Skip to content
  • Press

    Cotidian Citadin

    Analizăm evoluția și interconectarea celor trei piloni spre genera o dezvoltare la nivelul regiunii și nu numai.

    obSErvatorul de impact

    Abordăm diverse probleme sociale, ce au ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață și crearea de oportunități pentru persoanele dezavantajate.

    Europa Globală

    Descoperim împreună Europa interdependențelor transfrontaliere.

    Intră la Idei!

    Pentru a ne păstra cultura, este necesar ca mai întâi să o cunoaștem, iar apoi să continuăm să o creăm.

    habitat alternativ

    Identificăm principalele inconveniente cu care ne confruntăm în cadrul a trei dintre cele mai actuale și controversate subiecte.

    plai cu om

    Prezentăm factual impactul exodului precum și posibilitățile existente pentru locuitorii rămași.

    Culese din Culise

    Cunoașterea, adevărul sau inovația pot fi descoperite oriunde, de multe ori surpinzându-ne din cele mai neașteptate locuri.
    Tocmai findcă susținem cu tărie explorarea continuă, vrem să dăm voce tuturor celor care au ceva ce merită!
    Transmite-ți și tu perspectiva și pășește în comunitatea celor care contribuie în mod activ la un altfel de jurnalism colaborativ!

  • Research
  • Studios
  • Dynamics
  • Despre noi

    Echipa

    Parteneri

    Contact

    Întrebări frecvente

  • Membership
Search
Close
  • Login
  • Press
    • Europa Globală
    • habitat alternativ
    • plai cu om
    • Culese din Culise
    • Toate
  • Studios
  • Research
  • Dynamics
  • Despre
    • Despre noi
    • Echipa
    • Parteneri
    • Contact
    • Întrebări frecvente
  • Membership
  • Login

Data: January 31, 2023

Ungaria încotro? – efectele crizei energetice în Europa Centrală

Dacă ne uităm chiar și înainte de 24 februarie 2022, putem observa cum efectele perturbatoare ale pandemiei de Covid-19 au pus presiune asupra țăr..
  • Ruxandra Ceangu
  • January 31, 2023

Trending

1

CO2 fără vize – Cum aderarea întârziată a României și Bulgariei la Schengen creează poluare transfrontalieră
  • Editorial

2

A fi sau a nu fi digital? Paradoxuri ale sistemelor TIC din România
  • Christopher Radovici

3

O moștenire frumoasă: Farmec și cei peste 130 de ani de produse cosmetice
  • Editorial

4

Eu sunt ION. Cum a dezvăluit România primul asistent guvernamental AI din lume
  • Christopher Radovici

5

Dacia – împrumutând un nume de imperiu pentru a construi unul auto
  • Andreea Măslină

6

Frați cu frontiere: România și Republica Moldova (re)unite în granițe
  • Christopher Radovici

7

Energie, politică și succes internațional – repoziționarea României
  • Christopher Radovici

Subscribe to our NOM newsletter.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

Ideas that matter.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

Alături de voi, suntem egali, înaintând mereu împreună către progresul comun, unde unul este totul și totul este unul.

Pe unde navighezi?

  • Acasă
  • Press
  • Research
  • Studios
  • Dynamics

În spatele cortinei.

  • Echipa
  • Parteneri
  • Contact
  • Întrebări Frecvente

Mai multe pentru tine.

  • Membership
  • Culese din Culise

Hai să socializăm!

  • Facebook
  • Messenger
  • Instagram
  • WhatsApp
  • YouTube
  • LinkedIn
  • Pinterest
  • Twitter

Pe unde navighezi?

  • Acasă
  • Press
  • Research
  • Studios
  • Dynamics

În spatele cortinei.

  • Echipa
  • Parteneri
  • Contact
  • Întrebări Frecvente

Mai multe pentru tine.

  • Membership
  • Culese din Culise
  • Politica de confidențialitate
  • Cookie-uri
  • ANPC
  • Termeni și Condiții
  • Sitemap
Accesibilitate

Copyright 2022 © Toate drepturile rezervate. Conceput în integralitate de NOM cu drag în România.

Explorarea atâtor subiecte interesante poate fi obositoare, tocmai de aceea ți-am pregătit o surpriză dulce. Nu te teme, am copt destule pentru toată lumea, așadar te încurajăm să le accepți.


Ai grijă totuși, sunt fierbinți. Iar dacă vrei să știi exact cum le facem, poți consulta rețetarul nostru, în timp ce în meniu te așteaptă și alte surprize, la fel de proaspete!
Verifică politica de cookie-uriConsultă rețetarulVreau colecția cu toate cookie-urile
Manage consent

Setări Cookie-uri

Cookie-urile sunt mici fişiere de text ce pot fi utilizate de către site-urile web pentru a face utilizarea lor mai eficientă.

Legea stipulează că putem stoca cookie-uri pe dispozitivul dvs., în cazul în care ele sunt strict necesare pentru operarea acestui site. Pentru toate celelalte tipuri de cookie-uri avem nevoie de permisiunea dvs.

Acest site utilizează diferite tipuri de cookie-uri. Unele cookie-uri sunt plasate de către servicii părţi terţe care apar pe paginile noastre.

Puteți, în orice moment, să modificați sau să vă retrageți acordul din Declarația privind modulele cookie de pe website-ul nostru.

Aflați mai multe despre cine suntem, cum ne puteți contacta și cum procesăm datele personale în Politica noastră de confidențialitate.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
CookieDurationDescription
cookielawinfo-checkbox-marketing1 yearThis cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin to store the user consent for the cookies in the category "Marketing".
cookielawinfo-checkbox-necesare1 yearSet by the GDPR Cookie Consent plugin to store the user consent for cookies in the category "Necessary".
CookieLawInfoConsent1 yearRecords the default button state of the corresponding category & the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementorneverThis cookie is used by the website's WordPress theme. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
Necesare
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
CookieDurationDescription
cookielawinfo-checkbox-marketing1 yearThis cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin to store the user consent for the cookies in the category "Marketing".
cookielawinfo-checkbox-necesare1 yearSet by the GDPR Cookie Consent plugin to store the user consent for cookies in the category "Necessary".
CookieLawInfoConsent1 yearRecords the default button state of the corresponding category & the status of CCPA. It works only in coordination with the primary cookie.
elementorneverThis cookie is used by the website's WordPress theme. It allows the website owner to implement or change the website's content in real-time.
Others
Other uncategorized cookies are those that are being analyzed and have not been classified into a category as yet.
CookieDurationDescription
cookielawinfo-checkbox-extra1 yearNo description
cookielawinfo-checkbox-unclasified1 yearNo description
SAVE & ACCEPT
Powered by CookieYes Logo