Desi aproape inexistente in lexiconul dezvoltarii economice in Romania, sporadic folosite chiar si dupa elaborarea unor documente programatice precum Carta Verde, incoerent introduse in politica publica dupa aderarea la Uniunea Europeana, regiunea si dezvoltarea regionala (Sic!) revin in atentia clasei politice, aparent, construind o paradigma actionala, consensual acceptata de tot spectrul politic, cu atat mai mult cu cat 2013 pare a fi o noua jonctiune critica in parcursul dinscontinuu de modernizare politica si sociala a Romaniei. Ca este UE responsabila pentru nevoia de infiintare a regiunilor administrative, greu de spus in conditiile in care nu s-a facut trimitere pana acum la un singur document official care sa solicite Romaniei o astfel de reforma administrative.

Reforma intarziata sau inoportuna?

In urma unei lecture sumare a Programului de guvernare 2013-2016, este usor de identificat una din temele recurente ce capata valoare de obiectiv strategic, nevoia de contructie a unui stat puternic. Ramane insa de raspuns cum se va realiza avand in vedere ca acelasi program de guvernare isi propune  “reorganizarea administrativ teritoriala prin crearea cadrului institutional pentru functionarea regiunilor administrativ teritoriale” prin “continuarea reformei în administratia publica cu accent pe cresterea autonomiei colectivitatilor locale prin declansarea reala a procesului de descentralizare, cu respectarea principiului subsidiaritatii”, “prin repartizarea responsabilittailor între administratia publica centrala pe de-o parte si cea regionala si locala, de cealalta parte, iar majoritatea serviciilor deconcentrate din judete sa devina institutii de interes judetean/local în coordonarea/subordinea autoritatilor locale” sau, citand o declaratie relativ recenta, “cat mai multe atributii de la judete si cat mai multe atributii de la guvernul central [transferate catre regiune]”.

La o a doua lectura, la fel de sumara, fara a fi nevoie sa fi fost macar un student mediocru la stiinte politice, sau sa fi urmat un curs de ocazie, toate aceastea ar trebui sa conduca inevitabil la slabirea statului prin teritorializarea functiilor si rolurilor si redefinirea competentelor. Fara a fi straini de o potentiala anarhie ce poate aparea in sectorul public date fiind hegemonia devenita endemica a baronilor locali, autoritatea de tip traditional, “divizarea” teritoriul in feude economice, coruptia, nepotismul, deja forme constitutive ale sistemului public, insa, la fel de important, deficitul de formarea profesionala din sector, capacitatea minima a Romaniei de a interveni strategic in economie (a se vedea ce a mai ramas in proprietatea statului) este greu de crezut ca, inconstient (?!), politicienii uita ca un stat puternic reclama monopolizarea de catre autoritatea centrala a mijloacelor de administrare si control, un sistem de taxare stabil, centralizarea birocratiei si expansiunea functiilor administrative . Sa fie oare vorba de o forma de stat post-modern? De acord, insa, atat algoritmul propus cat si asumptiile nefundamentate, le apreciem ca fiind cel putin la fel de riscante precum tezele populiste de tip secesionsim statal.

Fara a avea intentia de a aborda, aici, teme precum redefinirea suveranitatii statului national, forme de reorganizare statala precum in Spania, Belgia, amintim doar reformele de data recenta din Anglia ce urmaresc recentralizarea politicilor si functiilor administrative ale statului.

De ce nu avem nevoie acum de o astfel de regionalizare?

Dincolo de euforia succesului incontestabil al coalitiei de guvernare, desi deja anuntata, moderanizarea Romaniai prin regionalizare, acum, contravine oricarei logici. Criza financiara reclama un stat puternic a carui functionalitate este consolidata prin politici de stabilitate macro-economica. In schimb, devolutia substantiala, la momentul actual, nu va face decat sa vulenrabilizeze si mai mult statul.
Avand in vedere tendintele actuale, este clar ca regiunea nu poate defini o geografie economica functionala; asadar, ramane provocarea de a construi teritorii functionale, la alte niveluri teritoriale!

