Dacă ce secolul al XIX-lea a fost cel al Europei, iar secolul al XX-lea a fost considerat în principal secolul Americii, există din ce în ce mai multe argumente pentru a profila secolul al XXI-lea drept cel al Asiei. „Occidentul a fost în fruntea istoriei lumii de aproape 200 de ani. Acum trebuie să învețe să împărtășească, chiar să abandoneze, acea poziție și să se adapteze unei lumi pe care nu o mai poate domina” (Kishore Mahbubani, fost președinte al Consiliului de Securitate al ONU).
În ceea ce privește „secolul asiatic”, acest fenomen de transfer de la Occident către Orient se încadrează într-un proces de „evoluție a centrului gravitațional economic” mondial, manifestat anterior în zona SUA, conform arhitecturii secolului XX. Acest transfer este direct corelat cu influența tot mai mare a Asiei asupra economiei mondiale, fiind totuși o „restaurare”, și nu o revoluție, deoarece, anterior, timp de optsprezece secole, regiunea asiatică a furnizat mai mult de jumătate din producția economică mondială.
Din punct de vedere istoric, Asia nu a fost considerată centrul lumii. În prezent, schimbarea este reală și toată dinamica este condusă de regiunea Indo-Pacificului. Ca atare, demografia, factor relevant și motorul majorității domeniilor, joacă un rol principal în dezvoltarea Asiei, continent cu aproape cinci miliarde de oameni. În timp ce Europa, China și chiar Africa stagnează, cu SUA puțin în creștere, Asia de Sud-Est și partea sa de Vest se află în ascensiune, acest aspect influențând dinamica economică, politică, tehnologică și culturală, cu un rol decisiv în dezvoltarea noii ordini internaționale.
În prezent, cu mai mult de jumătate din populația lumii, regiunea a evoluat de la statutul unei regiuni cu venituri mici la una cu venituri medii într-o singură generație, în timp ce, până în 2040, Asia are potențialul de a genera mai mult de 50% din PIB-ul mondial, iar până în 2050, conform estimărilor Băncii Asiatice de Dezvoltare, trei miliarde de asiatici ar putea avea un nivel de trai similar cu cel al europenilor. Ca atare, este important de subliniat că atunci când economia ar atinge un nivel optim, influențele politice și culturale își vor lăsa și ele amprenta asupra lumii, punând astfel Asia într-o poziție similară cu cea a SUA la începutul secolului XX. Totuși, Asia rămâne un continent fracturat din punct de vedere politic, aspect evidențiat în contextul competiției marilor puteri.
Secolele de ordine europeană și americană au lăsat popoarele asiatice neputincioase, puterea fiind măsurată nu prin capacitatea de a impune ordinea celorlalți, prin propriul model de viață și gândire, ci prin capacitatea de a-i contesta pe cei care își contestau legitimitatea sau superioritatea înnăscută. În același timp, aceștia au vizat păstrarea unei identități proprii, chiar și atunci când erau forțați militar pentru a se supune politic și economic. În concepția asiatică, puterea nu este dobândită, ci creată intrinsec. Așadar, ceea ce în istoria statelor asiatice de astăzi pare a fi un comportament fundamentalist nu este rezultatul tradițiilor și culturii lor, ci efectul exportului de mentalități și geopoliticii euro-atlantice.
Cu toate acestea, la nivel internațional, există un decalaj de putere din cauza dominației SUA, care în timp, ar putea fi contrabalansat de Asia. Mai mult, deși China joacă un rol important în economia mondială și a Asiei, inclusiv prin Inițiativa Belt & Road, principalul instrument al politicii sale externe, continentul trebuie privit dintr-o perspectivă mai largă, luând în considerare cele cinci regiuni esențiale: Asia de Vest/Orientul Mijlociu, Asia Centrală, Asia de Est, Asia de Sud și Asia de Sud-Est. Așadar, acoperind un teritoriu mai mare și mai multe națiuni în afara Chinei, noul sistem asiatic care se conturează este o ordine multi-civilizațională care se întinde din Arabia Saudită până în Japonia și din Rusia până în Australia, legând astfel cinci miliarde de oameni prin rețele comerciale, financiare și de infrastructură. În acest context, Asia revine la ordinea multipolară stabilă care a existat cu mult înaintea colonialismului european și a dominației americane, India și Asia de Sud-Est devenind și ele puncte de reper din perspectivă economică și strategică. Urmând acest trend ascendent, în planul politicii externe, asiaticii dezvoltă modele economice și de guvernare, modificând astfel, substanțial, mediul de afaceri și sistemele culturale mondiale.
