realizare a fost posibilă prin intermediul sprijinului oferit de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), este centrat pe o serie de emisiuni ce includ compatrioți care au reușit să se afirme în domeniile lor și care ne fac mândri să fim români.

Astfel, printre alte nume distinse, îi regăsim la dezbateri pe Nicu Covaci (liderul trupei Phoenix – care trăiește în Spania), Dragoș Moștenescu (actor din serialul La Bloc – actualmente în Marea Britanie), Gabriela Ferguson (Activist  – în Marea Britanie), iar lista poate continua.

Emisiunile le puteți urmări aici, cât și pe canalul de Youtube sau platforma online a celor de la Askro TV, realizată în cadrul aceluiași proiect și care cuprinde numeroase alte materiale de valoare.

Toate materialele și înscrisurile utilizate sunt realizate în mod integral de către responsabilii Askro TV, astfel corectitudinea informațiilor, drepturile de autor cât și orice responsabilitate legală ce decurge din mesajele promovate reprezintă în totalitate răspunderea reprezentanților săi și nu sunt punctul de vedere sau poziția oficială a NOM.

The post Ecouri de dincolo de granițe appeared first on Novus Ordo Media.

Pentru cei cărora le place să călătorească în natură, traseele din România reprezintă una dintre cele mai bune experiențe fără obstacole din Europa, în special cele care se adâncesc în pădurile virgine ale Carpaților. Astfel, Via Transilvanica reprezintă un sistem național de trasee de drumeție, cu o lungime de peste 1.400 de kilometri, care a unit sub același steag 20 de regiuni etnice și culturale diferite din România. Inițiativa, de înființare a unui traseu socio-cultural, culminează eforturile Tășuleasa Social, un ONG care de aproape 3 decenii activează în diverse proiecte educaționale, sociale, culturale și de mediu.

După zeci de oameni dedicați timp de 4 ani de muncă asiduă, alături de sute de instituții și aproape 10.000 de voluntari, Via Transilvanica a devenit primul traseu de lungă distanță din România în octombrie 2022, când la Alba Iulia (Orașul Unirii) a avut loc târgul de inaugurare a unui drum unificator. Sistemul de traseu este delimitat de indicatoare și borne andezite, fiecare dintre acestea fiind sculptate manual de artiști naționali și internaționali, care înfrumusețează traseul și înfățișează motive regionale, tradiționale, culturale etc., specifice zonei în care sunt amplasate. 

Astfel, toate cele 7 trasee care formează Via Transilvanica oferă călătorilor o oportunitate unică de a se implica direct cu comunitățile locale, de a se cufunda în istoria și patrimoniul bimilenar al României sau pur și simplu de a descoperi peisaje naturale neatinse. Pentru a ajuta la o mai bună acomodare a celor care întreprind această călătorie, au fost create de către o echipă de documentare dedicată mai multe ghiduri internaționale (pentru drumeți și bicicliști deopotrivă), care acoperă totul, de la repere de patrimoniu, întâlniri cu viața sălbatică, planificarea călătoriei, cartografiere detaliată și tot ceea ce este necesar pentru a crea momente perfecte în inima României.

Mai mult, organizația din spatele Via Transilvanica aspiră să identifice, să promoveze și să păstreze oportunitățile socio-culturale de-a lungul traseului (de la ruine de vârstă mijlocie la soluții alternative de educație), îndepărtându-se de reperele traseului și trecând la dezvoltarea concretă a comunității. Promovând mândria națională și internațională față de traseu, organizația creează o platformă colectivă solidă, unind părțile interesate locale și regionale de-a lungul drumului, punând în același timp accentul pe valoarea adăugată societală pe care o aduce și contribuind la un efect de propagare a programelor de dezvoltare în comunitățile locale.

Deoarece este situată „într-una dintre cele mai uimitoare regiuni din Europa”, inițiativa „servește drept o conexiune vitală între comunitate și diversele fațete ale patrimoniului”¹, reușind să creeze în decurs de doi ani un întreg documentar care a făcut un turneu în SUA și Europa, intitulat Via Transilvanica: drumul înainte și un altul, care a participat la festivaluri de film, intitulat Oamenii drumului: Terra Banatica², toate acestea primind în același timp Premiile Europene ale Patrimoniului în acest an pentru contribuția sa la dezvoltarea națională și internațională și pentru promisiunea sa viitoare³ (fiind unul dintre cele două premii câștigate de România în 2023).

În ultimii ani se înregistrează o creștere a numărului de persoane care au început să exploreze traseul Via Transilvanica, care începe la Mănăstirea Putna (unde este înmormântat Ștefan cel Mare) și se termină la Drobeta Turnu-Severin (unde Majestatea Sa Regele Carol I a intrat pentru prima dată în țară), chiar și secretarul NATO, Mircea Geoană⁴, devenind cea mai recentă personalitate care a trecut pe acolo.  Ca atare, exploratorii au opțiunea de a o face dintr-o dată și de a trece prin peste 500 de așezări, 7 ținuturi cultural-istorice, 10 județe sau de a se bucura de ea pe secțiuni dedicate, de la 5 zile până la două săptămâni. 