Trebuie avuta in vedere o noua geografie a economiei, care sa aiba in vedere trasaturile fizice, sociale, economice, de mediu, culturale ale spatiilor ce pot sa capete identitate teritoriala, astfel, putand mult mai usor sa construim institutii noi.
Pentru a face trimitere la un singur document ce a influentat politica de dezvoltare a UE, raportul Barca, acesta vorbeste de abordari ale dezvoltarii contextualizate.

In prezent, fragmentarea excesiva a unitatilor administrative conduce in mod direct la fragmentarea serviciilor publice, la un ethos orientat dincolo de o geografie unitara a serviciilor publice, catre o teritorializare neuniforma, ajustata catre nivelul si dimensiunea nevoilor si oportunitatilor, intr-o abordare multi-nivel. Subdezvoltarea a devenit pattern in majoritatea comunitatilor locale, prea mici ca marime si incapabile institutional sa inoveze si sa atraga investitii.

Pentru ca vizeaza descentralizarea si mai mare- descentralizarea inseamna in primul rand teritorializarea politicilor publice, formularea de raspunsuri prin politica publica pentru preferintele diferite si agregat exprimate ale constituentelor locale. Insa, tocmai aici est problema de nivel zero- slaba, inexistenta capacitate si cultura de politica publica la nivel local, dublata de un comportament generalizat de tip free rider al cetatenilor vor impinge si mai mult dezvoltarea locala la voia intamplarii, sau, inapoi, la centru! Sanatatea si piata muncii sunt doua dintre problemele structurale ale comunitatilor locale ce vor reclama interventia guvernului central prin programe suport si nu raspuns prin politica regionala per se.

Din punct de vedere politic, regionalizarea va stimula si mai mult competitia pentru resurse de la bugetul de stat; astfel, regiunile mai bogate vor forta catre o formula discretionara de alocare si nu catre cele statistice care, categoric, ar favoriza regiunile mai sarace. Armonizarea intereselor trans-regionale in jurul unui numitor comun, dezvoltarea nationala echilibrata, poate ramane doar formularea unui deziderat de politica publica!

Regionalizarea urmareste cresterea eficientei de alocare dinspre nivelul central catre nivelurile sub-nationale si stimularea capacitatii de productie a nivelurilor sub-nationale, maximizand resursele endogene. Cel putin in teorie! In fapt, politica de dezvoltare regionala, in termeni simpli, dezvoltarea socio-economica echilibrata in interiorul unei regiuni, este substantial limitata prin mentinerea polilor nationali de crestere. Tendintele de migrare a capitalului uman dezechilibreaza si mai mult coeziunea locala si perspectiva pe termen mediu si lung a comunitatilor si asa profund marcate de un spor natural negativ, populatie imbatranita, ocupare in economia de subzistenta, etc., astfel, doar orasele-capitala si aglomerarile urbane vor beneficia. Consecinta imediata este emergenta unor insule de crestere economica si o multi-polaritate de insule de saracie.

Ce se va intampla cu cele opt Agentii de Dezvoltare Regionala ramane inca o necunoscuta. Propuneri precum transformarea acestora in aparat tehnic al Consiliilor pentru Dezvoltare Regionala, pierd din vedere faptul ca ADRurile nu sunt construite pentru a indeplini functii administrative ci de planificarea/programare si management de fonduri.

Si atunci?

Desi un suporter pasional al regionalizarii, realizez ca varsta iti aduce un nivel minim de intelepciune in a dezvolta un discernamant cel putin responsabil.