Planurile pentru crearea de infrastructuri critice cu scopul de a promova conectivitatea între Asia și Europa, având ca intermediar Orientul Mijlociu, sunt importante pentru implementarea proiectului global al Chinei – Inițiativa Belt & Road. Puterea economică a Chinei a facilitat crearea unei vaste rețele economice în Asia, care poate fi extinsă prin diverse sinergii la nivelul întregului Orient Mijlociu, pentru a fi implementată în final în Europa, respectiv Europa Centrală și de Est.
În ceea ce privește această regiune, există state cu multă putere de proiecție financiară, care au capacitatea de a dezvolta un tip anume de inițiativă de cooperare, nu doar China, cu Inițiativa Belt & Road. Japonia este un alt exemplu în acest spectru, datorită Inițiativei sale eurasiatice și altor inițiative privind asistența pentru dezvoltare în Asia Centrală. De asemenea, un exemplu similar este cel al Coreei de Sud cu Rețeaua de Informații Trans-Eurasia. Aceasta înseamnă că statele din Asia, cooperând cu statele din regiunile învecinate, au creat infrastructuri care permit transportul de mărfuri și persoane sau transferul de infrastructură.
Atât China, cât și India schimbă percepția comunității internaționale, prin reorientarea istorico-strategică de expansiune economică continentală către dezvoltarea economică a capacității maritime. Pentru a exemplifica, relevanța este dată de cazul Chinei, care a devenit o putere internațională, cu o mare influență în Africa și America de Sud, și chiar în Europa, prin dezvoltarea Inițiativei Belt & Road. Aceasta contribuie la compensarea puterii maritime, existând o reorientare politică către importanța geostrategică a mării.
În acest context, problema securității ar putea fi readusă în discuție, mare parte a bugetului militar al Chinei, Indiei sau statelor arabe fiind orientată către acest domeniu. De asemenea, problema nucleară este relevantă în regiune, care ar putea fi soluționată prin negocierea dosarului nuclear iranian la Viena. În mare parte, toate schimbările sunt fundamentale și multe state asiatice sunt state lider în anumite domeniu, de exemplu în tehnologie – Japonia, China și Coreea de Sud.
În același timp, în statele arabe, în Asia Centrală, există un pilon bine definit pentru dezvoltarea relațiilor internaționale, orientat în jurul sectorului energetic – petrol și gaze, care oferă un mare potențial de dezvoltare instituțională. Petrolul este esențial pentru comerțul dintre Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) și celelalte state din Asiei, dar diversificarea economică creează oportunități pentru investițiile asiatice în sectoare emergente, cum ar fi energiile regenerabile, infrastructura și economia digitală. Din punct de vedere al interesului economic, celelalte regiuni asiatice sunt principala lor piață de export și o sursă importantă de capital și expertiză pentru strategiile de diversificare economică.
Unul dintre aspectele necesare Asiei pentru progres este asigurarea unui cadru de securitate și politic comun, o instituție pan-asiatică, dincolo de creșterea economică aferentă dezvoltării, o instituție care să umple vidul și să asigure centralitate în Asia. În prezent, statele își urmează propriile aspirații, neexistând nici un stat în Asia care să nu aibă dispute de frontieră cu vecinii și cu un asemenea cadru de securitate, este dificil de conturat un centru de putere. În comparație, în timp ce structurile de securitate predominante din Asia sunt bilaterale și în mare măsură asimetrice, Europa se bucură de configurații multilaterale, echilibrate și simetrice. În acest sens, Europa poate fi un model al Asiei pentru arhitectura multiculturalismului.
Într-o anumită măsură, întreaga Asie a devenit conștientă de puterea unificării pentru construirea unui viitor comun, într-o manieră proprie de dezvoltare. Așadar, „secolul asiatic” cel mai probabil ar însemna o reîntoarcere la originile culturii asiatice care a căutat armonia, ordine diferită de cea comună culturii occidentale și fundamentată pe valorile culturale asiatice.
