Colegii noștri de la Askro TV, singurul post de televiziune dedicat în întregime comunităților din afara granițelor, în special a celor din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, au lansat o serie de 11 emisiuni despre viețile celor plecați din România.
Astfel, proiectul intitulat „Dincolo de graniță”, a cărui realizare a fost posibilă prin intermediul sprijinului oferit de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), este centrat pe o serie de emisiuni ce includ compatrioți care au reușit să se afirme în domeniile lor și care ne fac mândri să fim români.
Astfel, printre alte nume distinse, îi regăsim la dezbateri pe Nicu Covaci (liderul trupei Phoenix – care trăiește în Spania), Dragoș Moștenescu (actor din serialul La Bloc – actualmente în Marea Britanie), Gabriela Ferguson (Activist – în Marea Britanie), iar lista poate continua.
Emisiunile le puteți urmări aici, cât și pe canalul de Youtube sau platforma online a celor de la Askro TV, realizată în cadrul aceluiași proiect și care cuprinde numeroase alte materiale de valoare.
Toate materialele și înscrisurile utilizate sunt realizate în mod integral de către responsabilii Askro TV, astfel corectitudinea informațiilor, drepturile de autor cât și orice responsabilitate legală ce decurge din mesajele promovate reprezintă în totalitate răspunderea reprezentanților săi și nu sunt punctul de vedere sau poziția oficială a NOM.