„Suntem o ţară în majoritate de ţărani şi istoria ne arată că toate societăţile manifestă fizionomia elementelor lor dominante în producţia lor economică. Simpatic sau antipatic, ţăranul e o realitate” (Ralea, 1928)
Multumita cooptarii unor reprezentanti ai mediului academic cu legitimitate profesionala cel putin nationala, cadrul analitic a capatat o coerenta structurala si de substanta, in privinta procesului de fundamentare si elaborare a proiectului de regionalizare.
Urmand insa seria panelurilor dezbatere organizate in Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia care au reunit reprezentanti ai administratiei publice locale, ascultand observatiile acestora, realizez ca ceea ce si-a asumat coalitia de guvernare ca fiind proiectul de regionalizare este daca nu misiune imposibila cel putin un demeres extrem de riscant, care daca nu “arde” multe etape le comprima in extrema, proiectand lumi paralele si oameni care raman in afara frazelor aparent cu subiect si predicat.
Mai jos, in sinteza, prezint intrebarile frecvent ridicate de catre participanti si reflectii personale. Raspunsurile ar trebui sa vina de la cei direct implicati. In final, o analiza asupra ultimului raport CONREG.
Cum percepe APL procesul de regionalizare?
1. “domnule profesor, puteti relua explicatiile?!”
Evident poate sa fie lipsa de metoda si nepricepere din partea-mi, insa, atunci cand auditoriul si participantii la dezbatere nu au un stoc minim de cunostinte, este cel putin nepotrivit sa reclami intr-un demers public co-angajarea lor in explorarea unui subiect altminteri extrem de tehnic.
Pentru ca nu face obiectul prezentului articol, o singura observatie se impune. Din pacate, a fost gresit indusa in randul opiniei publice o definire tendentioasa a regionalizarii ca fiind procesul de reorganizare administrativa si teritoriala prin emergenta unui palier intre judet si guvern, regiunea, definita ca “o cumulare de judeţe”. Superficial se face trimitere la nivelul teritorial dintre comuna si judet ca fiind tot o …regiune si asta in conditiile in care Romania a cunoscut o varietate de regiuni in ultimele secole.
2. “domnule profesor, de ce se face regionalizarea contra-timp?Se cunosc efectele pe termen mediu si lung?”
Recunosc ca aici, si acum, imi este greu sa raspund.
In lipsa unor analize de impact socio-economic si financiare, care sunt scenariile de dezvoltare post regionalizare? Desi am inteles ca fie in 2013, fie niciodata, inainte de a delibera si legifera, una dintre etapele oricarui ciclu de politici publice este analiza alternativelor de politica. Care sunt asadar alternativele la aceasta regionalizare? In alta ordine, care este impactul acestei regionalizari?
Desi nu face obiectul aici, recomand lecturi asupra reformei administrativ –teritoriala in Suedia si Finlanda, ambele pilotand regionalizarea inainte de genera o reforma nationala, Suedia blocand continuarea procesului iar Finlanda, dupa 7 ani de pilotare, dat fiind faptul ca nu exista argumente solide pentru regionalizare, a decis continuarea proiectului pilot pentru inca…7 ani!
3. “domnule profesor, care este societatea civila care participa la elaborarea proiectului de regionalizare?”
Cu toate ca am apreciat constructia unui portal online dedicat regionalizarii ca un demers necesar pentru o informare cat mai corecta asupra pasilor si documentelor cheie, ramane inca de neinteles de ce nici acum nu se cunoaste componenta grupului de reprezentanti ai societatii civile in CONREG. Astfel, ramane inca un deficit major ce ridica semne de intrebare asupra legitimitatii proiectului in sine. Discutiile la nivel de regiuni, cele mai multe cu membrii ai partidelor din arcul guvernamental, nu pot decat superficial sa abordeze public problematica regionalizarii.
4. “domnule profesor, problematica socio-economica a Romaniei este la nivel local, nu la nivel regional!”
Primarii nu sunt angajati si nici nu intentioneaza sa genereze dezbatere publica locala in jurul proiectului de regionalizare. Nu cunosc existenta portalului online dedicat procesului de regionalizare, majoritatea termenilor folositi se cer a fi explicati!
Reiau o teza mai veche, si anume ca, in conditiile fragmentarii excesive a actului administrativ si deficitului local de fiscalitate in paralel, ar fi fost mai urgenta o regionalizare la nivel micro-regional prin amalgamarea comunelor si nu crearea, acum, a unui nivel suplimentar.