Cu investiții ce depășesc 2 mil. EUR și o întreagă rețea de instituții publice, parteneri privați și structuri ale societății civile, Via Transilvanica coagulează sau a demarat numeroase proiecte socio-culturale în zonă. Printre cele mai importante se numără: Pădurile pedagogice (care au contribuit la educarea a aproape 10.000 de tineri în ceea ce privește protecția mediului); Maratonul „Via Maria Theresia”, adică „Drumul Mariei Tereza”, (a refăcut un vechi traseu de graniță care lega Transilvania de Moldova pe vremea Împărătesei Mariei Tereza a Austriei și care a adunat anual peste 3.500 de participanți); Școala de Drumeție Montană (educație non-formală de drumeție pentru peste 1.200 de persoane); Camionul de Crăciun și Ziua Micilor Voluntari (a început ca un sprijin oferit școlarilor din zonă și s-a transformat în educație alternativă pentru participarea comunității); Campanii de împădurire (realizate anual de-a lungul traseului a adus peste 6.500 de persoane pentru a replanta câteva zeci de hectare), cu titlu de exemplu.

În concluzie, fie că îndrăznim să explorăm traseele sau pur și simplu susținem inițiativa, trebuie să recunoaștem că Via Transilvanica reprezintă un drum curajos, unul care ne-a permis să ne redescoperim reperele (interne și externe) și să descoperim în mod deschis cine suntem cu adevărat, ce ne unește și cum putem contribui mai bine la societate. Prin urmare, Via Transilvanica nu este nici un proiect de drumeție, nici o platformă socio-culturală interconectată, ci mai degrabă a avut și are legătură cu identitatea și generarea de comunități, creând un sentiment profund de a fi una cu noi înșine și cu locurile noastre, natura, culturile, valorile, tradițiile etc., aducând regiunile și Europa mai aproape. Să sperăm că inițiatorii și participanții vor continua să rămână pe drumul cel bun și să nu se piardă la o cotitură greșită în dezvoltarea viitoare a acestui traseu. 

1.  https://www.europeanheritageawards.eu/winners/via-transilvanica ↩︎
2. http://romania.honoraryconsulate.network/hartford/news/r484/via-transilvanica-the-road-ahead ↩︎
3. https://culturaladuba.ro/via-transilvanica-si-calauzele-apelor-castigatoare-la-premiile-europene-pentru-patrimoniu/ ↩︎
4.  https://www.romania-insider.com/mircea-geoana-cycles-via-transilvanica-june-2023 ↩︎

The post Via Transilvanica – La intersecția dintre dezvoltarea comunitară, priveliști uimitoare și dragostea pentru drumeții appeared first on Novus Ordo Media.

Pentru România, una dintre cele mai mari pierderi ale Marelui Război constă în vasta sa comoară de peste 120 de tone de aur și numeroase alte obiecte de valoare, care a fost trimisă în Rusia pentru a fi păstrată în siguranță. În ciuda faptului că a fost o soluție pe termen scurt, chiar și după un secol de negocieri, comoara rămâne îngropată undeva sub nasul Ursului, împodobind încă seifurile Moscovei și sperând să fie cândva adusă înapoi. 

În momentul în care Primul Război Mondial a început să facă ravagii în Europa, România era înconjurată de imperii beligerante și nu s-a grăbit să intre în luptă, păstrându-și neutralitatea până în august 1916, când a plecat în tranșee alături de puterile Antantei. Deși făcuse progrese pe câmpul de luptă, entuziasmul s-a stins repede, căci un an mai târziu românii se vedeau luptând în Carpați, iar trupele germane se plimbau pe bulevardele micului Paris al Estului, aspect care a impus luarea unor măsuri radicale pentru protejarea Tezaurului Național, o soluție fiind trimiterea celei mai mari părți a acestuia la Moscova.

Deoarece familia regală română era strâns legată de dinastii atât din partea Antantei, cât și din partea Deșteptării, a fost o alegere destul de dificilă pentru a decide unde să tragă linia și să intre în război. De exemplu, Majestatea Sa Regele Ferdinand I conducea o ramură a familiei Hohenzollern (Germania), soția sa, Majestatea Sa Regina Maria, fiind nepoata Majestății Sale Reginei Victoria (Marea Britanie), numeroși alți membri regăsindu-se în centrul monarhiilor domnitoare sârbe, bulgare, austro-ungare, rusești etc. 

După doi ani de indecizie, Majestatea Sa Regele Ferdinand I a decis să urmeze dorința poporului și a declarat război Austro-Ungariei (Détente), trei dintre armatele românești trecând granița și avansând pentru a recuceri Transilvania. În ciuda faptului că inițial a întâmpinat puțină opoziție, pentru România consecințele intrării în război într-un stadiu mai târziu s-au dovedit a se transforma într-o matrioșcă – de îndată ce se făceau progrese apăreau noi complicații. 