Descrierea problemei:

Argument 1: Teoreticienii anunta agresiv incapacitatea statului centralizat in a raspunde nevoilor si preferintelor comunitatilor locale si in a stimula si facilita eficienta economica. Suporterii federalismulu fiscal promoveaza eficienta guvernelor descentralizate fundamenta printr-o dubla descentralizare, cea a autoritatii si resurselor , crescand astfel capacitatea guvernelor locale in a-si orienta cheltuielile si investitiile mai aproape de preferintele, altminteri heterogene, ale constituentelor, precum si in a maximiza resursele locale nefolosite.
Insa, aparentul entuziasm generat de o sigura si directa crestere economica si coeziune sociala in a caror imediat realizare doar timpul mai sta, este moderat de faptul ca si cei mai infocati optimisti recunosc distributia inegala a resurselor.

Argument 2: Disparitatile socio-economice si decalajele in dezvoltare inter-regionala au constituit parte din argumentatia pentru care Romania isi redefinea politica nationala de dezvoltare, din una preponderant fundamentata prin politicii publice de distribuire si redistribuire catre o politica de dezvoltare regionala ce restabilea raporturile si dimensiunile de dezvoltare intre centru si local. Din pacate, decalajele au urmat o curba ascendenta, adancindu-se si mai mult in ultimii ani.

ARGUMENT 3

Politica polilor de crestere are ca scop dezvoltarea centrului urban; din perspectiva dezvoltarii regionale contravine dezvoltarii echilibrate si reducetii decalajelor si nu se justifica din doua motive:

a. rationamentul economiilor de scara; astazi discutam de economie bazata pe cunoastere si nu pe una care speculeaza algoritmul economiei clasice in a creste toti factorii de productie, pamantul, capitalul si munca pentru a asigura cresterea economica, in conditiile in care, astazi, prin simpla interventie asupra unuia dintre acestia poate fi crescuta eficienta economica.
Ce consecinte deriva? Desructurarea comunitatilor locale prin migrarea capitalului uman ce are instructie profesionala, gravitarea comunitatilor locale in jurul centrului urban si depedenta exclusiva

b. coordonarea in elaborarea politicilor de dezvoltare in interiorul polului; nu prin concentrarea economiei in centru ci prin diviziunea muncii si specializarea productiei, prin delocalizarea companiilor catre zona periurbana; de ce? Costuri de administrare mai mici, fiscalitate in favoarea ruralului, echilibrare demografica, dezvoltarea serviciilor publice si nu supra-solicitarea celor din zona urbana de unde rezulta blocaje in trafic, poluare crescuta, infractionalitate, clivaje sociale, poluare, etc.
Este de preferat diversificarea economiei, maximizarea asseturilor locale ce pot genera economie sustenabile si stabilitatea matricei vietii sociale si nu consolidarea economiei de scara care sunt vulnerabile instabilitatilor macroeconomice nationale si globale.

Mai mult, cum pastram echlilibrul functional al teritoriului?

Argument 4: O rata a absorbtiei fondurilor euorpene de sub 10%, corectiile aplicate Romaniei pentru programele POS DRU (198 milioane de euro) si POS MEDIU(175 milioane euro pana in anul 2015 ), POS Transport (350 mil euro pana in anul 2015), par sa descurajeze orice demers de deconstructie a unui proiect public a carui legitimitate este solid fundamentata prin nevoia de atragere a fondurilor Europene; care este mobilul acestuia insa? Faptul ca Romania trebuie sa cotizeze la bugetul U.E. circa 1% din PIB si a consumat mai putin decat a dat? Faptul ca avem proiecte de dezvoltare locala si regionala coerente si ne lipsesc resursele?

Concentrarea problematicii regionalizarii in jurul absorbtiei fondurilor europene, limiteaza spatiul pentru explorarea optiunilor de politica publica si ignora capacitatea imensa de inovare sociala si economica pe care aceasta ar putea sa o determine, conservand fondul unei noi directii de dezvoltare racordata la marile proiecte Europene si globale, si asumand o continua stare de dependenta in relatia cu UE.

Exista doua premise ce pot sa justifice retorica politicienilor vis-à-vis de tema regionalizarii Romaniei:

(a). aparent, fara a lasa loc de comentarii, politicienii recurg la un referential pur functionalist in a justifica nevoia de continuare a regionalizarii in Romania, si anume cresterea eficientei absorbtiei fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeana.