5. “domnule profesor, ce se intampla daca peste zece ani Uniunea Europeana se dezintegreaza?”
Intrebarea este valida in conditiile in care justificarea proiectului regionalizarii are ca nivel de referentialitate Uniunea Europeana si necesitatea de armonizarea a structurilor administrative la nivel European si in consens cu recomandarile ce decurg din documentele programatice al UE.
Criza actuala de proiect integrat al Uniunii Europene, o Uniune Europena cu una sau mai multe viteze, in pragul delimitarii zonei euro intr-o comitologie aparte a UE ar trebui sa genereze o rationalizare si proportionalitate mai mare a optiunilor nationale de politica publica in Romania.
Poate ca o mai mare prudenta si planuri B si C ar putea asigura Romaniei pe termen lung o pozitionare internationala solida si nu balansarea intereselor in functie de “poarta” dinspr care se primeste ravas.
Insa, in ultimele doua decenii (secole?!), proiectul de modernizare si dezvoltare sociala a Romaniei a fost definit, explorat proiectiv si actional ca raspuns la conditionalitati externe si mai putin ca raspuns la optiuni autohtone armonizate, intr-o perioada de revenire a trecutului continuu al subdezvoltarii sociale in Romania secolului al XXI-lea, o perioada in care anomia sistemului social genereaza blocaje institutionale, discontinuitate in proiectarea si implementarea politicilor de dezvoltare sociala, precum si o stare de saracire continua a populatiei.
Asadar, ce optiune/-i avem?
6.”domnule profesor, ce mandat popular au cei care ne vor reprezenta la nivel de regiune?”
Au fost aduse in discutie teme precum elector specializat (?!) care plaseaza orice proces intr-o stare regresiva din punct de vedere democratic; potrivit unui proiect, neoficial, presedintii consiliilor judetene, primarii de municipii si primarii oraşelor care fac parte din Consiliile pentru Dezvoltare Regională prin legea 315/2004, devin membri de drept ai consiliului regional fara a fi alesi de catre electori (?!?!).
Nimic insa nu da o lovitura mai mare decat articolele 61 si 62. Adica, orice cetatean, simplu, NU are dreptul sa candideze?! Orice cetatean, membru al “colectivitatii regionale” [Prin colectivitate regională se înţelege totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă] NU are dreptul sa voteze?
Am insistat asupra caracterului neoficial al documentului, insa, nedumerirea participantilor era una evidenta.
O analiza asupra rapoartelor CONREG
Regionalizare pentru dezvoltare
Pentru ca se face trimitere obsesiv la Uniunea Europena ca fiind principalul “vinovat de serviciu” pentru demararea procesului de regionalizare, se impun cateva considerente asupra unor elemente actuale ale noului cadru comunitar de dezvoltare pentru perioada 2014-2020. Din pacate, prea putin sau deloc se regasesc in documentele actuale ale CONREG.
Agenda dezvoltarii regionale are trebui sa acomodeze teme noi precum securitate energetica, migratie, inovatie, cercetare, bioeconomie, societate bazata pe cunoastere, dezvoltarea de tip cluster,etc. Din pacate, si pentru perioada 2014-2020, strategiile de dezvoltare regionala fac trimitere rezidual la teme precum cooperarea trans-frontaliera si cooperare trans-nationala si inter-regionala.
Recurent se discuta despre necesitatea unor poli de dezvoltare (asupra carora am facut observatii intr-un articol precedent), punand inca o data in termeni antagonici, relatia urban-rural, centru -periferie.
Introducerea componentei geografice prin Tratatul Lisabona in algoritmul dezvoltarii pana atunci dominat de variable socio-economice, marcheaza tranzitia de la un modus operandi traditional prin care politicile sectoriale se constituiau in matricea dezvoltarii, aproape exclusiv urmarind specializarea functionala, catre inovare in sectorul public avand ca fundament o politica de dezvoltare integrata intr-un spatiu si nu limitata de granite administrative si fizice.
Regionalizarea presupune analize si proiectii dincolo de analiza disparitatilor si a fluxurilor migratorii; relatiile complexe intre urban si rural, in ultima perioada ruralul castigand in economia alocarii unei atentii mai mari in termenii spatiului locuit, reclama definirea unor politici teritoriale care sa aiba in vedere destructurarea de sistem societal a zonelor urbane, cu precadere in fostele zone monoindustriale, si revitalizarea ruralului cu efecte negative asupra coeziunii sociale a zonelor urbane abandonate dar si asupra mediului in rural, pierderea terenului arabil, poluarea crescuta prin naveta celor ce se muta la tara, cresterea costului terenurilor, etc.