Întrucât ofensiva germană se apropia de București, tot Guvernul, armata și Familia Regală s-au mutat în Moldova (la aproximativ 150 km de granițele Basarabiei – pe atunci rusești), inclusiv Banca Națională a României și bunurile sale. În timp ce cea mai mare parte a administrației s-a regrupat la Iași, guvernul a decis să mute în străinătate pentru păstrare în siguranță o parte din rezerva națională a țării, cedând insistențelor lui Mossolov și trimițând trenuri peste trenuri la Moscova, în valoare de aproape 350 mil. LEI la acea vreme.

Astfel, după ce a semnat cu reprezentanții ruși un tratat care garanta păstrarea și restituirea bunurilor, la 14 decembrie 1916 un prim tren a fost încărcat cu 1735 de lăzi cu monede de aur și 3 cu lingouri pure, în valoare de peste 314,5 milioane de euro. LEI, alături de alte 2 cu bijuteriile familiei regale (în valoare doar pentru materialele lor de 7 mil. LEI), care reprezentau o mare parte din rezerva obligatorie de 40% a BNR necesară pentru susținerea monedei. Ajunse la destinație, bunurile au fost depuse în Sala de Arme a Kremlinului, o cameră administrată de Banca Națională a Rusiei, iar în perioada ianuarie-februarie 1917 toate obiectele au fost inspectate, certificându-se că „toate obiectele de valoare verificate, inventariate sau cântărite, s-au dovedit a fi – atât din punct de vedere cantitativ, cât și valoric – în conformitate cu declarațiile Băncii Naționale a României”, Tezaurul incluzând o varietate de monede străine, de la lire sterline și coroane austriece la mărci germane etc. 

Cum Guvernul român se temea de o nouă ofensivă germană, în iulie 1917 a fost pregătit un alt tren care să plece spre Moscova, de data aceasta luând nu doar rezerva BNR, ci și obiecte de valoare de la Academia Română, CEC Bank, Arhivele Naționale, Muzeul Național de Antichități, Pinacoteca de Stat și alte câteva companii, ministere, obiective de patrimoniu național sau instituții religioase. Astfel, de data aceasta, cele trei vagoane au transportat la Moscova alte 7,5 mld. lei în active, aurul BNR și alte valori însumând peste 1,6 mld. lei. LEI, ridicând totalul aurului României depus la Kremlin la 91,48 tone de material pur (aproape de rezervele naționale românești din prezent, de 103,7 tone).

Astfel, în august a fost semnat un nou protocol, în care se menționa că „restituirea întregului tezaur al României era garantată de guvernul rus”, fără ca cineva să se aștepte că acesta din urmă ar putea fi răsturnat în timpul Revoluției din Octombrie. Prin urmare, în ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului din Rusia a tăiat legăturile diplomatice cu Bucureștiul, a confiscat tezaurul românesc cu promisiunea că „va fi restituit poporului român” și nu oligarhiei. 

De-a lungul negocierilor de pace, oficialii români au încercat să readucă bunurile înapoi, însă prima restituire a avut loc abia în 1935, primind înapoi 1.443 de lăzi cu documente de arhivă, majoritatea prezentând semne de folosință și 198.000 de lei în bancnote. După ce au trecut alte două decenii, în 1956, URSS a restituit o altă parte a Tezaurului, de data aceasta incluzând 39.000 de artefacte artistice și istorice (unele datând din secolul al IV-lea), alături de un impresionant număr de 32,65 kg de aur.

După prăbușirea URSS, România a semnat în 2003 un tratat de constituire a unei comisii mixte pe această temă, care a avut 5 întâlniri până în 2019 și, deși a înregistrat unele progrese în ceea ce privește restituirea unor materiale de arhivă mai mici și a unor bunuri minore, când vine vorba de piese artistice, inventar de aur sau alte materiale valoroase acestea continuă să se prăfuiască la Moscova (în condițiile în care valoarea lor de bază – neistorică – depășește 15 mld. euro). De atunci, chiar și Consiliul Europei este de acord că aceste obiecte istorice care adună praful în inima Rusiei „includeau ce era mai bun din ceea ce exista în România la acea vreme”¹, BNR și autoritățile guvernamentale continuând să „întreprindă toate demersurile necesare pentru ca aceste bunuri valoroase să se întoarcă acasă”², alături de expunerea publică a nenumărate piese artistice, de patrimoniu sau de patrimoniu de o valoare neînchipuită. Dintre toate declarațiile, întâlnirile, documentele, cărțile etc. din jurul Tezaurului României, doar Radio România Internațional a încapsulat toate sentimentele și evoluțiile de perspectivă legate de acesta, într-o singură frază – „după o sută de ani, Tezaurul României se află încă la Moscova, prizonier al unei prietenii neloiale”³.

1. Cum au confiscat bolșevicii Tezaurul Băncii Naționale a României | Centenarul Europei ↩︎
2. Banca Naţională a României – Un secol din istoria neterminată a Tezaurului BNR la Moscova (bnr.ro) ↩︎
3. Radio Romania International (rri.ro) ↩︎

The post Pierdut, găsit și niciodată returnat – Comoara României trimisă la Moscova appeared first on Novus Ordo Media.