In fapt, miza continuarii procesului de regionalizare, depaseste abordarea minimalista, chiar si numai declarativa, a alesilor ce, fara echivoc, in cor, se pronunta sau trimit la studii (?), rapoarte (?) de specialitate care vin sa fundameteze un astfel de demers.

Tehnic, este o problema ce tine de mecanica politicilor publice, care, din pacate, nu respecta regulile elementare, altminteri definite prin lege (H.G 775/2005, 52/2003, etc.).

Pentru tarile din Europea Centrala si de Est, miza regionalizarii se regaseste in directia democratizarii si consolidarii statului de drept, temeinic expus deficitelor structurale, aproape endemice, in ultimele doua decenii: politica publica discontinua, fragementata de cele mai multe ori de clivajele politice si de rotatia la putere, administrarea fondurilor publice, deficit bugetar ce nu se regaseste in politici de sprijin a sectorului economic sau in sisteme de securitate sociala.

(b). in conditiile in care proiectarea bugetelor locale este conditionata de transferurile de la bugetul de stat, de cele mai multe ori sub semnul incertitudinii, performanta APL in a se angaja in investitii de capital prin creditare este drastic diminuata dat fiind riscul mare pe care il genereaza in a fi rambursat, iar pe de alta parte, legea insasi limiteaza accesul APL la credinte definind un plafon maxim raportat la cheltuielile cu creditarea (dobanda, comisioane, capital, etc.) si cuantumul veniturilor proprii.

Regionalizarea nu va face decat sa complice si mai mult incapacitatea comunitatilor mici in a se angaja in proiecte de dezvoltare. a

Si totusi, daca regionalizam?

Optiuni de politica publica

Una din caracteristicile sistemului Romanesc de guvernare, de observat in politica de dupa 1989, este data de lipsa optiunilor de politica publica, schimbarile structural, radicale sau nu, fiind de cele mai multe ori functie de variabile directe sau proxi livrate sub forma conditionalitatilor externe, si mai putin rezultanta a consensului clasei politice intarit prin suport popular. De cele mai multe ori, optiunea populara a fost fie amanata, fie blocata prin justificari avand ca referentiali organizatiile internationale, UE, IMF, WB, etc.

Aceasta lipsa de diagnoza reala a sistemului societal a fost dublata permanent de un deficit de management, de sistem, strutura si proces, fiecare guvern redesenand arhitectura publica si demarand proiecte noi, cu alte cuvinte, inceputuri mereu neterminate.

Daca sau nu, fundamentate de catre Naomi Klein’s Shock Doctrine sau de catre un momentum continuum de Schumpeterian moment of “creative destruction”, greu de spus.

Daca sau nu probleme structurale ce tin de disfunctionalitati ale statului sau de ineficienta pietei libere in a regla raporturile socio-economice, intre supra-reglementare si incapacitatea de a reglementa in acord cu evolutiile socio-economice, din pacate este prea putin articulat in studiile de specialitate.

Ca descentralizarea este o tendinta agresiva de reiventare a politicii publice in ultimele trei, patru decenii nu mai este nici o noutate nici macar pentru cei mai putin avizati.

Paradoxal, desi fara o fundamentare substantiala, avand in vedere doar cazul descentralizarii in Romania, indraznim a formula ipoteze de tipul ca la noi descentralizarea a insemnat mai degraba o re-centralizare printr-un grad si mai mare de conditionalitati indirecte asupra nivelului local, incapabil sa sustina administrarea directa a politicilor publice locale sis a angajeze comunitatile in scenario de dezvoltare.

