Pentru România, una dintre cele mai mari pierderi ale Marelui Război constă în vasta sa comoară de peste 120 de tone de aur și numeroase alte obiecte de valoare, care a fost trimisă în Rusia pentru a fi păstrată în siguranță. În ciuda faptului că a fost o soluție pe termen scurt, chiar și după un secol de negocieri, comoara rămâne îngropată undeva sub nasul Ursului, împodobind încă seifurile Moscovei și sperând să fie cândva adusă înapoi.

Pentru România, una dintre cele mai mari pierderi ale Marelui Război constă în vasta sa comoară de peste 120 de tone de aur și numeroase alte obiecte de valoare, care a fost trimisă în Rusia pentru a fi păstrată în siguranță. În ciuda faptului că a fost o soluție pe termen scurt, chiar și după un secol de negocieri, comoara rămâne îngropată undeva sub nasul Ursului, împodobind încă seifurile Moscovei și sperând să fie cândva adusă înapoi. 

În momentul în care Primul Război Mondial a început să facă ravagii în Europa, România era înconjurată de imperii beligerante și nu s-a grăbit să intre în luptă, păstrându-și neutralitatea până în august 1916, când a plecat în tranșee alături de puterile Antantei. Deși făcuse progrese pe câmpul de luptă, entuziasmul s-a stins repede, căci un an mai târziu românii se vedeau luptând în Carpați, iar trupele germane se plimbau pe bulevardele micului Paris al Estului, aspect care a impus luarea unor măsuri radicale pentru protejarea Tezaurului Național, o soluție fiind trimiterea celei mai mari părți a acestuia la Moscova.

Deoarece familia regală română era strâns legată de dinastii atât din partea Antantei, cât și din partea Deșteptării, a fost o alegere destul de dificilă pentru a decide unde să tragă linia și să intre în război. De exemplu, Majestatea Sa Regele Ferdinand I conducea o ramură a familiei Hohenzollern (Germania), soția sa, Majestatea Sa Regina Maria, fiind nepoata Majestății Sale Reginei Victoria (Marea Britanie), numeroși alți membri regăsindu-se în centrul monarhiilor domnitoare sârbe, bulgare, austro-ungare, rusești etc. 

După doi ani de indecizie, Majestatea Sa Regele Ferdinand I a decis să urmeze dorința poporului și a declarat război Austro-Ungariei (Détente), trei dintre armatele românești trecând granița și avansând pentru a recuceri Transilvania. În ciuda faptului că inițial a întâmpinat puțină opoziție, pentru România consecințele intrării în război într-un stadiu mai târziu s-au dovedit a se transforma într-o matrioșcă – de îndată ce se făceau progrese apăreau noi complicații. 

Întrucât ofensiva germană se apropia de București, tot Guvernul, armata și Familia Regală s-au mutat în Moldova (la aproximativ 150 km de granițele Basarabiei – pe atunci rusești), inclusiv Banca Națională a României și bunurile sale. În timp ce cea mai mare parte a administrației s-a regrupat la Iași, guvernul a decis să mute în străinătate pentru păstrare în siguranță o parte din rezerva națională a țării, cedând insistențelor lui Mossolov și trimițând trenuri peste trenuri la Moscova, în valoare de aproape 350 mil. LEI la acea vreme.

Astfel, după ce a semnat cu reprezentanții ruși un tratat care garanta păstrarea și restituirea bunurilor, la 14 decembrie 1916 un prim tren a fost încărcat cu 1735 de lăzi cu monede de aur și 3 cu lingouri pure, în valoare de peste 314,5 milioane de euro. LEI, alături de alte 2 cu bijuteriile familiei regale (în valoare doar pentru materialele lor de 7 mil. LEI), care reprezentau o mare parte din rezerva obligatorie de 40% a BNR necesară pentru susținerea monedei. Ajunse la destinație, bunurile au fost depuse în Sala de Arme a Kremlinului, o cameră administrată de Banca Națională a Rusiei, iar în perioada ianuarie-februarie 1917 toate obiectele au fost inspectate, certificându-se că „toate obiectele de valoare verificate, inventariate sau cântărite, s-au dovedit a fi – atât din punct de vedere cantitativ, cât și valoric – în conformitate cu declarațiile Băncii Naționale a României”, Tezaurul incluzând o varietate de monede străine, de la lire sterline și coroane austriece la mărci germane etc. 

