Școala Internațională de Patrimoniu, Cultură și Arte „Constantin Brâncuși” ed. a-II-a
În anul 2021, Fundația Maria și-a propus continuarea demersurilor inițiate de-a lungul mai multor ani prin organizarea unei serii de conferințe, dezbateri, vizite și ateliere legate de opera marelui sculptor Constantin Brâncuși și mai multe activități practice și de investigare ale Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu aflat pe lista de așteptare UNESCO, toate acestea în cadrul Școlii Internaționale pentru Patrimoniu, Cultură și Artă ”Constantin Brâncuși”, ediția a II-a, desfășurată în perioada 15-24 octombrie 2021. Demersurile făcute constituie o continuare firească a acțiunilor desfășurate de Fundație pentru promovarea, cercetarea și salvgardarea patrimoniului material și imaterial în concordanță cu obiectivele strategice anunțate ale parteneriatului Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO: să stimuleze interesul publicului larg, să contribuie la dezvoltarea și promovarea înțelegerii și promovarea scopurilor UNESCO, cu prioritate la nivel local; să contribuie la implementarea programului Organizației la nivel national și local, în coordonare cu Comisia Națională pentru UNESCO; să promoveze valorile solidarității și respectului pentru diversitatea culturală, precum și valorile civice globale, ale dreptului omului și ale dezvoltării durabile în rândul publicului larg.