Indiferent de algoritmul ce va sta la baza reechilibrarii transferurilor de finante catre local, descentralizarea fiscala va conduce la adancirea si mai mare a disparitatilor regionale, in primul rand data fiind fiscalitatea extreme de scazuta in zonele mono-industriale, cu o populatie imbatranita, etc. In conditiile in care zonele sarace au supravietuit printr-o politica de dezvoltare prin excelenta centralizata, pentru ele, descentralizarea va bloca si mai mult capacitatea si viteza de recuperare si convergenta sociala si economica. Baza de impozitare scazuta, acces dificil sau deloc la capital, capital social pervers, coruptie sunt doar cateva din deficitele sistemice si structurale ce vor reprezenta provocari si mai mari pentru regionalizare.

Indiferent de argumentatia folosita, dreptul comunitatilor locale in a se autoguverna, in a conserva identitatea culturala, lingivistica, istorica (reclamate de minoritatea maghiara), cea de competitivitate si schimbare sociala precum si de capacitate ridicata a guvernelor locale in a compensa deifictul si ineficienta nivelului central in a asigura eficienta economica si sociala (reclamata de Guvern), cea de nevoie de integrare a regiunulor la nivelul politicilor globale (Uniunrea Europeana, apreciem ca, performanta organizationala si putinatatea resurselor locale vor exacerba impactul negativ al regionalizarii si vor creste inegalitatile teritoriale, trebuie avut in vedere ca cele mai multe APLuri se afla in zone rurale (zonele rurale din România acoper? 87,1% din teritoriul ??rii, cu o popula?ie de 44,9% din totalul na?ional, iar peste 70% dintre acestea in 2011 s-au confruntat cu probleme de supravietuire.

In plus, desi planificarea dezvoltarii este unul dintre argumentele constituirii unei politici regionale, am asistat mai degraba la raporturi concurentiale, de competitive intre judete in atragerea de fonduri si mai putin la coerenta in investitiile de interes regional. Din pacate, a fost generat un regionalism la viteza multipla, tradus in dezvoltarea judeteana in detrimetul celei regionale.

Deficitul de politica publica este si mai pronuntat la nivel local, cu precadere in spatiul rural, insa, in cele mai multe cazuri nici urbanul nu face exceptie; introducerea nevoii de strategii de dezvoltare locala ca si conditie de eligibilitate pentru finantari nerambursabile, pentru unitatile administrative teritoriale, a condus la o adevarata isterie a strategiilor construite peste noapte, intr-un format mai degraba de tipul copy –paste, fara fundamentare, fara suport popular, ignorate de insisi beneficiarii directi, consiliile locale si primariile, in fond, actiunile de dezvoltare fiind de tipul ad-hoc, pe termen scurt, orientate catre “oportunitati” de partid, si mai putin dictate de catre nevoi reale, optiuni ale constituentelor si obiective pe termen mediu si lung.

La nivel de municipalitati in mediul rural am asistat mai degraba la un tip de competitive distructiva data fiind infiintarea de servicii publice care fie nu pot fi administrate, fie erau mai eficiente si de calitate intr-o forma de administratre inter-municipalitate.

Constrangerile asupra cheltuielilor publice complica dar in acelasi timp forteaza catre o reorganizarea a furnizarii de servicii publice la un nivel teritorial superior, ca in cazul municipalitatilor rurale, sau dinspre judete catre regiune, si inferior dinspre nivel central/ Guvern catre regiune.

Intre retorica deficitului democratic ce poate capata o expunere narativa tentanta si un simplu efort in a intelege ca anumite servicii publice nu au granite administrative (a se vedea mediu, social, educatie, sanatate, etc.) ramane, din pacate, un exercitiu de intelepciune al alesilor locali.
Aparent o forma ascunsa de re-centralizare agregarea unitatilor administrative in forme superioare optimizeaza relatia ­centru-local printr- o comunicare inter-guvernamentala mai eficienta si diminuarea costurilor de tranzactie.

IDENTITATEA REGIONALA

Asadar, ramane de raspuns cum vom reusi sa generam angajament civic si politica publica care sa reflecte o noua stare de referentialitate, regiunea. Este de asteptat ca in regiunile cu o identitate regionala pronuntata (?!) interesul asupra unei noi comitologi politice si administrative sa fie unul crescut, insa, cum constructele identitare reclama procese indelungate de socializare si remodelare culturala, ramane un deficit major de acoperit.