Cum Guvernul român se temea de o nouă ofensivă germană, în iulie 1917 a fost pregătit un alt tren care să plece spre Moscova, de data aceasta luând nu doar rezerva BNR, ci și obiecte de valoare de la Academia Română, CEC Bank, Arhivele Naționale, Muzeul Național de Antichități, Pinacoteca de Stat și alte câteva companii, ministere, obiective de patrimoniu național sau instituții religioase. Astfel, de data aceasta, cele trei vagoane au transportat la Moscova alte 7,5 mld. lei în active, aurul BNR și alte valori însumând peste 1,6 mld. lei. LEI, ridicând totalul aurului României depus la Kremlin la 91,48 tone de material pur (aproape de rezervele naționale românești din prezent, de 103,7 tone).

Astfel, în august a fost semnat un nou protocol, în care se menționa că „restituirea întregului tezaur al României era garantată de guvernul rus”, fără ca cineva să se aștepte că acesta din urmă ar putea fi răsturnat în timpul Revoluției din Octombrie. Prin urmare, în ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului din Rusia a tăiat legăturile diplomatice cu Bucureștiul, a confiscat tezaurul românesc cu promisiunea că „va fi restituit poporului român” și nu oligarhiei. 

De-a lungul negocierilor de pace, oficialii români au încercat să readucă bunurile înapoi, însă prima restituire a avut loc abia în 1935, primind înapoi 1.443 de lăzi cu documente de arhivă, majoritatea prezentând semne de folosință și 198.000 de lei în bancnote. După ce au trecut alte două decenii, în 1956, URSS a restituit o altă parte a Tezaurului, de data aceasta incluzând 39.000 de artefacte artistice și istorice (unele datând din secolul al IV-lea), alături de un impresionant număr de 32,65 kg de aur.

După prăbușirea URSS, România a semnat în 2003 un tratat de constituire a unei comisii mixte pe această temă, care a avut 5 întâlniri până în 2019 și, deși a înregistrat unele progrese în ceea ce privește restituirea unor materiale de arhivă mai mici și a unor bunuri minore, când vine vorba de piese artistice, inventar de aur sau alte materiale valoroase acestea continuă să se prăfuiască la Moscova (în condițiile în care valoarea lor de bază – neistorică – depășește 15 mld. euro). De atunci, chiar și Consiliul Europei este de acord că aceste obiecte istorice care adună praful în inima Rusiei „includeau ce era mai bun din ceea ce exista în România la acea vreme”¹, BNR și autoritățile guvernamentale continuând să „întreprindă toate demersurile necesare pentru ca aceste bunuri valoroase să se întoarcă acasă”², alături de expunerea publică a nenumărate piese artistice, de patrimoniu sau de patrimoniu de o valoare neînchipuită. Dintre toate declarațiile, întâlnirile, documentele, cărțile etc. din jurul Tezaurului României, doar Radio România Internațional a încapsulat toate sentimentele și evoluțiile de perspectivă legate de acesta, într-o singură frază – „după o sută de ani, Tezaurul României se află încă la Moscova, prizonier al unei prietenii neloiale”³.

1. Cum au confiscat bolșevicii Tezaurul Băncii Naționale a României | Centenarul Europei ↩︎
2. Banca Naţională a României – Un secol din istoria neterminată a Tezaurului BNR la Moscova (bnr.ro) ↩︎
3. Radio Romania International (rri.ro) ↩︎