In contextul coeziunii teritoriale, dezvoltarea policentrica presupune deconcentrarea activitatilor economice intr-un teritoriu insa nu implicit in zonele urbane care, gresit sunt asumate ca fiind candidatul ideal pentru crestere sustenabila si inovatie.
In contextul in care in Romania fluxurile migratorii sunt contrar tezei atractiei generate de centrele urbane,catre rural, in contextul in care predictiile Natiunilor Unite privitoare la urbanizare in Romania proiecteaza un procent destul de mare al populatiei in mediul rural, aproximativ 40% in anul 2050, a miza pe politici publice de dezvoltare ignorandu-se dezvolarea endogena, diversa, in functie de capitalul teritorial al unei regiuni poate mai degraba sa augmenteze disparitatile intra si inter-regionale.
Ramane inca o teza confuza nivelul teritorial la care trebuie asigurata dezvoltarea policentrica!
Apreciem necesar a fi luata in considerare axa centru –periferie urmarind structurarea si echilibrarea vectorilor socio-economici de dezvoltare in zone specifice de dezvoltare; mentinerea dihotomiei urban-rural nu face decat sa fundamenteze politici de dezvoltare care stimuleaza desertificarea spatiului rural, altminteri definit ca teritoriu strategic pentru elemente de securitate globala, alimentele, precum si ca terioriu propice pentru inovare sociala si economica. De acord ca indicatori precum capitalul uman, mortalitatea infantila, sporul natural in comunitatile rurale sunt negative comparativ cu cele din urban insa tocmai astfel de diagnoze trebuie sa fundamenteze politici de dezvoltare stimulative si inclusive (a se vedea noua politica de inclusive, smart and sustainable growth a Uniunii Europene, a se vedea Strategia EU 2020) care sa faciliteze participarea tuturor grupurilor dintr-un teritoriu.
Definirea politicilor de dezvoltare regionala prin concentrarea resurselor financiare in centrele urbane risca sa genereze si mai mult somaj, poluare, saracie si dezechilibre societale, chiar daca pe termen scurt indicatorii economici pot fi pozitivi; atractia capitalului uman catre centrul regiunii si ocuparea fortei de munca in industrii si servicii va determina direct o “desartaciune” a ruralului si asa cu o demografie negativa. Astfel, decalajele se vor adanci si mai mult, in conditiile in care , Romania ramane 87% un teritoriu rural!
In plus, cetatenii au dreptul la acces si oportunitati egale, servicii si facilitati indiferent de mediul de rezidenta.
Pietele si factorii de productie trebuie diversificate dintr-o perspectiva a capitalului teritorial si nu ca raspuns limitativ la indicatori si criterii functionale precum densitatea si concentrarea, fluxurile populatiei, suprapunerea mediului rezidential cu cel al pietei muncii, proximitatea granitelor administrative.
Dezvoltarea contextualizata subliniata in raportul Barca reclama nevoia de a lua in considerare factori care aparent au o contributie reziduala insa care determina impactul politicilor de dezvoltare si la nivel regional.
Trebuie avut in vedere faptul ca pot exista resurse in comunitate care determina structural competitivitatea unui teritoriu indiferent de care este dinamica populatiei, conexiunile teritoriale. Mai mult, factori non-economici si sociali, precum instrumentele financiare proiectate in comunitate, programarea multi-anuala pe proiecte a bugetelor alocate pentru dezvoltare, guvernarea inter-comunitara pot compensa deficitul socio-economic structural si chiar conditiona parcursul de dezvoltare al unui teritoriu.
Astfel, dezvoltarea devine functie de coordonare a politicilor publice, capital social si teritorial, asociativitate atat la nivel local cat si macro, (a se vedea Danube region) , precum si nevoia de retele transnationale . Internationalizarea APL va facilita proiectarea unor piete emergente pentru companiile locale/regionale astfel, angajand APL nu doar in functia limitativa de colector de taxe si administrator de politici publice centrale.