In ce masura regiunile de dezvoltare, urmand decupajul territorial actual, reflecta arii teritoriale coerente cu interese comune si indentitate impartasita? In ce masura cetatenii sprijina un astfel de demers?

Esecul angajarii unei mase populare in designul proiectului de regionalizare risca sa alimenteze scepticii si sa dea nastere unei crize de legitimitate inca din etapa incipienta. Pe de alta parte, o agenda regionala care nu agregheaza asteptari si preferinte, risca sa produca de-click intre public si guvern.

POLITICA PUBLICA REGIONALA

In conditiile in care se pastreaza nivelul judetean, apreciem emergenta administratiei regionale, chiar si dublata de o camera legislativa, ca fiind puternic disfunctionala din trei motive:
(a). deciziile politice la nivel regional vor sluji inca interesele la nivel de judete si in al doilea rand,
(b). coordonarea organismelor responsabile de administrarea fondurilor Europene la nivel regional va fi atributul ministerelor de linie, ceea ce va conduce la blocaje si mai mari;
(c). exista riscul unei supra-reglementari.

Lipsa performantei in evaluarea de tip ex-ante limiteaza capacitatea de definire a unei abordari integrate care sa vizeze dezvoltarea strategica a unui teritoriu; si aceasta in conditiile in care administratia slaba si guvernarea publica au fost semnalate si in Pozitia Comisiei Europene privind prioritatile Romaniei in 5 noiembrie 2012, ca fiind provocari pentru perioada 2014-2020.

Guvernarea multi-nivele trebuie sa capate atribute programatice si nu dar de simpla mecanica administrativa, data fiind complexitatea si intensitatea interdependentelor dintre diferiti actori statali precum si evolutia dimensiunii participarii actorilor non-statali la procesele de guvernarea publica.
Guvernarea regionala, inovare teoretica dincolo de o noua categorie conceptuala in stiintele politice, aduce in prim plan o noua arhitectura a relatiei dintre dimensiunea aparatului guvernamental si natura si dimensiunea problematicii ce trebuie sa fie abordata de aceasta data spatial, dincolo de granite administrativ-teritoriale.

Optiunea guvernamentala, cel putin in acest moment, este ca regiunile sa aiba personalitate juridica si sa poata angaja credite.
Accesarea de fonduri europene de catre regiuni, asa cum se intentioneaza ridica cel putin doua probleme (a) de unde capacitate de co-finantare si (b) de unde capacitate de pre-finantare a proiectelor. Daca avem in vedere obiectivele principale pentru care se redefineste administrativ Romania, atunci suntem cel putin sceptici asupra marilor proiecte regionale ce o sa apara date fiind limitarile fiscale.
Ramane insa de vazut cum va fi reglementata politica fiscala la nivel regional; ce formula de taxare se va gasi pentru a nu creste numarul de taxe pentru cetateni? Bugetul regional se va constitui din contributii voluntare ale consililiilor judenete, ca si in prezent (acoperind insa doar cheltuielile administrative ale ADRurilor), va fi realizata o redistribuire a contributiilor de la bugetul de stat de data aceasta catre regiune, judet, orase si comune? Insa, intr-o perioada de austeritate si crize sociale, este greu de explicat de ce sunt crescute cheltuielile cu aparatul administrativ, chiar daca este vorba de cel de la nivel regional.

Din pacate, strategia de dezvoltare a capacitatii statului este fundamentata pe o paradigma specifica perioadei post-industriale si nu reflecta un raspuns instutionalizat care sa aiba in vedere tendintele globale care reclama nu o economie de scara, ci economii bazate pe cunoastere, economii bazate pe o crestere inclusiva unde localul si cetateanul indiferent de apartenenta, educatie, etc. este co-optat in vederea maximizarii capitalurilor sub-estimate.

