Calea Văcărești, zona care a trecut prin multe încercări de-a lungul anilor. Demolată, proiectată, abandonată sunt doar unele din etapele cunoscute de lume.
Zona mlăștinoasă de la marginea Bucureștiului de altădată, acum este cunoscutul Parc Natural Văcărești. Chiar dacă acesta are o istorie zbuciumată, rezultatul este unul miraculos.
Cartierul Văcărești din sectorul 4 al Bucureștiului a trecut prin schimbări majore în doar câteva decenii. În locul unde acum este Lacul Văcărești, înainte se afla un mic cartier înconjurat de verdeață, iar pe deal se putea observa Mănăstirea Văcărești, asta ar fi fost imaginea zonei de la începutul anului 1984.
Totul urma să se schimbe după vizita lui Nicolae și Elena Ceaușescu alături de Patriarhul Iustin Moisescu de la 2 decembrie 1984. Astfel, unul dintre cele mai valoroase ansamble arhitectonice, Mănăstirea Văcărești, urma să fie demolată la ordinele lui Nicolae Ceaușescu în 1986.
În toamna anului 1985, s-a început demolarea bisericii cu scopul de a se construii pe terenul acesta o sală polivalentă sau un complex format din mai multe instanțe judecătorești (Ministerul Justiției, Procuratura Generală, Tribunalul Suprem, etc.). Orice urmă a mănăstirii nu mai poate fi observată astăzi, pe fostul loc a fost construit un mall.
Viitorul Lac Văcărești avea să fie umplut prin alimentare din Argeș. S-a început demolarea Mănăstirii Văcărești și exproprierea locuințelor din jur pentru a demara lucrarea hidrotehnică.
În 1989, cuveta lacului și digul erau terminate și gata de pus în folosință. S-a încercat o singură data pomparea apei, această încercare fiind un eșec ce a dus la inundarea serelor din Vitan Bârzești și respectiv la abandonarea proiectului. Ideea lui Nicolae Ceaușescu de sistemizare a zonei transformându-se într-un eșec.
Zona a fost dată uitării, până când foștii proprietari de terenuri au cerut retrocedarea sau despăgubirea după căderea comunismului. O mare parte din procese nu au fost soluționate nici în ziua de astăzi.
În anul 2000, un cetățean australian a vrut să demareze un proiect pe cuva lacului, construirea unui complex de agrement. Proiectul nu s-a mai continuat, iar situația terenului a rămas încontinuare neclarificată.
Între timp lacul abandonat a început să-și dezvolte fauna și flora.
Astfel, în 2016 a devenit arie naturală protejată, fiind un lac antropic cu o suprafață de 189 ha.
Astăzi, este unul din cele mai cunoscute locuri, ce atrage atenția occidentului prin simplitatea și raritatea pe care o are. Au fost realizate atât documentare și filme, cât și articole în reviste cunoscute ca National Geographic.
Parcul Natural Văcărești este unul din cele mai frumoase creații ale naturii, având 331 de specii de plante, 150 de specii de păsări și multe alte specii de pești, mamifere, reptile, etc.
Puteți să vă bucurați în orice anotimp de peisajul locului și să observați parcursul naturii în Parcul Natural Văcărești.