Aici, am gasit util a face un inventar[1] al modului in care este interpretata coeziunea teritoriala in diverse state membre ale Uniunii Europene tocmai pentru a sublinia greseala izolarii spatiului rural in proiectul de regionalizare propus de Guvern:
| Nr.crt. | Tara respondenta | Ce este coeziunea teritoriala |
| 1. | Austria | Identifica trei dimensiuni : reducerea disparitatilor, intarirea competitivitatii regionale prin sprijin financiar, imbunatatirea guvernarii teritoriale; |
| 2. | Finlanda | Coeziunea teritoriala trebuie sa aiba in vedere sprijinirea teritoriilor depopulate si in regresie demografica, luand in considerare toate caracteristicile geografice ale unui teritoriu; o politica a coeziunii teritoriale ar trebuie sa faciliteze activarea potentialului de competitivitate al fiecarei regiuni; |
| 3. | Franta | Coeziunea teritoriala vizeaza asistarea teritoriilor sarace prin redistribuirea veniturilor de natura fiscala , sociala si politica si o coerenta a politicilor sectoriale cu impact asupra teritoriilor. Franta gaseste dificil a “reconcilia” coeziunea teritoriala cu alte prioritati precum promovarea “locomotivelor” [centrelor] de crestere. Se considera a fi necesar sprijinul nu doar pentru regiunile dinamice ci pentru toate teritoriile, evitand a numi acesata ca fiind o politica mai mult decat simpla convergenta. |
| .4. | Germania | Coeziunea teritoriala este definita separat de coeziunea economica si sociala; este analizata ca fiind un proces de cooperare intre actori din sectorul public si privat, teritorii si alti factori interesati, pe scurt vizeaza in mod direct guvernarea teritoriala, un mecanism care sa faciliteze complementaritatea intre obiectivele de dezvoltare spatiala la nivel regional si national si cele de ordin social si economic. |
| 5. | Italia | Coeziunea teritoriala presupune capitalizarea resurselor specifice ce pot genera dezvoltare endogena in orice teritoriu, atat la nivel local cat si regional.Cooperarea transfrontaliera si coordonarea mai buna a politicilor sectoriale sunt instrumente ce pot facilita dezvoltarea coeziunii teritoriale. Coeziunea teritoriala trebuie sa fie fundamentata intr-un cadru al guvernarii multi-nivel prin mecanisme complementare de tip bottom up si top down. |
| 6. | Olanda | Coeziunea teritoriala presupune exploatarea eficienta a potentialului si oportunitatilor regiunilor, o pozitionarea mai buna a regiunilor prin conectivitate si retele, promovarea coerentei politicilor UE cu impact teritorial. |
| 7. | Polonia | Coeziunea teritoriala urmareste dezvoltarea armonioasa si echilibrata prin cooperare si retele, prevenind marginalizarea economica, sociala si teritoriala a zonelor geografice cu probleme, luand in considerare specificul local. |
Avand in vedere dezvoltarea sociala, ultimul raport CONREG subliniaza ca disparitatile sunt accentuate intra-judetean mai mult decat INTRA-regional – “În ”relieful social” al Românei din ultimul deceniu, disparitățile de dezvoltare s-au accentuat mai mult între segmentele urbane și rurale ale județelor decât între județe ca atare.”[2]
Recitit, as spune ca Raportul este o pledoarie nespusa pentru micro-regionalizare si nu pentru cea de tip meso. Integrare functionala si edificarea unei administratii performante, doua din propunerile Bancii Mondiale (World Bank, 2009: XIX).) citate in Raport sunt de luat in seama pentru nivelul dintre municipalitati si judet unde toate problemele socio-economice sunt manifeste. Abordarea lor la nivel meso tine de teritorii care au capacitatea de a intra in competitie directa in afara granitelor tarii; deocamdata avem regiuni gazda pentru mall-uri si investitii conjuncturale, de exploatare, in conditiile in care ruralul devine exponent al sub-dezvoltarii endemice si orasele, “centre de dezvoltare”, genereaza suburbii decuplate de la politica de dezvoltare a orasului.
Raportul recunoaste indirect externalitatile negative ale centrului cu impact devastator asupra proximitatii “O sursă a sărăciei din județele Câmpiei Române este și faptul că, pe termen lung, Bucureștiul a acționat ca un magnet care a atras capitalul uman din zonele de câmpie însă nu a dat nimic în schimb, nu a contribuit în niciun fel la dezvoltarea infrastructurii rurale din județele apropiate de unde și-a atras forța de muncă.”