Apreciem ca intreaga comitologie de stat creata la nivel regional va ridica probleme si mai mari in termeni precum coordonare, fragmentarea deciziilor, lipsa de responsabilitate si legitimitate.

POLITICA REGIONALA DE DEZVOLTARE

Daca discutam de o politica publica mai aproape de cetateni, in conditiile in care si asa avem un deficit democratic major al sistemului democratiei reprezentative, “alegerea sefului” regiunii de catre primarii din regiune si consilierii judeteni ridica urmatoarele probleme:

(a). nici primarii si nici consilierii judeteni nu au primit mandate din partea cetatenilor pentru politica regionala; programul politic pentru care au fost alesi este altul decat cel pentru nivelul regional; astfel, o delegare a legitimarii populare catre nivelul regional nu va face decat sa alieneze si mai mult cetatenii de sistemul democratiei pluraliste; alegerea consilierilor regionali din randul celor judeteni si cei ai municipiilor resedinta de judet ignora nu numai procedurile minimale de constructie a organismelor deliberative, insa, si mai delicat, demonstreaza o necunoastere a unei Romanii rurale, cu o popula?ie de 44,9% din totalul na?ional. In plus, s?r?cia este predominant? în mediul rural, aici înregistrându-se peste 70% din oamenii s?raci- asadar, vorbim de nereprezentarea celor multi, cu nevoi .

(b). transparenta alegerii ramane deocamandata o variabila necunoscuta; “o sala” in care niste oameni se intalnesc si aleg, nu reprezinta decat o “legitimare” artificiala a unei numiri ce este fundamentata prinr-un algoritm politic, cel mai probabil de la centru, si nicidecum de la nivel local.

(c). designul institutional se pare ca este pe departe a fi clar nici macar pentru coalitia de guvernamant; se vorbeste de guvernator sau presedinte regional, in conditiile in care guvernatorul ar trebui sa fie reprezentantul guvernului in teritoriu iar presedintele, ales, reprezentantul nivelului local.

Astfel, e posibil ca, ipoteza noastra, sa fie, involuntar, confirmata: “intarirea statului” se traduce in expansiunea birocratiei centrale catre nivelul regional si controlul si mai mare exercitat asupra comunitatilor locale.

AGENTIILE DE DEZVOLTARE REGIONALA

In conditiile in care eficienta ADRurilor raportata la misiunea asumata si la rezultatele de impact ramane contestata, avand in vedere orientarea strategica a resurselor ADRurilor cu precadere catre administrarea fondurilor Europene, rezulta nevoia unei analize profunde asupra necesitatii pastrarii ADRurilor in formula actuala, ca sistem de structuri si procese ce pot doar sa complice si mai mult intreaga comitologie regionala ce se anunta a fi dezvoltata. In perioada 2007-2012, relatia ADRurilor fie pe orizontala cu alte agentii regionale ce administreaza fonduri europene insa si pe vertical cu ogranismele deconcentrate a fost un confuza in termenii comunicarii, nestructurata si nereglementata.

Absorbtia fondurilor europene

Din pacate, aceasta retorica nu isi gaseste corespondent in proiectul propus de Guvern. Capacitatea de absorbtie nu are nimic de a face cu redesignul teritorial administrative la nivel regional ci la nivel micro-regional si este in proportie de 100% influentata de stabilitatea la nivel macro a politicilor monetare si fiscale care la randul lor determina conditional posibile instrumente financiare suport.

Romania va avea si pentru perioada 2014- 2020 un management centralizat al fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeana. Inventarea unor structuri regionale care sa administreze programele Europene nu face decat sa genereze din start inca o perioada de programare cu o rata a absorbtiei si mai mica.

