Transformând jargonul energetic în acțiuni concrete, Bucureștiul aspiră să își depășească unele dintre neajunsuri prin schimbarea unui întreg sector. Astfel, România recurge la interconectare regională, soluții energetice verzi și inteligente, explorări în Marea Neagră, extinderea capacității, printre altele, pentru a-și asigura locul pe o piață volatilă.

Fiind elevul model al UE în ceea ce privește politica energetică, România a fost una dintre puținele țări care a îndeplinit în totalitate obiectivul Comisiei Europene privind reducerea cu 15% a consumului de gaze și menținerea stocării la cel puțin 80%. În timp ce al doilea mare producător din blocul comunitar a înfruntat iarna cu peste 3 mld. metri cubi de gaze puse deoparte, încrederea sa și mediul energetic dinamic au început să fie schimbate prin noi investiții, proiecte și măsuri inovatoare, în încercarea de a obține o rezistență sporită.

În mod similar, fiind unul dintre cei mai mici consumatori de gaz din UE, cu 2,7 Mwh anual pe persoană (2,5% din totalul UE sau 11% din Germania) și producând 27 milioane de metri cubi în fiecare zi, dublu față de necesarul său pe timp de vară și jumătate față de vârfurile de iarnă (55 milioane), nu este greu de înțeles cum și-a păstrat o dependență scăzută de aprovizionarea cu Rusia în 2022 (15,5% – gaz, 37% – petrol și 11,8% – cărbune). În paralel, ponderea ridicată a surselor regenerabile în mixul său energetic a făcut ca, atunci când s-a confruntat cu întreruperi cauzate de războiul din Ucraina, România să reducă brusc exporturile, să crească producția la 32 mln. de metri cubi și să restrângă parțial cererea industrială, ceea ce înseamnă că publicul nu s-a confruntat niciodată cu deficite la fel de acute ca în cazul altor țări europene. 

În pofida acestor fapte, viitorul ar putea să nu fie la fel de luminos, mai ales că rezervoarele de gaz on-shore (aproximativ 100 mld. metri cubi) se epuizează în paralel cu creșterea cererii și cu tranziția de la cărbune la gaz, ceea ce înseamnă că, până în 2030, țara ar putea importa peste 53% din necesarul său dacă nu se schimbă nimic. Ca atare, prin Strategia energetică națională 2020-2030 (cu unele perspective până în 2050)¹, România încearcă să devină cel mai mare producător din UE și să își mențină cererea la nivelul maxim pentru mai mult de un deceniu prin exploatarea celor aproximativ 200 de miliarde de metri cubi care se află în Marea Neagră, Neptune Deep (cel mai mare zăcământ) urmând să înceapă operațiunile în 2027. În plus, construcția mai multor terminale de GNL pe coastă ar trebui să îi permită să devină și un centru de transport.

Cu toate acestea, una dintre cele mai stringente chestiuni este energia electrică, care pare să se afle într-o stare de Schrödinger – 4,4 TW produși lunar în 2019² (dublu față de necesarul pentru vârful de consum), dar care devine importator net în același an (deși se schimbă în exportator în T1 din 2023)³ – ceea ce îi face pe experți să se întrebe dacă seturile de date corespund realității.  Între timp, România și-a capitalizat cu succes resursele regenerabile, cu 208 centrale hidrologice care produc 36,3% din producția sa, la care se adaugă 24,1% fotovoltaice și eoliene, 14,3% din hidrocarburi (biomasă și gaze), 7,7% din nuclear și restul de 17,6% acoperit de cărbune (care va fi înlocuit în întregime într-un deceniu).

Grăbindu-se să adopte și mai mult energia verde, România a optat pentru soluții nucleare, semnând un acord cu partenerii americani pentru a fi vârful de lance în 5 ani al primului reactor modular de mici dimensiuni și pentru a extinde până în 2031 reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă (care ar trebui să acopere peste 60% din necesarul total). În plus, pentru a contracara rezervele sale de petrol epuizate (mai puțin de 20 de ani rămași) și pentru a evita extragerea în continuare a cărbunelui (85 mil. tone echivalent petrol care ar fi suficiente pentru 104 ani), țara dorește să construiască 8 noi centrale hidroelectrice, să dubleze rețelele eoliene (cu un potențial de peste 70.000 Mw pentru parcurile din Marea Neagră), să tripleze capacitatea solară și să dezvolte noi centrale pe hidrogen sau pe biomasă, toate acestea urmând să fie finalizate până în 2035.⁴

Mai mult, România ar putea deveni o ancoră energetică puternică în regiune, ajutând partenerii europeni să-și asigure nevoile, dacă va reuși să-și sporească poziția pe piața de export, să-și diversifice capacitățile și să folosească voința politică pentru a-și internaționaliza rutele. Deși sunt câțiva pași făcuți, acoperind din iarna trecută 90% din necesarul Republicii Moldova, a semnat mai multe memorandumuri de înțelegere pentru integrarea mai multor coridoare (Vertical, Transbalcanic, BRUA, Turkish stream etc.), a găzduit reuniuni multilaterale cu Azerbaidjanul⁵, mai sunt încă câțiva pași de făcut, mai ales când vine vorba de implementarea inițiativelor sale mai repede decât venirea iernilor aspre.

1. http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/Strategia%20Energetica%20a%20Romaniei_aug%202020.pdf ↩︎
2. https://anre.ro/wp-content/uploads/2023/04/Monitiul22.pdf ↩︎
3. https://transparency.entsoe.eu/transmission-domain/physicalFlow/show ↩︎
4. https://www.ey.com/ro_ro/energy-reimagined/oportunitati-si-riscuri-pentru-independenta-energetica ↩︎
5. https://financialintelligence.ro/interviu-ion-sterian-romania-este-mai-sigura-din-punct-de-vedere-energetic-decat-a-fost-in-orice-alt-moment-al-sau/ ↩︎