Citand din Raport, “Marea provocare a regionalizării [este]: reducerea decalajelor de ocupare agricolă a populației”; raman insa mai multe intrebari deschise:
1. in conditiile in care alimentatia a devenit componenta a sistemului securitatilor globale, analizele prezente care fundamenteaza procesul de regionalizarea pleaca de la premiza ca zonele dominate de ocupare in agricultura compun o cauzalitate directa pentru sub-dezvoltare; trei sunt dimensiunile pe care le-as recomanda a se avea in vedere pentru o modificare substantiala de analiza:
(a) astfel de teritorii unde domina agricultura pot deveni zone de securitate nationala si regionala maximizand avantaje competitive;
(b) nu agricultura genereaza inapoiere ci lipsa politicilor de dezvoltare rurala la nivel de judete; delimitarea intre dezvoltarea agriculturii si a ruralului in ansamblu este de neconceput in conditiile in care economia din mediul rural este inca dependenta de agricultura. A discuta despre servicii si ocupare in mediul rural, in afara agriculturii si a ramurilor conexe acesteia, este ca si cum s-ar dori proiectarea unor insule economice intr-un teritoriu care neaga insasi existenta acestora. Rezultatul? Incoerenta in politicile de dezvoltare sociala, anularea esentei ruralului si incapacitatea de proiectare a unui model de ruralitate in care dezvoltarea economica sa ia in considerare atat aspectele economice, dar si pe cele care tin de teritorialitate, cultura comunitara, valorile identitare, viata sociala in ansamblu.
(c) a nu lua in considerare ca 45 % din populatia Romaniei traieste in rural si 87% din teritoriu este rural, ca 70% din saracii Romaniei se afla in rural, a proiecta o politica de dezvoltare regionala mizand pe urban, este o eroare de doua ori: epistemologica, netinandu-se seama de realitatile socio-economice, si in al doilea rand una strategica, ignorand tocmai recomandarile Coimisiei privind coeziunea teritoriala.
Potrivit datelor furnizatre de catre INS, in Romania gradul de urbanizare a crescut cu doar 0,6% in perioada 1990 – 2011, de la 54,3% la 1 iulie 1990 la 54,9% la 1 iulie 2011. Mai mult, in Romania doar 11% dintre locuitorii tarii traiesc in zone considerate urbane daca luam in considerare noua tipologie a Comisiei Europene, aplicata de Eurostat, din pacate nu se regasesc ca si fudamentari ale proiectului de regionalizare.
Este de luat in seama un argument in plus pe care il ofera Raportul pentru reconsiderarea decupajului teritorial “ […]regionalizările de rang 2 și 3 din România conferă un avantaj suplimentar. Împreună, așa cum trebuie considerate în bună logică de subsidiaritate, ele asigură o foarte bună matrice de construcție identitară.
A judeca proiectul de regionalizare din România 2013 prin ignorarea acestui fapt fundamental duce la punerea în paranteze a unei condiționări de bază a procesului respectiv ” pentru ca,astfel, teza regionalizarii ca proces de diminuare a disparitatilor este indirect demontata, apreciind ca si in regiuni dezvoltate, “disparităţile urban-rural intrajudeţene sunt maxime la Cluj, Iaşi şi Dolj.”[3]
Desi nu face obiectul articolului prezent, nu in ultimul rand, este de subliniat din punt de vedere metodologic, o proiectare a procesului regionalizare din perspectiva cauzalitatilor si nu a oportunitatilor.
Evident ca este nevoie a se lua in considerare cauzalitatile procesuale si de structura insa a nu genera scenarii de dezvoltare si a face drumul invers catre status quo nu stimuleaza inovarea in dezvoltare si construieste cai de interventie prin politica publica si proiecte care vor situa Romania ,solidar, la nivel national, in zone de convergenta europeana si nu de competitivitate.
Cum ramane insa cu unul dintre obiectivele declarate ale proiectului de regionalizare?!
Disclaimer: Material preluat în integralitate, cu acordul autorului, de pe articolul original aferent platformei Contributors.ro
[1] Raspunsuri la chestionar administrat de catre Comisia Europeana guvernelor din tarile respective; potrivit EoRPA Paper 08/5, p.18-22
[2] Sandu, D., Disparități și fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României. Consiliului Consultativ pentru Regionalizare CONREG – grupul academic. București, aprilie 2013, P.4.
[3] Sandu, D, Disparități și fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României. Consiliului Consultativ pentru Regionalizare CONREG – grupul academic, București, aprilie 2013P.24