Sa nu uitam care au fost provocarile 2007-2013 in administrarea fondurilor:

1.    deficientele majore din sistemele de management si control;
2.    resursa umana necalificata;
3.    salarizarea a facut ca putin profesionisti sa fie atrasi de sistem, acesta functionand la subcapacitate; in plus, aceasta a generat un flux continuu de intrati si iesiti din sistem ceea ce a vulnerabilizat si mai mult coerenta si stabilitatea de structura si procese;
4.    asistenta tehnica de tip help-desk pentru beneficiari a fost aproape de zero;
5.    ingerinta politica;

Desfiintare consiliilor judetene

Desi optiune de politica publica, nivelul administrativ reprezentat de aparatul tehnic judetean va ramane cel putin pentru urmatoarea perioada de programare a bugetului comunitar, 2014-2020, ca fiind singura organizatie fezabila ce poate sa articuleze, e drept, destul de timid si neinspirat, o politica publica judeteana si sa asigure asistenta in dezvoltare pentru majoritatea primariilor din mediul rural.

Incotro?

Directia I: inovare institutionala la nivel regional si micro-regional

1.    Redefinirea statului ADR-urilor ca parteneriat public-privat cu responsabilitate directa fata de nivelul judetean si local si nu catre central;
2.    Consolidarea Consiliului pentru Dezvoltare Regionala prin largirea acestuia in a reuni si reprezentanti ai sectorului privat si tertiar precum si prin intarirea rolului de a pre-selecta, in functie de prioritati regionale, raportat la strategia de dezvoltare regionala si la planurilor tematice regionale operationale propunerile de proiect pentru orice tip de program de finantare sectoriala;
3.    Institutionalireaza grupurilor de lucru tematice care sa monitorizeze implementarea strategiei de dezvoltare regional;
4.    Infiintarea unor parteneriate public-private de dezvoltare la nivel micro-regional care sa fie responsabile de politica de dezvoltare socio-economica la nivel micro-regional;
5.    Infiintarea consortiilor regionale orientate catre furnizarea de servicii publice specific ce sunt mai eficiente la nivel regional; membrii sunt municipalitatile locale; astfel, regionalizarea s-ar face la un cost mult mai mic decat o regionalizare formala;
6.    Legea ADI trebuie sa fie amendata in asa fel incat sa stimuleze cooperarea intre micro-regiuni;
7.    Zonele metropolitane- ce se intampla cu localitatile lasate in afara nucelului de dezvoltare?

Directia II: amalgamarea comunitatilor locale cu un numar mai mic de 5000  de locuitori

1.    amalgamarea municipalitatilor locale sub 5000 de locuitori, clarificarea relatiilor contractuale inter-municipalitati. Furnizarea serviciilor publice de catre municipalitati se justifica numai in masura in care acestea pot dovedi ca au capacitatea operationala; in caz contrar, Guvernul Romaniei ar trebui sa realoce responsabilitatile catre nivelurile superioare;
2.    Actiuni care sa urmareasca dezvoltarea de capital teritorial prin infiintarea de consortii regionale si microregionale pentru furnizarea de servicii de interes public precum si pentru angajarea in proiecte mari de infrastructura.

Directia III: constructia teritoriilor functionale

Cum definim teritorii functionale care sa armonizeze nivelul de luare a deciziilor- planificare politica publica si o geografie pentru economie optima, actiune sociala in conditiile in care granitele administrative sunt relative arbitrare ?

Patru directii ar trebui avute in vedere:
–          nivelul la care functioneaza o piata a muncii;
–          nivelul la care este nevoie de planificare pentru dezvoltare
–          nevoia de activitate umana
–          nevoia de topografie uniforma

Directia IV: nevoia de mandat popular pentru viitorul nivel regional

Stimularea participarii populare prin proiectarea unui nou spatiu politic, regiunea, poate
–          sa restructureze sistemul centralizat de constructive a partidelor politice;
–          sa dezvolte democratia participativa, definita ca panaceu al succesului sau insuccesului politicilor publice;
–          sa genereze procese de socializare ce alimenteaza un anumit tip de fabric social si care rezulta in teritorii organice.

Disclaimer: Material preluat în integralitate, cu acordul autorului, de pe articolul original aferent platformei Contributors.ro